În cadrul unei întâlniri avute, miercuri, cu fermierii din regiune la Fabrica de Zahăr din Luduş, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, i-a îndemnat să aplice la programul naţional multianual, INVESTALIM, cu un buget de peste 600 milioane de euro, precum şi la cel de asigurare a independenţei energetice în ferme.
Guvernul a aprobat, în data de 30 iunie, schema de ajutor de stat pentru aplicarea unui program naţional multianual, INVESTALIM, aferent perioadei 2023-2026 de dezvoltare şi modernizare a industriei alimentare, având ca obiectiv susţinerea financiară în vederea stimulării producţiei interne de bunuri alimentare.
Programul INVESTALIM va fi derulat de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Bugetul maxim al Programului INVESTALIM pentru perioada 2023 – 2026 este de aproximativ 600 milioane euro, respectiv 148 de milioane euro anual.
Prin acest program se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susţinerea investiţiilor în achiziţionarea de active pentru înfiinţarea de unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi.
programe gândite prost de unii băieții care habar nu au cu ce se mănâncă agricultura….niște hoți…RUȘINE