Unităţile administrativ-teritoriale care au în proprietate publică sau privată terenuri forestiere, persoanele fizice şi juridice, dar şi asociaţiile vor putea primi plăţi compensatorii pentru acoperirea pierderilor de venit pentru angajamentele de silvo-mediu printr-o schemă de ajutor de stat care va fi implementată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Din suma totală, peste 8,976 milioane euro reprezintă valoarea finanţării acordate în cadrul schemei pentru angajamentele asumate de beneficiari în baza schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, aferentă măsurii 15 – Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor, submăsura 15.1 – Plăţi pentru angajamente de silvomediu, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aferentă cererii de plată din anul 2025.
Ajutoarele pentru angajamentele de silvo-mediu şi climă acordate prin schemă se acordă în cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 al României, ca ajutoare cofinanţate din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), fiind identice cu intervenţia de dezvoltare rurală DR-07 – Silvo-mediu şi climă care stă la baza acestora.
Angajamentele voluntare asumate de beneficiari în cadrul schemei de ajutor de stat contribuie la atingerea obiectivelor specifice menţionate în Regulamentul (UE) nr. 2115/2021, respectiv:
- atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi prin îmbunătăţirea sechestrării carbonului, precum şi prin promovarea energiei sustenabile;
- promovarea dezvoltării sustenabile şi a gestionării eficiente a resurselor naturale, cum ar fi apa, solul şi aerul;
- stoparea şi inversarea pierderii biodiversităţii.
Prin aplicarea schemei se urmăresc reducerea numărului de intervenţii silvotehnice în pădure şi promovarea aplicării de tehnologii de exploatare a lemnului cu impact redus asupra solului.
Sprijinul constă în acordarea de plăţi compensatorii care acoperă pierderile de venit şi costurile suplimentare rezultate din depăşirea cerinţelor obligatorii prevăzute de legislaţia naţională în domeniul silvic sau de dreptul intern relevant ca urmare a angajamentelor voluntare încheiate de beneficiarii schemei, aferente a două pachete, respectiv: Pachetul 1 – Asigurarea de zone de linişte şi Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri.
Pachetul 2 poate fi aplicat doar în combinaţie cu Pachetul 1.
Intensitatea ajutorului public nerambursabil acordat în baza schemei este de 100% din totalul costurilor eligibile, dar nu mai mult de 200 euro pe ha şi pe an.
Valorile plăţilor compensatorii acordate sunt următoarele: 38 euro pe an şi pe hectar pentru suprafaţa angajată în cadrul Pachetului 1 şi 137 euro pe an şi pe hectar pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2.
Pentru suprafaţa cuprinsă între 100 şi 500 ha se va acorda 100% din valoarea plăţii compensatorii, iar pentru suprafeţe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăţilor va fi ajustat după cum urmează:
- pentru suprafaţa cuprinsă între 500,01 ha şi 1.000 ha se va acorda 85% din valoarea plăţii/plăţilor compensatorii;
- pentru suprafaţa cuprinsă între 1.000,01 ha şi 5.000 ha se va acorda 65% din valoarea plăţii/plăţilor compensatorii;
- pentru suprafaţa mai mare de 5.000 ha se va acorda 50% din valoarea plăţii/plăţilor compensatorii.
Potrivit proiectului, sprijinul se acordă anual pe o perioadă de 5 ani ca sumă fixă pe hectar de teren forestier, constând în costurile standard menţionate şi reprezintă o compensaţie pentru pierderile de venit, costurile suplimentare şi costurile tranzacţionale suportate de deţinătorii de terenuri forestiere.
Schema este implementată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) prin Direcţia generală dezvoltare rurală – Autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (DGDR-AM PNDR) în calitate de Autoritate de management pentru PS 2023-2027, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Schema se aplică până la data de 31 decembrie 2029.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.