22.5 C
București
miercuri, 1 iulie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePrețul petrolului crește la nivel mondial - 90 de dolari pe baril

Prețul petrolului crește la nivel mondial – 90 de dolari pe baril

Preţurile petrolului au crescut cu aproximativ 2% marţi, până la cel mai ridicat nivel din noiembrie anul trecut, după ce Arabia Saudită şi Rusia şi-au extins reducerile voluntare de producţie până la sfârşitul anului, îngrijorând investitorii cu privire la posibilele penurii în perioada de vârf a cererii de iarnă, transmite agenția Reuters, scrie economedia.ro.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 1,32 dolari, sau cu aproximativ 1,5%, la 90,32 dolari pe baril. Indicele de referinţă global, folosit pentru preţul a peste trei sferturi din petrolul tranzacţionat la nivel mondial, a urcat la 91,15 dolari pe baril în timpul tranzacţiilor, cel mai ridicat nivel din 17 noiembrie.

‹ adv ›

Contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI) din SUA au crescut cu 1,49 dolari, sau cu aproximativ 1,7%, la 87,04 dolari pe baril, după ce a atins, de asemenea, un maxim al ultimelor 10 luni, de 88,07 de dolari.

Investitorii se aşteptau ca Arabia Saudită şi Rusia să prelungească reducerile voluntare până în octombrie, dar prelungirea cu trei luni a fost neaşteptată.

„Cu siguranţă, piaţa a fost surprinsă de agresivitatea poziţiei lor”, a spus John Kilduff, partener la Again Capital LLC din New York.

Atât Arabia Saudită, cât şi Rusia au spus că vor revizui lunar reducerile de producţie şi le-ar putea modifica în funcţie de condiţiile pieţei.

„Odată cu extinderea reducerii producţiei, anticipăm un deficit pe piaţă de peste 1,5 milioane de barili pe zi în trimestrul 4”, a scris analistul UBS Giovanni Staunovo, într-o notă adresată clienţilor.

UBS se aşteaptă acum ca ţiţeiul Brent să crească la 95 de dolari pe baril până la sfârşitul anului.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Petrolul se ieftinește după anunțarea acordului de principiu dintre Iran și Statele Unite

Preţul petrolului a scăzut luni dimineaţa cu aproximativ 5%,...
‹ adv ›

Preţurile petrolului cresc pe fondul escaladării tensiunilor între SUA şi Iran

Preţurile petrolului au crescut luni dimineaţă, după ce preşedintele Donald Trump a respins duminică răspunsul Iranului la propunerile americane...

Cotaţia barilului de petrol Brent a trecut de 126 de dolari

Preţul petrolului a crescut, din nou, joi, după ce în presă au apărut informaţii referitoare la o blocare prelungită...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole