Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a finalizat procedura de achiziţie pentru menţinerea certificării internaţionale a sistemului de management anti-mită, pentru care a obţinut, încă din iunie 2019, certificarea internaţională pentru standardul ISO 37001:2016, informează un comunicat al AFIR.
Astfel, AFIR a semnat cu Rina Simtex un contract de prestare de servicii pentru realizarea celui de-al doilea audit de supraveghere, care se va desfăşura în perioada 2-8 iunie 2021.
Menţinerea certificării internaţionale pentru standardul anti-mită pe o durată de 3 ani este condiţionată de efectuarea auditurilor de supraveghere la 12 luni, respectiv 24 luni de la data obţinerii acestei certificări.
Politica anti-mită încurajează semnalarea faptelor de mită, în sensul în care orice angajat, contractor, beneficiar sau terţ poate sesiza imediat orice solicitare directă sau indirectă de oferire, promitere, dare, acceptare a unui avantaj necuvenit de orice valoare, financiar sau nefinanciar, de recompensare a unei persoane prin plăţi, bunuri, călătorii, asistenţă personală sau alte beneficii pentru o persoană sau rudele sale, cu scopul de a acţiona sau a nu acţiona în legătură cu îndeplinirea sarcinilor specifice.
Potrivit sursei citate, aceste sesizări pot fi transmise prin intermediul adresei de e-mail [email protected], garantând în acelaşi timp anonimatul sesizorului.
Unul dintre principalele roluri ale sistemului de management anti-mită constă în implementarea unor controale adecvate la nivelul activităţilor specifice desfăşurate de Agenţie, menite să crească şansele de detectare, dacă este cazul, a faptelor de mită.
Implementarea sistemului de management anti-mită înseamnă atât întărirea măsurilor de siguranţă deja existente, cât şi adoptarea unora specifice.
Dintre măsurile specifice politicii anti-mită enumerăm: desemnarea unui responsabil de conformare şi monitorizare anti-mită care să supervizeze conceperea şi implementarea acestui sistem de management, conştientizarea periodică a angajaţilor, realizarea analizei riscului de mită, stabilirea unor politici de raportare, monitorizare şi investigare a semnalărilor de mită, precum şi de audit intern.
În vederea reducerii riscului de apariţie a mitei dar şi a creşterii încrederii instituţionale, Politica anti-mită a fost publicată pe site-ul oficial al instituţiei www.afir.info şi a fost comunicată principalilor colaboratori în vederea conformării.
Sura foto: expressdedunare.ro