5.2 C
București
marți, 3 decembrie, 2024

-

HomepageAdvClubul Fermierilor Români se adaptează marilor reforme europene privind agricultura şi mediul

Clubul Fermierilor Români se adaptează marilor reforme europene privind agricultura şi mediul

Clubul Fermierilor Români se adaptează marilor reforme europene privind agricultura şi mediul şi instituie principiul preşedinţiei rotative şi a mecanismului de Troică a preşedinţiei asociaţiei.

Potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES, Clubul îşi adaptează mecanismele de conducere şi coordonare centrală şi regională la schimbările majore din agricultura europeană, sub impactul reformei PAC, al Pactului Ecologic European şi al programelor Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care vor influenţa dezvoltarea afacerilor agricole în următorii ani.

Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români susţin că preşedinţia rotativă este asigurată de fiecare regiune timp de 6 luni, iar pentru continuitate şi desfăşurarea în bune condiţii a coordonării Clubului se constituie un grup decizional de tip Troică, format din preşedintele în exerciţiu şi fostul şi viitorul preşedinte (desemnaţi de regiune).

„Noi, Clubul Fermierilor Români, am demonstrat până acum că avem o abordare globală, integrată, la nivel european şi naţional, a direcţiilor de dezvoltare a agriculturii româneşti. Suntem preocupaţi şi obligaţi de schimbările anunţate în politicile europene de mediu şi agricultură să ne adaptăm capacitatea pentru a valorifica fiecare Euro disponibil din 2023 pe noile reguli PAC, bazate pe indicatori de performanţă şi valorificarea specificului local. În calitate de preşedinte al Clubului şi membru fondator am făcut această propunere privind noul mecanism de conducere, pentru angajarea mai activă a membrilor din regiuni la actul de reprezentare în relaţia directă cu autorităţile centrale care conduc agricultura românească, pentru a propune cele mai bune soluţii în susţinerea performanţei la nivelul fiecărei regiuni agricole din România”, subliniază Nicuşor Şerban, preşedintele Clubului Fermierilor Români.

Potrivit sursei citate, preşedinţia rotativă va fi asigurată în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2021 de Dan Hurduc, Regiunea Moldova, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022 de Laszlo Becsek, Regiunea Centru, iar în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022 de Nicolaie Apopi, Regiunea Banat.

Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români susţin că Dan Hurduc este primul preşedinte desemnat la conducerea rotativă a Clubului, care s-a implicat direct în constituirea grupurilor de lucru din Moldova, regiune în care s-au desfăşurat până în luna mai toate reuniunile planificate cu fermierii.

„Misiunea noastră este să transformăm modelul românesc de agricultură performantă în bună practică europeană, prin dezvoltarea şi promovarea iniţiativelor legislative care să fie favorabile fermierilor. Susţinem proiectele care creează valoare adăugată în agricultură şi care cresc competitivitatea fermierilor din România (…) Fiecare Preşedinte va veni cu un proiect de regiune prin identificarea problemelor importante regionale şi dezvoltarea unui plan de acţiune şi promovare de care să beneficieze toţi fermierii din regiunea respectivă”, spune, membru în Consiliul Director şi primul preşedinte care va asigura preşedinţia rotativă.

La rândul său, Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români, susţine că în cadrul grupurilor de lucru şi reuniunilor regionale cu fermierii sunt puse în dezbatere deciziile strategice care urmează să fie adoptate prin reforma PAC.

„În cadrul grupurilor de lucru şi reuniunilor regionale cu fermierii, punem în dezbatere deciziile strategice care urmează să fie adoptate prin reforma PAC, riscurile şi oportunităţile privind creşterea competitivităţii în agricultură în contextul unui buget european diminuat şi creşterea extraordinară a ambiţiilor de mediu ale Uniunii Europene. Aceste întâlniri sunt un prilej de a înţelege cât mai bine specificul zonelor, ne consultăm cu cât mai mulţi fermieri, identificăm problemele acestora şi soluţiile care pot fi fundamentate de experţii Clubului, pentru a fi propuse mai departe instituţiilor responsabile pentru agricultură”, declară Florian Ciolacu. .

Potrivit sursei citate, odată cu implementarea noului mecanism de coordonare, Clubul Fermierilor Români anunţă două schimbări în structura Consiliului Director al Clubului: „revocarea la cerere a domnului Gheorghe Dume (care s-a retras din afacerile agricole) şi intrarea domnului Ciprian Andrei Olteanu ca nou membru în Consiliu.”

Ciprian Andrei Olteanu este fermier din judeţul Călăraşi, membru al Clubului şi absolvent al primei serii a programului de pregătire „Tineri Lideri pentru Agricultură” organizat de Clubul Fermierilor Români.

„Ca fermier, am găsit în cadrul Clubului reprezentare şi profesionalism; ca tânăr, am găsit viziune şi deschidere către noi oportunităţi; ca om, am găsit alţi oameni ca şi mine, alături de care pot construi un viitor mai bun pentru societatea pe care o hrăneşte fermierul român. Sunt mândru că fac parte din Clubul Fermierilor Români”, a afirmat Ciprian Andrei Olteanu.

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociaţie non-profit şi neguvernamentală a fermierilor din România.

Membrii asociaţiei sunt fermieri performanţi care au modele de afaceri bazate pe inovaţie, tehnologie şi bunele practici în agricultură, pentru creşterea competitivităţii şi a valorii adăugate create în acest domeniu.

Clubul Fermerilor Români lansează şi derulează programe şi proiecte concrete pe patru direcţii strategice de acţiune: reprezentare, consiliere şi consultanţă, formare şi leadership, informare şi comunicare. 

Sursa foto: news.wsu.edu

CFRO
CFROhttps://www.cfro.ro
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociaţie non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Interpoma 2024: 16.000 de vizitatori și 400 de expozanți internaționali

Ediția a 13-a a târgului internațional Interpoma, desfășurată la...

Două focare de pestă porcină africană descoperite în judeţul Buzău, 40 de porci sacrificaţi

Aproximativ 40 de porci au fost sacrificaţi după ce, în două gospodării de pe raza judeţului Buzău, Direcţia Sanitară...

Costel Vînătoru: Jicama, o cultură promițătoare pentru fermele cu soluri sărace și secetoase

Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău a aclimatizat, în premieră, Jicama, fasolea mexicană yam sau napul mexican, care...

Controlul eficient al dăunătorilor în livezi cu Spinosad

Spinosad, o soluție de origine naturală aprobată pentru agricultura ecologică, este o substanță activă extrem de eficientă în produsele...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole