12.3 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleEurostat: Aproape 60 milioane tone de legume proaspete au fost recoltate în...

Eurostat: Aproape 60 milioane tone de legume proaspete au fost recoltate în UE, în 2022

Legumele proaspete au fost cultivate pe două milioane de hectare de teren în Uniunea Europeană, din care au fost recoltate 59,8 milioane tone de culturi, arată datele publicate vineri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Cele trei legume proaspete cel mai frecvent cultivate (în ceea ce priveşte cantitatea) au fost tomatele (15,4 milioane tone de producţie recoltată), ceapa (6,2 milioane tone) şi cartofii (4,4 milioane tone).

Producţia anumitor legume proaspete se concentrează în anumite ţări din UE. De exemplu, în 2022 Italia era responsabilă pentru 40% din producţia recoltată de tomate a UE, fiind urmată de Spania (24%) şi Portugalia (9%).

‹ adv ›

Ţările de Jos sunt principalul producător de ceapă, cu aproape un sfert din producţia UE (24%), înaintea Spaniei (20%) şi Franţei (12%).

De asemenea, principalii producători de cartofi din blocul comunitar sunt Germania (18% din totalul UE), Franţa (15%) şi Polonia (14%).

În 2022, Uniunea Europeană a produs 14,7 milioane tone fructe seminţoase (fructe cu sâmburi), din care 12,6 milioane tone de mere şi 2,1 milioane tone de pere. De asemenea, s-au recoltat 10,5 milioane tone de citrice, 6,3 milioane tone de fructe sâmburoase (cum ar fi prune, perele, nectarine, caise şi cireşe), 2,6 milioane tone fructe sub-tropicale şi tropicale (cum ar fi smochine, kiwi, avocado şi banane), 1,1 milioane tone de fructe cu coaja lemnoasă (nuci, alune) şi 0,7 milioane tone fructe de pădure.

Italia, Polonia, Spania şi Franţa sunt principalii producători din UE de fructe, fructe de pădure şi fructe cu coaja lemnoasă (excluzând citricele, strugurii şi căpşunele), deşi pentru alte fructe specifice alte state membre UE sunt de asemenea producători cheie.

În 2022, principalii producători de mere din UE au fost Polonia (34%), Italia (18%) şi Franţa (14%).

În cazul piersicilor, trei ţări au fost responsabile pentru mai mult de 90% din producţia de piersici: Italia (34%), Grecia (33%) şi Spania (24%), în timp ce principalii producători de pere din UE au fost Italia (25%), Ţările de Jos (17%) şi Belgia (17%).

România a avut în 2022 o producţie de 543.380 tone de mere, 42.320 tone de pere şi 11.860 tone de piersici. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Atenționare ANF: Viermele frunzelor de porumb

Primul focar de Viermele frunzelor de porumb Spodoptera frugiperda...
‹ adv ›

Ungaria: Recolta scăzută de floarea-soarelui susține prețul

Potrivit Ministerului Agriculturii din Ungaria, vara anului 2024 a afectat considerabil cultura de floarea-soarelui. Precipitațiile din toamnă au provocat...

Reuters: Fermierii ruși vor opta pentru culturi mai profitabile reducând din grâu

Fermierii din Rusia spun că vor cultiva mai puţin grâu după pierderile semnificative din acest an, trecând la culturi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole