15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleAtacul de tripși la legume - simptome, combatere

Atacul de tripși la legume – simptome, combatere

Condițiile actuale cu temperaturi sporite și umiditate redusă au favorizat atacul dăunătorilor cum ar fi tripși și acarieni în culturile de legume.

Ambii dăunători preferă temperaturi ridicate și culturi deshidratate (plantele aflate în stres hidric), fiind un mediu favorabil pentru instalarea și dezvoltarea coloniilor de tripși și acarieni.

Aceștia produc în special pagube importante în sere, unde cresc rapid la temperaturi de peste 25°C.

‹ adv ›

Pagube produse de tripși la legume

Tripșii nu sunt pretențioși ce ține de faza de dezvoltare a plantelor, o atacă indiferent dacă e răsad sau sfârșitul culturii, înțepând și sugând seva din țesuturi.

Fiind dăunători mici (de până la aproape 2 mm), pot fi mai greu observați, mai ales ținând cont de natura lor mai puțin sociabilă, preferând locurile ascunse în flori, boboci florali, vârfuri de creștere sau spatele frunzelor.

În ciuda dimensiunilor mici, tripșii merită toată atenția atunci când vorbim de protejarea culturilor de aceștia. În primul rând, pot produce pagube de până la 50% din producție, iar, pe lângă aceste daune directe, mai sunt și transmițători ai unor virusuri periculoase (de ex. TSWV – Virusul petelor de bronz).

În plus, dimensiunile mici nu înseamnă caractere slabe, iar la acest capitol tripșii au abilități de invidiat – pot obține rezistență la insecticide foarte rapid. Din acest motiv, la realizarea tratamentelor este recomandată utilizarea produselor ce conțin substanțe active diferite.

Simptome ale atacului de tripși la legume

Vorbind de preferințele lor, tripșii nu sunt pretențioși. Astfel, consumă atât sucul din specii bulboase (ceapă, praz etc), în sere atacă atât plantele din familia cucurbitaceelor (de ex. castraveți, pepeni), tomatele, ardeii, vinetele, cât și trandafirii, crizantemele, gerbera, garoafele și multe altele.

Precum am menționat, tripsii provoacă daune plantelor prin perforarea celulelor țesuturilor de suprafață și consumarea conținutului acestora, ceea ce duce la moartea țesutului din jur.

Astfel, la o examinare atentă, pe frunze se pot observa mici pete albe cu nuanțe de argintiu-cafeniu și puncte negre (fecalele tripșilor).

Vigoarea plantei este redusă din cauza pierderii clorofilei. Când infestările devin grave, frunzele în sine se pot ofili.

Tripșii se găsesc în principal de-a lungul nervurilor principale ale frunzei, cu cele mai multe daune evidente acolo unde aceste nervuri se unesc.

Dacă ajung să consume florile, acestea vor cădea sau vor dezvolta fructe deformate.

Daunele asupra fructelor, de exemplu la castraveți, apar numai dacă cultura este infestată masiv. În cazul atacului pe fructe, putem observa niște pete sferice asemănătoare unor leziuni cu o margine albă, fiind afectată calitatea acestora.

Tripsul – control și tratamente

Precum am menționat, tripșii sunt greu de controlat, inclusiv din cauza mai multor caracteristici biologice. Ouăle tripsilor sunt introduse în țesuturile frunzelor sau petalelor și sunt astfel protejate de insecticide.

Larvele eclozate din ou, de obicei, rămân protejate în mugurii florilor sau în vârfuri. Insectele trec prin două stadii larvare, ambele hrănindu-se în aceste zone protejate.

Spre sfârșitul celui de-al doilea stadiu larvar, insectele încetează să se mai hrănească și se deplasează în sol sau în resturile vegetale pentru a se transforma în pupă.

Tripșii trec prin două stadii de pupă (prepupă și pupă) în timpul cărora nu se hrănesc și au puțină mișcare, fiind protejați de insecticidele aplicate pe cultură.

Adulții zboară ușor și pot fi transportați de curenții de aer sau pe îmbrăcăminte către serele aflate în apropierea câmpurilor infestate. Ei pot zbura din zonele tratate în zonele netratate sau se pot deplasa dintr-o seră prin uși sau ventilații.

De aceea, pentru a nu ne pomeni în situația în care e un dăunător managementul căruia a ieșit de sub control, abordarea trebuie să includă o protecție integrată de acesta.

Principalele măsuri recomandate pentru evitarea răspândirii tripșilor sunt:

  • Controlul buruienilor – buruienile pot servi drept refugiu atât pentru tripsi, cât și pentru tospovirus. Eliminați buruienile din interiorul serelor și din zonele imediat exterioare, în special din apropierea aerisirilor și a ușilor.
  • Dezinfecția solului – vă va fi utilă nu doar în controlul tripșilor, ci și altor dăunători sau boli. Detalii aici.
  • Respectarea rotației culturilor – tripsul are culturi în care se hrănește și înmulțește (ardei), dar și culturi în care doar se hrănește (tomate). Izolarea plantelor de tomate de culturile despre care se știe că adăpostesc tripși (de exemplu, ceapa) este o parte importantă a gestionării tripsului.
  • Instalarea capcanelor lipicioase galbene sau albastre în apropierea plantelor – detectarea timpurie a unei infestări cu tripsi este esențială deoarece simptomele hrănirii tripșilor nu sunt adesea observate până când nu s-a produs deja deteriorarea sau transmiterea virusului.
  • Utilizarea foliei de mulcire pentru evitarea transformării celor două stadii ale tripsului din sol.
  • Utilizarea plaselor anti-insecte – cel mai bun control este prevenirea intrării tripșilor în seră. Este important să începeți fiecare ciclu de cultură cu o seră curată și plante fără tripsi.

Plase anti-insecte și domeniile lor de utilizare

  • Tăierea și arderea vârfurilor de plante puternic infestate cu tripși.
  • Evitarea aplicării excesive de îngrășăminte cu azot, care pot promova populații mai mari de trips.
  • Udarea regulată împiedică dezvoltarea tripsului, a afidelor rădăcinilor și ale frunzelor.
  • Utilizarea insectelor benefice.
  • Aplicarea insecticidelor.

Tripșii au mai mulți prădători naturali. 

De exemplu, Orius Laevigatus combate zeci de tripși adulți pe zi, ținta prădătorului fiind toate stadiile de dezvoltare ale tripsului. O femelă consumând o medie de 12 tripși pe zi.

Acesta se împacă bine și cu alți prădători împreună cu care pot controla și alte insecte dăunătoare, tripsul nefiind unica preferință a lor. Astfel, poate fi combinat cu acarieni prădători ca Amblyseius swirskii, Amblyseius cucumeris.

Acești prădători pot fi achiziționați din magazinele de profil sau de la distribuitori oficiali.

Pentru a încuraja dezvoltarea acestora, evitați prăfuirea plantelor, pesticidele puternic toxice și semănați fâșii de plante benefice pentru atragerea prădătorilor.

O altă metodă naturală de control a tripșilor este utilizarea produselor pe bază de fungi
Lecanicillium muscarium Ve6
. După aplicare, sporii germinează și se transformă în hife care pătrund în corpul dăunătorului.

Aici se dezvoltă și distrug țesuturile, apoi pătrunde prin cuticula insectei și produce spori în exteriorul cadavrului, care pot răspândi infecția la alți dăunători vulnerabili (musculița albă de seră, afide).

Și ciupercile entomopatogene Beauveria bassiana pot să se instaleze pe tripși. Detalii despre cum controlează dăunătorii aici.

Pentru tratamente de combatere a tripșilor sunt omologate produse pe bază de: abamectin (Vertimec Pro 1,2 l/ha), acibenzolar-s-metil (Minecto Alpha 1,0-1,25 l/ha la irigare prin picurare), azadiractina A, tau-fluvalinat (ceapă – Mavrik 2 F 0,05%), spirotetramat (ceapă – Movento 100 SC 0,75 l/ha), spinosad (ceapă, castraveți – Laser 240 SC 0,05 %), amestec de terpenoide QRD 460 (ardei, castraveți, dovlecei, tomate, vinete din spații protejate (Requiem Prime) 0,65 %.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cum se utilizează fungicidele pe bază de microorganisme

Metodele de aplicare a fungicidelor pe bază de microorganisme...
‹ adv ›

De ce inflorescențele la conopidă devin brune

Conopida este o legumă apreciată, însă cultivarea acesteia poate veni cu provocări specifice. În acest articol discutăm despre principalele...

Cum fertilizăm solul toamna înainte de cartof

Toamna este cel mai bun moment pentru a investi în viitoarea cultură de cartofi: semănând îngrășăminte verzi sau aplicând...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole