6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAAC a transmis lista celor 15 solicitări ale fermierilor către MADR

AAC a transmis lista celor 15 solicitări ale fermierilor către MADR

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, organizație cu reprezentativitate la nivel național, a transmis MADR lista de probleme ridicate de către Membri – fermieri și cooperative.

Potrivit AAC, toate aceste probleme au fost aduse la cunoștința MADR și altor structuri din Guvern prin numeroase adrese transmise oficial în ultimii doi ani și nu numai. 

AAC a inclus în lista de solicitări și termene clare pentru soluționare/implementare, pe care Ministerul Agriculturii, prin Ministrul Florin-Ionuț Barbu, să și le asume în cadrul consultărilor programate să înceapă de astăzi, luni, 15 ianuarie. 

‹ adv ›

În cazul în care ministrul Florin-Ionuț Barbu nu va accepta și respecta termenele asumate, AAC va iniția de urgență demersurile pentru organizarea unui protest autorizat la nivel național.

Astfel, Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită:

  1. Plata către toți fermierii în regim de urgență a subvențiilor APIA – plăți directe și plăți compensatorii. Termen: 31 Ianuarie 2024 pentru schemele care nu țin de alte termene. 
  2. Derogare GAEC 7 și GAEC 8. Clarificarea condițiilor în care se aplică sau nu se aplică cele două GAEC-uri începând cu anul de cerere 2023-2024. Termen: 23 Ianuarie 2024. 
  3. Compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectați de importurile din Ucraina și reintroducerea taxelor vamale pentru mărfurile de origine Ucraina. Este obligatorie adoptarea unor măsuri de stabilire a unor culoare separate pentru cerealele și oleagioasele din România /UE, monitorizarea transporturilor prin sigilii electronice cu GPS și clarificarea situației cu mărfurile agricole de origine Republica Moldova. Termen: 31 Mai 2024. 
  4. Acordarea de credite cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru și investiții în ferme, cu marja dobânzii de maxim 2%. O atenție deosebită față de fermierii aflați în dificultate și care actualmente sunt excluși din proiectul de OUG aflat în consultare publică. Termen: 31 Ianuarie 2024. 
  5. Utilizarea suplimentară a cadrului temporar Ucraina pentru acordarea către TOȚI fermierii pentru plata în regim de urgență a sprijinului de 100 euro/ha/UVM pentru TOATE culturile agricole în anul agricol 2022-2023 (culturi de primăvară și culturi de toamnă). Promovarea unei OUG pentru declararea stării de forță majoră, în agricultură, la nivel național. Termen: 31 Mai 2024. 
  6. Actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei pentru motorina achiziționată și utilizată în agricultură. Termen: 30 Iunie 2024. 

7. Modificarea în regim de urgență a Ordonanței 195/2002 privind circulația pe drumurile publice:

  • echivalarea permiselor de condus categoria B, cu categoria TR; 
  • introducerea tractoarelor agricole și forestiere în categoria vehiculelor lente; 
  • continuarea înregistrării la Primărie a tractoarelor și celorlalte vehicule lente; 
  • exceptarea utilajelor și echipamentelor agricole folosite maximum 60 zile pe an în circulația pe drumurile publice, de la obligația realizării inspecției tehnice periodice și obținerea CIV. 

Termen: 31 Ianuarie 2024.

8. Asumarea revizuirii și adoptării legislației necesare, în actualul exercițiu parlamentar, privind durata minimă a contractului de arendă, precum și concesionarea pășunilor. Termen: 30 Iunie 2024. 

9. Acordarea unui ajutor de stat pentru subvenționarea îngrășămintelor utilizate în sectorul agricol. Termen: 30 Iunie 2024. 

10. Compensarea costului energiei folosite pentru irigații. Termen: 31 Ianuarie 2024. 

11. Reintroducerea facilităților fiscale pentru salariații din agricultură. Termen: 30 Iunie 2024. 

12. Clarificarea legislației pentru plata ANT și SCZ în zootehnie începând cu anul de cerere 2023. Termen: 31 Ianuarie 2024. 

13. Sprijin pentru sectorul de vaci de lapte printr-un ajutor de minimis pentru achiziția de vițele. Termen: 31 Marie 2024. 

14. Plata subvențiilor pe baza unor dovezi privind activitatea agricolă pentru combaterea încasării sumelor APIA de către persoane care nu fac agricultură. Termen: 29 Februarie 2024. 

15. Alte chestiuni relevante identificate de membrii organizațiilor membre AAC, printre care menționăm: 

  • Modul de aplicare a legislației privind amplasamentul fotovoltaicelor pe terenuri fertile; 
  • Legea Vânătorii și carnivorelor mari; 
  • Analiza modului prin care OCPI implementează legislația și hotărârile judecătorești cu impact asupra fermierilor (vânzarea-cumpărarea terenurilor, cadastru etc.); 
  • Implementarea și operaționalizarea Sistemului Național de Gestionare și Control Integrat al Riscurilor în Agricultură. 

Termen: 31 mai 2024.

Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare participă azi la întâlnirea care va avea loc la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și vor susține lista de solicitări care vizează soluționarea unor probleme importante cu care se confruntă fermierii din România, care au fost semnalate anterior autorităților responsabile pentru agricultură prin numeroase adrese și documente de poziție.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Franța: Semănatul culturilor de toamnă se apropie de final

Conform unui raport publicat de agenția de stat FranceAgriMer,...
‹ adv ›

Când se fac tratamentele de iarnă contra dăunătorilor

Înainte de sezonul rece, pomii pot deveni un refugiu pentru numeroși dăunători care și-au făcut simțită prezența în timpul...

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului UE – Mercusor

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole