-

HomepageAdvBERD garantează jumătate din împrumutul de 40 mln de euro pentru Omnia...

BERD garantează jumătate din împrumutul de 40 mln de euro pentru Omnia Europe

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat vineri că va garanta, cu ajutorul Facilităţii de Împărţire a Riscurilor (Risk Sharing Framework), jumătate din împrumutul de 40 de milioane de euro, acordat de Banca Transilvania producătorului de amidon de porumb Omnia Europe SA.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale, finanţarea va sprijini Omnia România în extinderea operaţiunilor sale prin înfiinţarea unei noi unităţi dedicate producţiei de amidon ceros.

Omnia Europe SA, cu sediul în Medgidia, judeţul Constanţa, produce amidon, maltodextrină şi subproduse, ingrediente esenţiale pentru multe produse din industria alimentară, farmaceutică, celulozei şi hârtiei şi chimică.

Este o subsidiară a Omnia Nisasta Ticaret AS şi parte a grupului turc Tosmur, unul dintre cei mai mari producători de amidon de porumb şi produse derivate din lume.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) utilizează Facilitatea de Împărţire a Riscului (Risk Sharing Framework) pentru a sprijini extinderea afacerilor din ţările în care operează şi pentru a creşte capacitatea de creditare a băncilor partenere locale.

„Suntem încântaţi să ne consolidăm angajamentul faţă de sectorul agribusiness din România sprijinind extinderea Grupului Omnia în ţară.

Această tranzacţie evidenţiază colaborarea puternică cu Banca Transilvania şi subliniază eficacitatea Facilităţii de Împărţire a Riscurilor (Risk Sharing Framework) în facilitarea ambiţiilor de creştere ale companiilor din ţările de operare ale BERD.

Mai mult, această iniţiativă este deosebit de importantă deoarece se concentrează pe procesarea materiilor prime agricole în produse cu valoare adăugată mai mare, contribuind la eforturile României de a-şi îmbunătăţi balanţa comercială în sectorul agro-alimentar”, a declarat Victoria Zinchuk, director de ţară al BERD pentru România.

BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente.

Acţionariatul băncii este compus din 73 de ţări, UE şi BEI. Investiţiile BERD au ca scop transformarea economiilor din regiunile de operare, astfel încât acestea să devină competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente şi integrate.

BERD este un investitor instituţional major în România. Până în prezent, BERD a investit aproape 11,5 miliarde de euro în 550 de proiecte în România.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

Adv
Adv
Advertoriale și comunicate de la cele mai importante companii și organizații din agrobusiness-ul românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Scarificatoarele propuse de către DELTATEH – soluții pentru o pregătire eficientă a solului

DELTATEH vine în întâmpinarea fermierilor care caută soluții eficiente...

Fermierii aleg genetica avansată pentru a îmbunătăți performanța culturilor de toamnă

Fermierii români intră în sezonul de toamnă cu o strategie tot mai orientată spre reducerea costurilor și stabilitatea producției, într-un...

Soi sau hibrid de orz? Când vrei mai mult de la fiecare hectar

În fiecare toamnă, fermierii iau una dintre cele mai importante decizii pentru viitoarea recoltă: alegerea geneticii. Dacă până acum...

NORDOX 75 WG – Tehnologia cuprului roșu. Când alegerea cuprului contează

În protecția modernă a culturilor, cuprul continuă să fie un instrument important pentru fermieri. Însă, atunci când vorbim despre...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole