10 C
București
duminică, 19 aprilie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageArticoleTotul despre plantarea usturoiului de toamnă

Totul despre plantarea usturoiului de toamnă

Usturoiul este una dintre cele mai ușor de plantat și de îngrijit legume din grădină. Se adaptează cu ușurință oricăror condiții de mediu, iar rezultatele sunt garantate.

Usturoiul se poate planta primăvara sau toamna. Înainte să vă apucați de treabă trebuie doar să țineți cont de câteva reguli simple în momentul în care plantezi această legumă.

‹ adv ›

Pregătirea solului pentru plantarea usturoiului

Primul pas pe care trebuie să-l faci, și cel mai important, este pregătirea locului în care urmează să plantezi usturoiul.

Sapă locul respectiv și înlătură orice urmă de buruiană, apoi nivelează solul. Însemnează rândurile pentru plantare, având grijă ca între acestea să lași o distanță de 30-40 de centimetri.

Trebuie sa aveți în vedere că:

  • Usturoiul nu se plantează în același sol decât la o distanță de minim 4 ani;
  • Usturoiul nu se plantează după cartofi sau tomate, deoarece solul este plin de substanțe nutritive ale acestor culturi și favorizează atacul nematodelor;
  • Este indicată plantarea usturoiului după culturi care reduc atacul nematodelor precum porumbul, sau culturile care se culeg toamna devreme precum cele de varză, castraveți, dovlecei, mazăre verde, diverse soiuri de salate, etc.

Principalii pași în plantare usturoiului

  • Perioada indicată pentru plantare este de la sfârșitul lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie.
  • Se aleg căței de usturoi sănătoși, bine uscați. Este indicat ca înainte de plantare cățeii de usturoi să fie tratați pentru prevenirea bolilor și dăunătorilor: se mențin cățeii pentru plantat timp de 10-15 minute într-o soluție de piatră vânăta (100g la 10 l de apă).
  • Adâncimea de plantare: 5-8 cm.
  • Distanța între căței, în funcție de mărimea acestora: 4-10 cm.

Află mai multe despre Cultivarea usturoiului – tehnologie, cerințe specifice.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Legumicultorii pot cumpăra răsaduri de la SCDL Buzău, inclusiv prin curier

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău va comercializa,...
‹ adv ›

Un fermier britanic produce sparanghel cu șase săptămâni mai devreme folosind tuneluri acoperite și fibre de cocos

Un cultivator din Hampshire a început recoltarea sparanghelului cu aproximativ șase săptămâni mai devreme decât sezonul tradițional din Marea...

Piața globală a cepei în 2026: ofertă, prețuri și incertitudine în a doua parte a sezonului

Piața mondială a cepei traversează o perioadă de stabilitate precaută, cu ofertă ridicată în majoritatea regiunilor, cerere constantă din...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole