3.3 C
București
luni, 25 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBarbu: Este necesar să urgentăm distribuirea fondurilor europene destinate despăgubirilor

Barbu: Este necesar să urgentăm distribuirea fondurilor europene destinate despăgubirilor

Seceta severă a afectat puternic fermierii din majoritatea statelor membre şi este necesar să urgentăm distribuirea fondurilor europene destinate despăgubirilor, a scris marţi, pe Facebook, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Acesta se află la Reuniunea informală a miniştrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, ce are loc la Budapesta (Ungaria).

„Sunt la Budapesta, alături de colegii miniştri ai Agriculturii din toate statele membre ale Uniunii Europene şi discutăm despre măsurile de sprijin pentru fermierii noştri pe care le vom implementa în perioada următoare!

Pentru că seceta severă a afectat puternic fermierii din majoritatea statelor membre, este necesar să urgentăm distribuirea fondurilor europene destinate despăgubirilor fermierilor. Ştiu că aceste fonduri le sunt necesare fermierilor români şi mă voi lupta ca aceştia să primească sprijinul pe care l-am promis”, a subliniat şeful de la Agricultură.

În opinia sa, este obligatorie regândirea derogărilor pentru neonicotinoide, precum şi extinderea eligibilităţii cheltuielilor pentru animalele de reproducţie, având în vedere schimbările climatice care afectează din ce în ce mai mult producţia.

„Aşa cum am spus de fiecare dată, în cadrul Consiliilor AgriFish, fermierii noştri au nevoie de sprijin real, nu de piedici suplimentare, pentru a continua să producă suficient. Noi suntem vocea lor în forurile internaţionale, le reprezentăm interesele şi îi asigurăm de tot sprijinul nostru”, a mai scris Barbu pe pagina de socializare.

‹ adv ›

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, transmis luni AGERPRES, în cadrul reuniunii informale va fi lansată dezbaterea privind Politica Agricolă Comună post-2027, cu scopul de a contura aşteptările miniştrilor Agriculturii şi de a ghida noua Comisie, care urmează să preia mandatul în toamnă, să pregătească propuneri legislative pentru PAC post-2027.

În conformitate cu priorităţile Preşedinţiei maghiare a UE, tema reuniunii va fi „Către o viitoare Politică Agricolă Comună competitivă, rezistentă la criză, durabilă, favorabilă agricultorilor şi bazată pe cunoaştere”.

„Schimbul de puncte de vedere ale oficialilor europeni se va concentra pe trei teme cheie. În primul rând, va fi iniţiată o dezbatere privind simplificarea schemelor de sprijin pentru agricultură şi revizuirea principalelor tipuri de sprijin.

În al doilea rând, va fi analizat modul în care poate fi sporită contribuţia sectorului agricol la obiectivele Green Deal fără a pune în pericol competitivitatea fermierilor.

În cele din urmă, se va realiza revizuirea instrumentelor sistemului de management al crizelor pentru a asigura un sprijin eficient pentru fermierii aflaţi în situaţii de criză din ce în ce mai frecvente”, se menţiona în comunicat.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Franța: Semănatul culturilor de toamnă se apropie de final

Conform unui raport publicat de agenția de stat FranceAgriMer,...
‹ adv ›

Când se fac tratamentele de iarnă contra dăunătorilor

Înainte de sezonul rece, pomii pot deveni un refugiu pentru numeroși dăunători care și-au făcut simțită prezența în timpul...

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului UE – Mercusor

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole