-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCiucă: Protestele fermierilor sunt întemeiate; avem nevoie de fermieri pe ogor şi...

Ciucă: Protestele fermierilor sunt întemeiate; avem nevoie de fermieri pe ogor şi în ferme

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul liberalilor, este de părere că protestele fermierilor sunt întemeiate, iar Guvernul trebuie să-i sprijine.

„Protestele fermierilor sunt întemeiate şi într-adevăr sunt probleme. Trebuie să vorbim despre protestele din România, dar vedem că ele au luat amploare şi în celelalte ţări din Europa, ţări mai puternice şi mai dezvoltate economic decât noi.

Personal am avut o experienţă directă cu agricultorii din România, ca prim-ministru, şi de atunci am identificat care sunt problemele lor, am iniţiat programe de sprijin”, a afirmat, marţi, Ciucă la Antena 3 CNN.

El susţine că agricultura românească „trebuie să fie competitivă” şi să vândă produse cu valoare adăugată mare.

„Agricultura din România trebuie să fie competitivă, agricultura din România nu trebuie să mai vândă doar materie primă, trebuie să treacă la prelucrarea produselor şi să vindem cu valoare adăugată mare.

Sunt măsuri pe care le-am luat în timpul guvernării, le continuă şi actualul Guvern şi sunt celelalte chestiuni punctuale în care Guvernul, ministerele trebuie să identifice soluţii, să le găsească şi să-i sprijine şi pe agricultori şi pe fermieri.

De asemenea, la nivelul Partidului Naţional Liberal am discutat cu europarlamentarii noştri să se renunţe sau să se amâne tot ceea ce înseamnă aceste măsuri care afectează oamenii.

În momentul de faţă, la nivelul Uniunii Europene, se identifică soluţiile de amânare, iar Guvernul, dacă nu mă înşel, va asuma compensarea creşterii la accize la carburanţi. Avem nevoie de fermieri pe ogor şi în ferme şi de transportatori pe şosele”, a adăugat Ciucă.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Comisia Europeană pregătește noi reguli pentru protejarea fermierilor

Comisia Europeană pregătește o propunere de revizuire a directivei...
‹ adv ›

Franţa: Ministerul Agriculturii a revizuit în creştere previziunile privind producţia de vin în 2026

Ministerul Agriculturii din Franţa a revizuit în creştere estimările privind producţia de vin a ţării din 2026, pe fondul...

De la nuca din livadă la produsul finit: soluții moderne de procesare cu tehnologia Kadıoğlu, disponibile prin DELTATEH 

Nucicultura reprezintă o oportunitate importantă pentru agricultura românească, însă valorificarea unei recolte de calitate nu se oprește odată cu...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole