Producătorii români îşi pot vinde mult mai uşor specialităţile tradiţionale dacă sunt înscrişi într-o cooperativă, deoarece organizaţia poate să-i ajute în promovarea şi valorificarea produselor obţinute în fermă la preţuri corecte şi pentru ei, dar şi pentru consumatori, consideră Ionuţ Diaconeasa, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Cooperativa Agricolă Caprirom Sud Muntenia împreună cu MADR organizează, în acest weekend, un astfel de eveniment de promovare, respectiv târgul „Poftim din România – Mărţişor de Bucureşti – Gusturi şi Meşteşuguri Româneşti”, în sectorul 4 din Capitală, la Piaţa Sudului, unde aproximativ 40 de producători îi aşteaptă pe bucureşteni să deguste bucate tradiţionale româneşti şi specialităţi locale aduse din toate zonele ţării.
Producătorul Cecilia Istrate din comuna Fundata, judeţul Braşov, susţine că prezenţa la târgul din Piaţa Sudului o ajută să îşi facă cunoscute produsele pe care le obţine din ferma proprie.
Aceasta a adăugat că îşi doreşte în continuare să vină la astfel de târguri, mai ales că toate produsele pe care le are la vânzare sunt înregistrate şi atestate la Ministerul Agriculturii ca produse tradiţionale, iar în curând va dobândi şi menţiunea de „produs montan” pentru produsele din fermă.
La rândul său, producătorul Cătălin Oncescu susţine că a venit la Târgul de Mărţişor din Piaţa Sudului din Capitală cu produsele lactate obţinute în ferma proprie din Voineşti, judeţul Dâmboviţa, pentru că vinde mult mai bine în aceste târguri organizate.
România are la nivel naţional 765 de produsele tradiţionale atestate, cele mai multe fiind cele din carne şi produse din carne (309), lapte şi produse din lapte (140), legume şi fructe (124), pâine, produse de panificaţie şi patiserie (120), peşte (30), dar sunt atestate şi băuturi (35).
Bucureştenii care vor veni, sâmbătă şi duminică, la Târgul de Mărţişor din Piaţa Sudului din Capitală vor putea degusta şi cumpăra, pe lângă bucatele tradiţionale româneşti, verdeţuri de sezon, legume şi fructe, proaspete sau conservate, dar şi creaţii handmade ale unor artizani pricepuţi.
De la târg nu vor lipsi micii tradiţionali din carne de porc de Mangaliţa, care sfârâie deja pe grătare, cârnăciorii, pastrama, berbecuţul la proţap şi bulzul ciobănesc, dar şi plăcintele în foi dulci sau sărate, iar toate aceste bunătăţi pot fi stropite din belşug cu vin sau ţuică.
Ansamblul Mioriţa şi elevii Şcolii Populare de Artă Vaideeni vor întreţine atmosfera de bună dispoziţie prin dansuri şi cântece populare.
Târgul de Mărţişor de la Piaţa Sudului va fi deschis sâmbătă, între orele 9:00 – 19:00, iar duminică, programul va fi de la ora 9:00 până la ora 16:00.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.