Erbicidarea cu glifosat – tipuri, sfaturi, aplicare corectă

Glifosatul este un erbicid care acționează la nivel enzimatic, prevenind formarea unor aminoacizi esențiali pentru creșterea plantelor și pentru activarea unor mecanisme de autoaparare. 

O singură aplicare corectă a glifosatului pe țesutul plantelor verzi este letală. Formula chimică și activatorii ce îl compun joacă un rol cheie în asigurarea faptului că glifosatul își desfășoară acțiunea erbicidă și, de foarte multe ori, importanța lor este chiar mai mare decât doza de utilizare.

Produsele de pe piață pe bază de glifosat diferă în trei aspecte:

• Tipul de sare și deci formularea chimică;
• Concentrația substanței active;
• Tipul de adjuvant sau co-formulanți-sinergizanți.

Este, așadar, clar că, odată ajuns în câmp, în funcție de glifosatul achiziționat, pot fi declanșate o serie de factori și interacțiuni foarte diferite, mai ales ca rezultat final al activității de erbicidare.

Cei mai eficienți glifosați

Experimentarea internațională afirmă că cea mai mare activitate erbicidă se face cu glifosatul compus din săruri de amoniu și izopropilamină, în timp ce formulările cu sare de potasiu și sare de amoniu sunt mai puțin active.

Primele două formulări, de fapt, arată o absorbție ceva mai rapidă de către buruieni.

Câteva recomandări operaționale pentru utilizarea optimă a glifosatului:

Principalele avertismente în formare amestecului:

1. Soluția între 100 – 200 l/ha cu echipamente normale de distribuție este optimă;
2. Nu utilizați niciodată o concentrație de compoziție mai mică de 1% raportat la volumul de apă; (cum ar fi, de exemplu, 360 g/l de glifosat);
3. Evitați amestecarea glifosatului cu erbicide reziduale în pre-emergența culturilor, mai ales când buruienile sunt peste stadiul de dezvoltare de 5 cm. În aceste cazuri, este mai bine să creșteți doza de utilizare cu cel puțin 15-20%;
4. Trebuie să evitați absolut să folosiți apă tulbure sau foarte murdară cu argilă și/sau substanțe organice în compoziția amestecului; 
5. Calitatea apei: apa folosită poate conține cantități mari de săruri dizolvate. Duritatea apei este o măsură a cantității de sare din apă.

Cu cât apa este mai dură, cu atât concentrația de sare este mai mare, acestea dizolvate în apă ar putea reduce eficacitatea glifosatului, în special a sărurilor de calciu și magneziu.

Aceste săruri au o sarcină pozitivă și se pot asocia cu molecula de glifosat încărcată negativ, înlocuind sărurile de izopropilamină sau de diamoniu prezente în compoziția chimică pe baza de glifosat.

Glifosatul legat de sărurile de calciu sau magneziu nu este absobit prea ușor de plante. Prin urmare, prezența sărurilor de calciu și magneziu în apă ar putea duce la o reducere a activității glifosatului.

Rolul sulfatului de amoniu (AMS)

6. La prepararea amestecului în rezervorul mașinii de erbicidat, ar fi întotdeauna o idee bună să adăugați sulfat de amoniu (AMS) înainte de glifosat, această practică este esențială mai ales în prezența în câmp a buruienilor foarte dezvoltate care sunt mai rezistente la glifosat. 

Rolul sulfatului de amoniu (AMS) adăugat la glifosat este semnificativ diferit de acțiunea exercitată de agenții tensioactivi neionici sau concentratele de ulei vegetal ca adjuvant pe piață care sunt utilizate cu erbicidele post-emergente.

Agenții tensioactivi și concentratele de ulei vegetal sunt activi în principal pe suprafața frunzelor și îmbunătățesc absorbția erbicidului în plante, în timp ce sulfatul de amoniu (AMS) este activ în principal în interiorul rezervorului de pulverizare stabilizând amestecul, evitând degradarea acestuia.

Adăugarea de sulfat de amoniu (AMS) în rezervor reduce cantitatea de glifosat inactivat de sărurile antagoniste prezente în apă.

Cantitatea de sulfat de amoniu (AMS) necesară pentru a obține acest beneficiu depinde de duritatea apei și poate fi determinată prin analiza apei.

În absența analizei apei, în soluția apoasă trebuie adăugate cel puțin 1 până la 1,5 kg – la 100 litri de apă, această cantitate ar trebui să fie suficientă pentru a contracara efectele antagoniste ale celor mai prezente săruri în sursele de apă.

Pe lângă atenuarea efectelor apei dure, sulfatul de amoniu (AMS) poate îmbunătăți considerabil performanța glifosatului pe Abutilon theophrasti Medik – Teișor, indiferent de calitatea apei, întrucât suprafața frunzei Abutilon theophrasti Medik – Teișor are concentrații relativ ridicate de săruri de calciu la suprafața frunzelor care complică absorbția foliară.

Acest calciu de pe suprafața frunzelor se poate împotrivi acțiunii glifosatului în același mod ca sărurile găsite în apa dură.

În plus, sulfatul de amoniu (AMS) prelungește timpii de ședere a substanței active în stare lichidă, rezultând o pătrundere mai bună în părțile verzi ale buruienilor.

Atenționări când se aplică soluția de erbicid pe bază de glifosat:

• Tratați întotdeauna reglând dozele indicate pe eticheta ce trebuie aplicate în funcție de buruienile prezente, stadiul lor de dezvoltare, de asemenea în funcție de condițiile pedoclimatice ale momentului, precum și față de cele indicate în previziunile imediat viitoare;
• Valoarea pH-ului este importantă pentru stabilitatea moleculei de glifosat și ar trebui să fie între 3,5 și 5 Ph;
•  Evitați tratarea în perioada de vara în condiții de stres pentru buruieni și cu temperaturi >33°C, precum și în prezenta vântului cald sau în apropierea drumurilor foarte prăfuite;
• Trebuie să ținem seama că, în perioadele reci translocarea este încetinită semnificativ, așa că, recomandarea generală este evitarea aplicării glifosatului atunci când temperaturile de noapte scad sub – 6 °C;
• Ora din zi când se aplică tratamentul cu glifosat este foarte importantă; s-a observat la unele buruieni că aplicațiile efectuate dimineața devreme sau seara, la unele specii nu produc aceleași efect datorită mișcărilor diurne ale frunze.

• Frunzele multor specii de plante atârnă vertical după apusul soarelui, apoi se ridică paralel cu suprafața solului în timpul zilei pentru a intercepta eficient lumina soarelui. Mișcările de orientare a frunzelor pot afecta cantitatea de erbicid pulverizată pe suprafața lor. Buruienile care pot avea acest comportament sunt de exemplu: Abutilon theophrasti Medik. – Teișor, Portulaca oleracea L. – Iarbă grasă ş.a;
• Tratați orice cultură semănată în preemergență înainte ca sămânța să germineze, evitându-se astfel contaminarea probabilă cu soluția care poate ajunge în sol, mai ales în caz de ploaie sau micro fisuri de suprafața și care permit pătrunderea glifosatului;
•  Nu tratați cu rouă excesivă, dincolo de limita de picurare;
•  Repetați tratamentul efectuat în doze reduse după 3-4 ore în caz de ploaie > 10 litri, doar dacă ne aflăm în prezența de buruieni foarte dezvoltate.

Glifosat – activitate erbicidă legată de eliminarea buruienilor perene invazive

Aplicarea glifosatului în combaterea buruienilor perene trebuie să fie făcută ci mult mai multă  atenție, mai ales în prezența buruienilor cu mar fi: 

1. Convolvulus arvensis L. – Volbură;
2. Sorghum halepense L. – Costrei;
3. Agropyrum repens L. – Pir tarator;
4. Cirsum arvense L. – Palamida;
5. Cynodon Dactylon L. – Pirul gros;
6. Typha latifolia L. – Papură;
7. Phragmites communis sau australis L. – Trestie-de-câmp;
8. Medicago sativa L. – lucerna;
9. …………………….și multe altele.

Translocarea glifosatului depinde întotdeauna de faza fenologică de aplicare a produsului. 

Sunt două faze, faza vegetativă (construirea biomasei) și faza reproductivă (producția de semințe, dezvoltarea și întreținerea rizomilor pentru conservarea speciei). 

Unele specii translocă glifosatul numai în faza de reproducere precum: Convolvulus arvensis L. – Volbură, Sorghum halepense L. – Costrei, Agropyrum repens L. – Pir tarator, Cirsium arvense L. Palamida, Cynodon Dactylon L. – Pirul gros, Phragmites communis sau australis L. – Trestie- de – câmp, Medicago sativa L. – lucerna si altele, în timp ce planta care trebuie verificată înainte de înflorire în faza de creștere activă pentru a avea un bun control, este Typha latifolia L. – Papură.

Unele plante pot transloca glifosatul la începutul verii după recolta, după ce au fost tăiate de organele de recoltare ale combinei.

De aceea, le putem trata pe o recreștere activă de cel puțin 30 cm, mai bine după o ploaie; doar în acest caz, după ce s-au dezvoltat activ după recreștere, fără ca plantele să intre în înflorire, atunci pot fi tratate cu succes cu glifosat.

Din experiența personală, speciile potrivite pentru acest tip de abordare cu erbicid sunt: Cirsium arvense L. Palamida, Phragmites communis sau australis L. – Trestie-de-câmp.

Prin urmare, identificarea ciclului vegetativ este esențială pentru a le putea combate, dar nu numai atât, ci și timpii de așteptare depinde de numărul de plante la mp.

Trebuie cel puțin 30-45 de zile de post-tratament pentru a permite translocarea tratamentului în rizomi și in semințe, acțiune fundamentală pentru devitalizarea lor totală.

Activitatea glifosatului trebuie să fie lentă, dar progresivă în timp, efectul erbicid trebuie să înceapă să se vadă cel puțin după 7-15 zile, evident în funcție de temperaturi.

Daca efectul este prea accelerat înseamnă că acțiunea sa erbicidă va fi mult redusă, mai ales dacă avem de-a face cu buruieni perene precum: Convolvulus arvensis L. – Volbură, Sorghum halepense L. – Costrei, Agropyrum repens L. – Pir tarator, Cynodon Dactylon L. – Pirul gros, Typha latifolia L. – Papură, Phragmites communis sau Australis L. – Trestie-de-câmp, Medicago sativa L. – lucerna și multe alte plante rizomatoase polianuale.

Voi continua în următorul articol cu informații despre Cum se calculează dozele corecte de glifosat și gestionarea corectă a glifosatului la semănatul direct pentru a evita rezistența buruienilor.