Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Fermierii ar putea obține în viitorul apropiat finanțări nerambursabile de până la 200.000 de euro pentru modernizarea agriculturii prin construirea de sere și solarii noi. Proiectul de lege care reglementează programul „Prima Seră” a fost aprobat deja de Senat, notează ziuaruldeiasi.ro.
Fermierii din România ar putea obține noi finanțări de la Guvern. Vorbim de ajutoare financiare nerambursabile de până la 200.000 de euro promise printr-un nou program guvernamental, intitulat „Prima Seră”.
Practic, scopul acestei inițiative este modernizarea agriculturii prin construirea de sere și solarii noi, echipate cu utilaje moderne și sisteme avansate de încălzire.
Astfel, conform acestui proiect, persoanele fizice, persoanele juridice, cooperativele agricole și alte organizații de producători vor putea accesa fondurile, dacă respectă criteriile stabilite.
Ce criterii trebuie să îndeplinească beneficiarii
Potrivit proiectului, beneficiarii trebuie să cultive o suprafață de cel puțin 1.200 mp pentru înființarea culturilor de legume sau fructe.
În plus, serele trebuie să fie construite de la zero, utilizând cele mai noi tehnologii disponibile, iar solicitanții ajutorului financiar nu trebuie să fie în proceduri de faliment sau lichidare.
Investiția va fi sprijinită printr-un ajutor de până la 80% din valoarea totală a proiectului, fără a depăși limita maximă stabilită de 200.000 de euro per beneficiar.
Cu acest ajutor se vor putea achiziționa materiale de construcție, utilaje, echipamente și sisteme de încălzire. După adoptarea finală, ghidul solicitantului și condițiile complete vor fi disponibile pe site-ul oficial al autorităților responsabile.
„Prima seră” nu ar fi primul program de acest fel derulat la nivel național. Un proiect similar este și cel dedicat producătorilor de legume acordat prin „Programul de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, ajutoare de minimis promise și pentru 2025.
Programul din urmă vizează susținerea producției de tomate, ardei gras și/sau lung, gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde.
Beneficiarii pot fi întreprinderile care activează în domeniul producției primare de produse agricole, iar cuantumul ajutorului este de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar.
La Iași, anul trecut, în ciclul I de producție la tomate au fost 151 de beneficiari, cultivatori care au primit de la stat, în total, peste 1 milion de lei.
Vezi aici Pecica, lider în prețurile terenurilor agricole din Arad: 30.000 de euro pe hectar.