-4.2 C
București
marți, 10 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageArticoleGeorge Ionel Tănasă, tânăr fermier: Nu este ușor să faci agricultură, dar...

George Ionel Tănasă, tânăr fermier: Nu este ușor să faci agricultură, dar am reușit de fiecare dată să găsim soluții

George Ionel Tănasă, un tânăr de doar 21 de ani s-a implicat în agricultură pentru că părinții săi sunt fermieri. A dezvoltat ferma acestora cu ajutorul fondurilor europene de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Tânărul este și student la Facultatea de Agricultură USV Iași și împreună cu părinții exploatează 500 de hectare de teren agricol în comunele Răducăneni și Gorban, județul Iași.

‹ adv ›

George ne-a povestit că părinții săi au început să se ocupe de agricultură în anul 2009, după ce au investit banii munciți în Italia.

„Eu am 100 de hectare de teren agricol, părinții mei au 400 de hectare. Ei au început să se ocupe de agricultură după ce s-au întors din Italia.

A început să îmi placă ce făceau ei, am învățat ușor-ușor ce e agricultura, iar asta m-a determinat să aleg studiile la această Facultate.

Nu este ușor să faci agricultură, e multă muncă, stres, datorii la bănci, dar am reușit de fiecare dată să găsim soluții. Acum vrem să facem un sistem de irigații performant pentru că avem noroc cu sursa de apă de la Jijia și Prut”, povestește studentul din Iași.

Proiect depus pentru accesarea fondurilor europene din submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri

La scurt timp după ce l-a depus, a primit primii bani de la AFIR.

„Am depus proiectul pentru fonduri europene când aveam 18 ani, în 2020. Eram trei foarte tineri fermieri care am depus proiectele și am câștigat banii.

Proiectul a fost aprobat și am primit o parte din sumă la scurt timp după selectarea proiectului. În această perioadă trebuie să primim și restul banilor.

Proiectul este 50.000 de euro. Aveam nevoie de banii europeni ca să îmi cumpăr un tractor mai bun și am găsit ceea ce aveam nevoie. Vreau să depun proiect anul acesta, pe măsura 4.1, pentru dezvoltarea fermei, să iau mai mulți bani de la UE”, încheie George Ionel Tănasă, student la Facultatea de Agricultură USV Iași, anul III.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Diana Elena Aneculăesei, tânăr fermier: Am încercat și alte direcții, dar sufletul meu a rămas în fermă

Pentru mulți tineri, agricultura rămâne un domeniu perceput ca...
‹ adv ›

Alex Andone, tânăr fermier: Curajul și dorința de a reuși pot transforma orice început într-o poveste de succes

Agricultura românească câștigă teren prin tineri bine pregătiți și hotărâți. Un exemplu este Alex Andone, fermier în vârstă de...

Un absolvent al USV Iași a deschis Ferma Smărăndiței pentru a oferi copiilor experiențe educative dincolo de sala de clasă

Într-un colț liniștit al județului Botoșani, în localitatea Leorda, a prins viață un proiect construit cu răbdare și convingere:...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole