16.8 C
București
duminică, 15 septembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBihor: Expoziţie de struguri în scop educativ, cu număr record de soiuri,...

Bihor: Expoziţie de struguri în scop educativ, cu număr record de soiuri, la Sânmartin

Expoziţia de struguri de la Sânmartin, care are scop educativ, oferă spre degustare, vineri şi sâmbătă, un număr record de 79 de soiuri de struguri de masă şi de vin, degustarea a trei sortimente de must, dar şi un număr mare de butaşi de viţă de vie pentru pasionaţi.

„Scopul nostru acesta este ca oamenii să vină să le cunoască, în mod direct, cum arată, ce gust au şi astfel să se decidă ce doresc. Noi le punem la dispoziţie lista cu soiuri din care să aleagă”, a precizat gazda evenimentului, Daniel Boţa.

Evenimentul are loc la sediul unei companii din această localitate, la iniţiativa administratorului Daniel Boţa, în parteneriat cu Facultatea de Protecţia Mediului şi Asociaţia pentru cultura şi civilizaţia vinului Millesime.

„Aşa cum am promis, este şi va fi un eveniment de excepţie, la această a patra ediţie, cu un record de 79 de soiuri. Va fi un maraton în aceste două zile pentru comunitatea bihorenilor, pe care îi aşteptăm să vadă diversitatea soiurilor care pot fi o opţiune pentru producţie şi pentru vinuri de clasă.

Sunt două categorii distincte: struguri de masă şi struguri de vin. Chiar şi legea viei şi vinului menţionează că nu se face vin din struguri de masă, dar asta este o poveste de învăţat”, a afirmat, în deschiderea expoziţiei, preşedintele Asociaţiei Millesime, Dorin Popa.

Expertul oenolog a subliniat că această expoziţie, unică în Bihor, este importantă atât pentru adulţii pasionaţi care vor să cultive soiuri nobile, cât şi pentru copii, care trebuie să vadă strugurii pe butuci, pentru că „strugurii nu se fac în fabrică”, şi apoi culeşi şi pe masă, purtând nume din cele mai frumoase.

‹ adv ›

Dorin Popa a evidenţiat şi faptul că efortul de organizare este unul considerabil pentru că „este extrem de dificil să aduni la un loc atât de multe soiuri de struguri de la diverşi producători.” Mai mult, a spus el, strugurii nu se coc toţi în aceleaşi decade ale lunii, iar soiurile mai timpurii necesită păstrare în camere frigorifice.

Astfel, în curtea firmei este amenajat un spaţiu acoperit ce găzduieşte atât standurile cu struguri, cu denumirea fiecăruia şi farfuriile cu boabe pentru degustare, cât şi pavilionul pentru degustarea a trei sortimente de must din soiurile Traminer, Pinot Noir şi Pinot Gris.

Curtea este mărginită de un rând de butuci de viţă de vie, cu struguri mari, albi şi roşii, „ce aşteaptă să fie admiraţi şi culeşi”, după cum a mărturisit gazda.

În imediata apropiere a expoziţiei se găsesc, spre exemplificare, butaşi de viţă de vie în ghivece, alături de alte plante, unele exotice, expuse în grădină.

Pe parcursul celor două zile, specialişti în cultivarea viţei de vie, de la facultatea de profil orădeană – Mihai Cărbunar, Ioana Borza, dar şi Daniel Boţa (absolvent de horticultură şi ştiinţe economice) vor oferi celor interesaţi informaţii utile despre această cultură.

Profesorul Mihai Cărbunar, şef de lucrări la Departamentul de viticultură, le oferă vizitatorilor informaţii despre modul de plantare şi modalităţi de întreţinere a culturii.

„Multă lume se plânge că nu i s-au prins butaşii. Păi, dacă nu ai plantat-o cum trebuie, e normal să nu se prindă”, a precizat Cărbunar.

Specialistul a explicat, că în primul rând trebuie să se aleagă soiuri nobile rezistente, adecvate zonei, în funcţie de sol să se aleagă şi portaltoiul şi apoi trebuie avută grijă la tăieri, care se fac diferit faţă de via hibridă.

„Cel mai important este să avem grijă să fie un spaţiu aerisit şi să facem tratamente preventive. În agricultura ecologică se foloseşte polisulfura de calciu pe timp de iarnă, iar în perioada de vegetaţie, Serenade, produs pe bază de microorganisme şi Karbicure, pentru făinare şi putregai, cele mai frecvente în solarii”, a precizat Cărbunar.

„Nu cred că ar trebui să extindem paleta ofertei de butaşi, în schimb mă gândesc că trebuie să o adaptăm în fiecare an la cerere pentru că cererea se schimbă. Oamenii văd soiuri noi, în presă, pe internet, vin să ni le ceară, totul este în schimbare şi trebuie să ne adaptăm”, a precizat Daniel Boţa.

Expo Struguri 2024 este un eveniment realizat în parteneriat public-privat.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANSVSA cere proprietarilor de animale din zonele afectate de inundaţii să coopereze cu medicii veterinari

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA),...
‹ adv ›

Ulei de Neem – insecticid util în controlul dăunătorilor

Produsele pe bază de ulei de Neem sunt cunoscute pe larg în agricultura ecologică datorită proprietăților de combatere a...

România este în alertă. Un ciclon care a pus stăpânire pe centrul Europei vine către noi

Meteorologii avertizează că ne aşteaptă două zile de vreme extremă cu coduri portocalii de ploi şi inundaţii şi temperaturi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole