26.1 C
București
sâmbătă, 5 septembrie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR: Sprijin nerambursabil pentru investiţiile din panificaţie

AFIR: Sprijin nerambursabil pentru investiţiile din panificaţie

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru depunerea de noi cereri de finanţare, sprijinul nerambursabil acordat ajungând până la zece milioane de euro pentru investiţiile din panificaţie şi până la trei milioane de euro pentru celelalte tipuri de investiţii, cu o intensitate a finanţării de maximum 65% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Conform AFIR, cererile de finanţare vizează intervenţia DR-23 – Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, finanţată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).

„Prin finanţarea unităţilor de procesare a produselor agricole, continuăm să susţinem investiţiile care aduc valoare adăugată produselor româneşti şi consolidează industria alimentară.

AFIR acordă prin intervenţia DR-23 sprijin concret de până la zece milioane de euro procesatorilor care demarează sau îşi modernizează producţia astfel încât să poată obţine produse agricole competitive atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.

Invităm fermierii, societăţile comerciale şi formele asociative să depună proiecte orientate spre performanţă şi sustenabilitate în cadrul sesiunii pe care o vom derula în perioada 15 decembrie 2025 – 16 februarie 2026”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR, într-un comunicat.

Prin această intervenţie, AFIR precizează că sprijină investiţiile destinate dezvoltării industriei alimentare româneşti şi creşterii valorii adăugate a produselor agricole, în special pentru activităţi din domenii precum panificaţia, patiseria, cofetăria, fabricarea produselor zaharoase, a ciocolatei, a produselor de morărit şi a altor preparate alimentare, precum şi producţia de băuturi fermentate sau oţet comestibil.

‹ adv ›

Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici, mijlocii şi mari, cooperativele, grupurile şi organizaţiile de producători, precum şi persoanele fizice autorizate şi întreprinderile familiale şi individuale care activează în domeniul procesării produselor agricole.

Finanţarea vizează înfiinţarea, extinderea şi modernizarea unităţilor de procesare, achiziţia de echipamente şi linii tehnologice moderne, amenajarea spaţiilor de depozitare şi condiţionare, precum şi dezvoltarea capacităţilor de comercializare – de la magazine proprii şi rulote alimentare până la platforme online.

Totodată, sunt sprijinite investiţiile orientate spre digitalizare şi eficienţă energetică, în acord cu obiectivele de sustenabilitate ale Politicii Agricole Comune.

‹ adv ›

AFIR a menţionat că vor fi sprijinite cu prioritate proiectele care pun accent pe valoare adăugată, calitate şi inovaţie – produse tradiţionale, montane, ecologice sau cu indicaţie geografică protejată – precum şi proiectele propuse de cooperative şi forme asociative.

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

AFIR lansează în consultare Ghidul pentru sprijinirea fermierilor la plata primelor de asigurare

AFIR a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru...
‹ adv ›

AFIR schimbă Cererea de finanțare pentru fermele mici. Ce trebuie să știe solicitanții

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea actualizată a Cererii de finanțare pentru intervenția DR-14 „Investiții în fermele de...

AFIR a plătit peste 4,3 miliarde de lei beneficiarilor agricoli de la începutul anului

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat, de la începutul anului 2026 și până în prezent, plăți de peste...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole