Europarlamentarul PNL Daniel Buda, șef al PNL Cluj, atenționează că agricultura din România traversează o perioadă de criză, notează puterea.ro.
Țara noastră riscă să piardă 500 de milioane de euro din Programul Național de Dezvoltare Rurală, aferenți perioadei 2014-2020, bani destinați mai multor domenii agricole, inclusiv infrastructurii de irigații, a transmis Daniel Buda.
‹ adv ›
Într-o postare pe contul său de Facebook, Daniel Buda a scris:
„România nu își permite să piardă banii europeni destinați agriculturii, mai ales că vedem ce ravagii face seceta atunci când nu ai sisteme de irigații dezvoltate pentru secolul în care trăim!
Așa cum am mai avertizat deja, România riscă să piardă 500 de milioane de euro din Programul Național de Dezvoltare Rurală, aferenți perioadei 2014-2020, bani destinați mai multor domenii agricole, inclusiv infrastructurii de irigații.”
În continuarea mesajului său, Daniel Buda spune:
„Confirmarea a venit chiar de la Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, care a trimis României o scrisoare avertisment în legătură cu potențiale dezangajări a fondurilor PDR la sfârșitul perioadei de programare 2014-2022 în 2025.
Este inadmisibil ca PNL să se lupte la Bruxelles pentru trimiterea în țară a cât mai multor fonduri pentru agricultură, iar banii să nu fie cheltuiți la nivel național.
CE transmite României că Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI) înțelege că situația nefericită din perioada 2007-2013, când s-au pierdut bani din cauza proiectelor nefinalizate, riscă să se repete, proiectele neprogresând bine în ceea ce privește punerea în aplicare, deși s-au plătit avansuri.
Tocmai de aceea, DG AGRI își manifestă dorința de a sprijini România în identificarea unor soluții de reducere sau de evitare a riscului unei astfel de dezangajări semnificative. Și propune una dintre soluțiile imediate, contactul strâns cu beneficiarii”.
„Atragem atenția, încă o dată, că România nu își permite să piardă banii europeni destinați agriculturii și sistemelor de irigații, în mod special!
Riscul este unul real, responsabilii din Agricultură mai au foarte puțin timp la dispoziție să evite dezangajarea, așa cum ne-a transmis Comisia Europeană. Le transmitem public că vom monitoriza progresul proiectelor care au scopul de a salva agricultura românească”, își încheie Daniel Buda postarea.
România marchează Ziua Națională a Agriculturii Ecologice cu o...
Gestionează-ți confidențialitatea
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul exclusiv de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scopul legitim de stocare a preferințelor care nu sunt solicitate de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.