21.5 C
București
vineri, 11 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleHarghita: Peste 500 de hectare de porumb, afectate de urși

Harghita: Peste 500 de hectare de porumb, afectate de urși

Urşii produc pagube însemnate în culturile de porumb din judeţul Harghita, până în prezent fiind afectate peste 500 de hectare, fapt care creează dificultăţi agricultorilor.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat presei că, în acest an, instituţia pe care o conduce a participat la peste 300 de evaluări ale pagubelor produse de urşi, în cele mai multe cazuri fiind vorba de animale ucise în gospodării sau pe fâneţe, dar şi de distrugeri în lanurile de porumb.

„Ca şi Direcţia Agricolă Harghita, noi evaluăm, pe baza Hotărârii de Guvern 3/ 2023, pagubele provocate de urşi.

În condiţiile judeţului Harghita, am depăşit numărul de 300 de evaluări, în acest an.

Pagubele mai mari se înregistrează la animale din gospodării, mai mult în gospodării răzleţe, răsfirate pe tot teritoriul judeţului, nu atât în aglomerări urbane, mai mult la sate.

Şi o altă mare pagubă provocată de aceste animale, în special ursul, este la porumb siloz şi porumb boabe. Aici, de la 2-3% ajungem şi la parcele calamitate 100%. Sunt peste 500 de hectare afectate din cultura porumbului”, a spus Romfeld Zsolt.

Acesta a adăugat că numărul pagubelor este aproape la fel ca anul trecut, dar a punctat că acesta ar putea fi mai mare, întrucât oamenii nu mai semnalează pagubele mici.

‹ adv ›

El a menţionat că au fost zile în care specialiştii Direcţiei Agricole au participat şi la 27 sau 28 de evaluări ale pagubelor.

Potrivit lui Romfeld Zsolt, inclusiv personalul evaluator se află într-un pericol real, pentru că sunt situaţii când urşii sunt încă prezenţi în parcelele de porumb atunci când membrii echipei de evaluare se află în zonă.

„Trimitem oamenii în parcele unde, într-o parte suntem noi şi, într-o parte este ursul. Deci, există un pericol real, chiar şi la personalul evaluator care face aceste evaluări. Am avut 50 de evaluări pe săptămână, vârful a fost de 27-28 pe zi”, a spus directorul DAJ Harghita.

Romfeld Zsolt a mai arătat că vor urma şi alte evaluări, întrucât este perioada de recoltare a porumbului siloz şi oamenii aşteaptă să vadă paguba totală, după care anunţă autorităţile.

El a mai menţionat că, din discuţiile cu cei păgubiţi, a observat că aceştia „îşi pierd elanul de a merge mai departe” şi se află in imposibilitatea de a ieşi din această situaţie.

Prezenţa urşilor a fost semnalată tot mai des în ultima perioadă şi în Miercurea-Ciuc, animalele fiind observate inclusiv în lanurile de porumb de la marginea oraşului.

Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Bela, că sunt monitorizate mai multe exemplare, cele mai multe în zonele Şumuleu şi Topliţa, dar şi în alte zone limitrofe oraşului.

Prezenţa unei ursoaice cu doi pui a fost semnalată şi marţi dimineaţă, în zona Topliţa, dar echipa de intervenţie nu a mai găsit animalele la locul indicat.

„În ultimele săptămâni, apelurile la numărul de urgenţă 112 despre prezenţa urşilor în preajma municipiului Miercurea-Ciuc sau în municipiul Miercurea-Ciuc s-au înmulţit şi se vor înmulţi, pentru că vine toamna şi urşii mănâncă mult mai mult.

Aşa că, probabil, vom fi în acţiune, dacă pot să zic aşa, 24 ore din 24. La momentul de faţă, asociaţia de vânători cu care municipiul Miercurea-Ciuc are contract monitorizează mai multe exemplare de urs – ursoaică cu doi pui, ursoaică cu trei pui, dar şi urşi singuri- în fiecare zonă a oraşului.

Mai multe exemplare sunt în zona Şumuleu, Topliţa, unde sunt peste 12 exemplare, dar şi la Jigodin Băi sau în zona Szecseny. Cu siguranţă prezenţa lor va fi foarte frecventă în următoarele săptămâni, până când se va termina recoltatul.

Dat fiind faptul că acum se taie porumbul este foarte riscant să începem o acţiune de relocare sau tranchilizare, astfel, pentru siguranţa tuturora, alegem la momentul de faţă, ca primă opţiune, alungarea animalului”, a spus Bors Bela.

Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc i-a îndemnat pe toţi cei care văd un urs să anunţe imediat autorităţile şi să nu încerce să intervină singuri.

„Îndemnăm pe toată lumea, imediat ce văd un animal, respectiv un urs, să sune la numărul de urgenţă 112, să nu cumva să intervină în niciun fel, să oprească combina (de recoltare-nred) şi să aştepte autorităţile, să venim noi la faţa locului, fiindcă noi suntem împuterniciţi ca să intervenim în caz de nevoie chiar şi pe extravilan”, a punctat Bors Bela.

În municipiul Miercurea-Ciuc, în acest an, au fost împuşcaţi patru urşi, după ce toate încercările de alungare a animalelor înspre pădure au eşuat, iar acestea au deventi agresive cu membrii echipei de intervenţie.

„În Miercurea-Ciuc, din păcate, patru exemplare au fost extrase prin împuşcare, la aceste patru exemplare nu au mai existat alte soluţii, dat fiind faptul că au devenit agresive şi s-au întors împotriva oamenilor.

De mai multe ori am primit întrebarea dacă am procedat bine sau am conştiinţa curată, pot să zic să zic că viaţa oamenilor întotdeauna va fi pe locul întâi”, a mai afirmat viceprimarul Bors Bela.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Peste 140 de producători, la Târgul de toamnă şi Festivalul Mierii de la Miercurea-Ciuc

Peste 140 de producători şi meşteşugari participă, vineri şi...
‹ adv ›

Festivalul dovleacului la Herina: Tradiție și inovație în agricultură

Un teren cultivat cu dovleac din satul Herina, judeţul Bistriţa-Năsăud, a devenit, începând de vineri, locul de desfăşurare a...

Arad: Fermierii au declarat 72.000 de ha de culturi calamitate, autorităţile au constatat 40.000

Fermierii arădeni au declarat 72.000 de hectare de culturi calamitate din cauza secetei, adică 20% din suprafaţa arabilă a...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole