Conopida este o plantă cu un sistem radicular relativ slab dezvoltat și are nevoie de un sol productiv, cu o capacitate mare de reținere a apei.
Randamentul și calitatea inflorescențelor de conopida depind de sol și abordarea pe care o avem la fertilizare.
Pe de altă parte, conopida nu poate tolera un sol inundat, deoarece excesul de apă poate provoca mai multe pagube decât insuficiența acesteia.
Solurile potrivite pentru conopidă
Conopida crește prost atât în soluri prea acide, cât și în cele prea alcaline. pH-ul optim este de 6,5-7,5. Un pH scăzut poate duce la dezvoltarea herniei verzei, o creștere deficitară a plantelor, cauzată de deficiența de molibden, și poate provoca pete clorotice.
Pe solurile cu pH scăzut, se aplică amendamente cu var care, pe lângă modificarea pH-ului, compensează și lipsa de calciu.
Pentru un sol cu deficit de magneziu, puteți folosi de asemenea, făină de dolomită. Trebuie evitată o cantitate excesivă aplicată, deoarece afectează asimilarea unor elemente precum fosforul, borul și manganul.
Norma de aplicare este stabilită în urma analizei solului. Dacă solul este folosit pentru cultivarea intensivă a legumelor, acesta trebuie să fie tratat cu var la fiecare 4 ani.
Citiți mai multe despre Dolomita ca îngrășământ – cum corect se folosește.
Trebuie evitate solurile grele care formează cu ușurință crusta. Conopida necesită o rotație a culturilor de cel puțin 4 ani, din cauza riscului de apariție a unor boli, cum ar fi hernia verzei sau bacterioze.
După ce culturi cultivăm conopida
Conopida poate fi cultivată atât după culturi legumicole, cât și după culturi de câmp. Ar trebui să evităm cultivarea după specii din aceeași familie (varză, broccoli), precum și după sfeclă și spanac (există riscul de a fi afectată de nematozi).
Premergători buni sunt leguminoasele, roșiile, castraveții, ceapa, prazul, morcovii, țelina, pătrunjelul, precum și culturile cultivate pentru îngrășăminte verzi, cu condiția ca acestea să fie încorporate toamna.
Cartoful și cerealele nu sunt premergătoare bune, deoarece acolo se aplică adesea erbicide cu efecte reziduale pentru anul următor.
Conopida reacționează bine la îngrășămintele organice, așa că este cultivată, de obicei, în anul următor după fertilizarea organică.
Pregătirea terenului pentru cultivarea conopidei
Pregătirea terenului are loc în toamna anului care precede cultivarea. Perioada dintre recoltarea culturii anterioare și iarnă este destinată distrugerii buruienilor.
Primăvara, solul trebuie să fie afânat și udat în mod corespunzător. Cel mai bine este să se pregătească solul chiar înainte de plantare, prin afânare adâncă și apoi prin tăvălugirea acestuia.
Conopida – îngrășăminte organice și minerale
Îngrășămintele organice sunt o sursă atât de elemente nutritive pentru plante, cât și ameliorează structura, îmbunătățește circulația aerului și a apei în sol, ceea ce favorizează semnificativ creșterea și randamentul conopidei.
Îngrășămintele organice cel mai des utilizate sunt gunoiul de grajd, îngrășămintele verzi și resturile vegetale rămase după recoltarea cerealelor. Se recomandă să se aplice aceste îngrășăminte la sfârșitul verii și toamna.
Pentru conopida de toamnă, acest lucru se poate efectua și în primăvară.
Pentru a accelera descompunerea paielor, se recomandă fertilizarea lor cu azot înainte de încorporare, în proporție de 40-50 kg la 1 ha, sau 10 kg de azot la 1 tonă de paie.
Îngrășămintele minerale aplicate la conopida
Îngrășămintele organice în sine nu pot satisface nevoile nutriționale minerale ale conopidei. Dintre toate culturile brasicacee, conopida are cea mai mare nevoie de îngrășăminte cu azot.
Acest lucru se datorează sezonului scurt de vegetație, în timpul căruia ar trebui să producă peste 100 de tone de masă verde la hectar. Acest lucru necesită atât cantități mari de îngrășăminte, cât și cantități mari de apă pentru irigare.
Conopida necesită ca umiditatea din sol să fie de 70-80% din capacitatea de câmp în mod constant. Cea mai mare cantitate de apă conopida o consumă la formarea căpățânii (consumul de apă este de 182 de tone la o tonă de recoltă).
Dintre substanțele fertilizante, azotul joacă cel mai mare rol, al cărui lipsă afectează creșterea plantelor. Fără o masă foliară adecvată, este practic imposibil să se obțină o recoltă de înaltă calitate.
Lipsa azotului în plantele tinere duce la formarea prematură a unor inflorescențe mici, fără valoare comercială.
Diferența în dezvoltarea plantelor (stânga – soluție nutritivă completă vs dreapta fără aplicarea azotului):
Aplicarea îngrășămintelor trebuie să se bazeze pe analiza solului, care cel mai bine poate fi efectuată toamna și iarna.
Mulți cultivatori aplică îngrășăminte pe baza unor conținuturi aproximative de elemente nutritive din sol, ceea ce nu satisface întotdeauna nevoile plantelor.
Fertilizarea cu fosfor și potasiu
Indiferent de metoda de aplicare (cu sau fără analiza solului), fertilizarea cu fosfor și potasiu se face înainte de plantarea conopidei.
Pentru conopida timpurie este bine să se aplice jumătate din doză toamna, sub arătură, iar cealaltă jumătate primăvara, cu câteva zile înainte de plantare, și să se încorporeze în sol la o adâncime de 10 cm.
Pentru culturile de toamnă, aplicați întreaga doză cu câteva zile înainte de plantare și încorporați-o în sol la o adâncime de aproximativ 15 cm.
Cu câteva zile înainte de plantare, aplicăm, de asemenea, aproximativ jumătate din doza de azot recomandată.
A doua jumătate de azot recomandată pentru soiurile timpurii și semitimpurii se aplică la 5-6 săptămâni după plantare.
Pentru soiurile de conopida tardive, această rată poate fi împărțită în două, iar azotul poate fi aplicat în a 3-a și a 6-a săptămână după plantare.
V-ar putea plăcea și articolul Conopida și broccoli – cauzele principale de ce nu formează căpățâni.
Microelementele utile pentru conopidă
Conopida are un necesar mult mai mare de micronutrienți decât alte culturi legumicole. Printre micronutrienții care, fiind insuficienți, provoacă tulburări se numără molibdenul, borul și, uneori, manganul.
Deficitul de molibden apare în principal în solurile acide și adesea în solurile bogate în turbă.
Un semn al carenței este reducerea limbului foliar de ambele părți ale nervurii principale și, uneori, dispariția completă a limbului, rămâne doar vena principală, care seamănă cu un bici.
Carența poate fi prevenită prin udarea răsadurilor cu o soluție de molibdat de amoniu 0,1% sau cu o soluție de molibdat de sodiu 0,1% cu puțin timp înainte de plantare.
Atunci, când aceste trăsături sunt întâlnite în câmp, aceste preparate (în concentrația specificată) pot fi utilizate ca o aplicație prin pulverizare.
Molibdenul poate fi, de asemenea, aplicat prin aplicare foliară.
Deficitul de bor la conopida apare cel mai frecvent pe soluri alcaline cu un pH de peste 7,5 sau pe soluri unde au fost aplicate amendamente cu doze mari de var.
Carența de bor poate apărea și în solul de turbă, indiferent de pH. Se observă la plantulele tinere, tulpina devine verde deschisă, aspră și casantă, devenind ulterior mai închisă la culoare.
Totuși, cel mai frecvent semn este întunecarea în interior a inflorescențelor de conopidă, care este însoțită de obicei de apariția unui spațiu gol în interiorul inflorescențelor.
Evitarea calcarului cu puțin timp înainte de plantare și utilizarea unui îngrășământ simplu cu adaos de bor reprezintă o metodă eficientă.
Aplicarea de tetraborat de sodiu dă, de asemenea, rezultate bune. Îngrășământul poate fi aplicat, de asemenea, prin pulverizare, aproximativ la fiecare 10 zile, la o concentrație de 0,2 %.
Deficitul de mangan este rezultatul, cel mai frecvent, al pH-ului înalt și calcarului recent administrat.
Această carență se manifestă sub forma unei creșteri slabe și a unui aspect marmorat al frunzelor. În timp, apar pete necrotice pe limb.
Carența de mangan poate fi prevenită prin aplicarea de îngrășăminte ce conțin sulfat de mangan înainte de perioada de vegetație sau prin pulverizarea frunzelor cu o soluție de 0,5% (de două ori în timpul creșterii intensive a frunzelor).
Îngrășămintele care conțin mangan chelatat funcționează, de asemenea, bine.
Deficitul de cupru e asociat cu cloroza, marginile frunzelor ofilite, ofilirea și creșterea slabă a frunzelor.
Aceste probleme sunt frecvente pe solurile, unde nu s-au cultivat niciodată legume. În acest caz, se recomandă utilizarea sulfatului de cupru. Procedura trebuie repetată după 4-5 ani.
Citiți mai multe despre Conopida – 7 tulburări fiziologice frecvent întâlnite.
Fertilizările foliare la conopidă
Fertilizările foliare sunt utilizate pentru a furniza rapid plantei substanțe nutritive. Acest tip de fertilizare este recomandat în perioade de stres pentru plante (secetă sau exces de umiditate, temperaturi scăzute, îngheț sau grindină).
De asemenea, studiile au arătat că aplicarea foliară a îngrășămintelor cu micronutrienți reduce riscul de afectare a plantelor de boli.
De obicei, 2-3 pulverizări pe sezon în perioada de creștere intensivă a conopidei sunt suficiente. Doza de consum de soluție de lucru trebuie să fie de aproximativ 300-500 litri/ha.
Se recomandă pulverizarea în zilele înnorate și în orele de dimineață sau de seară, la temperaturi sub 25°C, pentru a evita arsurile.
