7.5 C
București
luni, 3 martie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleINHGA: Debitele râurilor vor ajunge la 80% din mediile multianuale, în intervalul...

INHGA: Debitele râurilor vor ajunge la 80% din mediile multianuale, în intervalul martie-mai

Regimul hidrologic va avea valori cuprinse între 30% şi 80% din mediile multianuale, pe majoritatea râurilor din ţară, în perioada martie – mai, relevă prognoza elaborată de către specialiştii Centrului Naţional de Prognoze Hidrologice, din cadrul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Potrivit sursei citate, în luna martie, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30% şi 50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someşul Mare, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Olt superior şi mijlociu, Argeş superior, Ialomiţa superioară şi mijlocie şi cursul Prutului, respectiv mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice Crişul Negru, Crişul Alb, Rm. Sărat, Bârlad şi afluenţii Prutului.

‹ adv ›

În decursul lunii aprilie 2025, regimul hidrologic va avea valori între 50% şi 80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30% – 50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Olt inferior, Vedea şi Bârlad.

De asemenea, în luna mai, acelaşi regim hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50% şi 80% din mediile multianuale lunare. Valori mai mari se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza şi Someşul Mare iar mai mici (30% – 50%) pe râurile din bazinul Bârlad.

Hidrologii precizează că, în cursul lunilor aprilie şi mai, sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de apărare, pe unele râuri, îndeosebi din nordul, vestul şi centrul ţării, din cauza precipitaţiilor lichide mai însemnate cantitativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a...
‹ adv ›

Prognoză: Debitul maxim al Dunării, sub media lunilor noiembrie şi ianuarie şi uşor peste în decembrie 

Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub mediile multianuale în lunile...

INHGA: Cod galben de inundaţii în 13 bazine hidrografice din 29 de judeţe, până joi la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole