4.8 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleÎngrijirea căpșunului după recoltare și pregătirea pentru iarnă

Îngrijirea căpșunului după recoltare și pregătirea pentru iarnă


Îngrijirea adecvată a căpșunilor după fructificare poate stimula depunerea de nutrienți în sistemul radicular, astfel ajutând planta să facă față condițiilor din timpul iernii. În plus, în această perioadă are loc depunerea mugurilor de rod pentru anul viitor, motiv din care plantei nu trebuie să-i lipsească condițiile necesare.

Depunerea mugurilor de rod la soiurile tradiționale și remontante:

FOTO: yara.com

Lucrări de îngrijire a căpșunului după recoltare

După fructificare și toamna, pentru a pregăti căpșunii pentru iarnă, trebuie desfășurate o serie de activități:

‹ adv ›
  • Tăierea frunzelor afectate de boli, frunzelor vechi.
  • Plivitul și afânarea.
  • Aplicarea îngrășămintelor.
  • Irigarea.
  • Tratarea contra dăunătorilor și bolilor.
  • Mulcirea și protejarea soiurilor sensibile de căpșun în perioada rece.

Lucrările de îngrijire se fac după ce s-a încheiat fructificarea și recolta a fost strânsă complet.

Tăierea căpșunilor

Opiniile despre momentul optim de tăiere a frunzelor la căpșuni și modul în care să fie realizată operațiunea sunt diverse. Totuși, ultimele recomandări ale specialiștilor țin de evitarea tăierii totale a frunzelor sau cel puțin realizarea corectă (ca în imaginea de mai jos), argumentând acest lucru prin faptul că planta suportă stres și va direcționa toată puterea pentru a restabili masa verde.

În plus, frunzele bogate sunt o protecție naturală pentru căpșuni, protejându-le de îngheț în timpul iernii.

Astfel, în majoritatea cazurilor este recomandată doar înlăturarea frunzelor bolnave, îmbătrânite, îndesite și a stolonilor, dacă tehnologia pe care o utilizați nu include alte recomandări. Perioada optimă pentru realizarea lucrării se consideră a fi la puțin timp după recoltare.

Ulterior, primăvara, este recomandată repetarea lucrării de înlăturare a unor frunze. După ce soarele începe a încălzi plantele, iar căpșunii încep să crească, plantele ar trebui examinate cu atenție, înlăturând frunzele necesare (moarte, înghețate, cele ce atârnă pe sol și cele afectate de boli). Lucrarea ajută la refacerea mai rapidă a plantelor după iernare.

Citiți mai multe despre Tăierea frunzelor la căpșun – perioade și recomandări.

Afânarea solului și plivitul

După înlăturarea frunzelor, este recomandată plivirea parcelelor de buruieni și afânarea solului, pentru ca rădăcinile plantei să primească suficient oxigen.

Important! La afânarea solului, nu trebuie să vă apropiați prea mult de sistemul radicular, care este amplasat destul de superficial, ci să realizați lucrarea la 10-15 cm de la baza plantei, pentru a evita rănirea rădăcinilor.

După afânare, putem adăuga sol proaspăt în jurul plantei, pentru a proteja rădăcinile ce au ieșit prea mult la suprafața solului în timpul creșterii. Ulterior, o rădăcină neacoperită poate face ca planta să înghețe iarna și să reducă randamentul în sezonul următor.

Irigarea căpșunului după recoltare și toamna

La căpșun, cât și alte specii multianuale, este importantă irigarea inclusiv după recoltare. În cazul căpșunului, chiar dacă acesta a terminat fructificarea relativ devreme, are nevoie de apă în continuare, iar udările joacă un rol deosebit în special în condiții de arșiță, secetă, de obicei înregistrate în lunile iulie-august.

În general, în funcție de condiții, se recomandă o udare la 7-10 zile sau în funcție de starea plantelor. După udare, în cazul formării crustei pe sol, este recomandată o ușoară afânare a acestuia sau mulcirea.

Odată cu debutul toamnei, dacă începe să plouă, udările pot fi întrerupte. Dar dacă toamna se dovedește a fi uscată, va trebui să udați în mod regulat. Înainte de apariția primului îngheț, udările se opresc.

Fertilizarea căpșunilor după fructificare și toamna

Precum am menționat, este important să ținem cont de necesitățile plantelor inclusiv după recoltare. Printre aceste necesități se numără fertilizarea echilibrată. De obicei, se recomandă să hrănim plantele după tăierea frunzelor și toamna, pentru a le hrăni înainte ca acestea să înceapă sezonul rece.

Imediat după tăierea căpșunilor, plantele au nevoie de azot, pentru a-și restabili masa verde.

De fapt, cu îngrășăminte de azot puteți hrăni căpșunii după fructificare (doar lângă plante, fără să cadă pe frunze). Pentru aceasta puteți opta pentru îngrășăminte special concepute pentru căpșun sau, în condiții de casă, să realizați fertilizări cu îngrășăminte organice:

  • infuzie de gunoi de grajd (1:10) sau gunoi de pasăre (1:20).
  • macerat de plante de 3-4 zile, optim este să folosiți maceratul de urzici. Mai multe detalii despre preparare aici.
  • azotat de amoniu (10-15 grame la 10 litri de apă).

Ulterior, un rol important revine îngrășămintelor cu fosfor și potasiu, ce ajută plantele inclusiv să se pregătească mai bine pentru iarnă. Aici, puteți utiliza îngrășăminte minerale de origine chimică, de la magazinele de profil, sau, în condiții de casă, pretabilă este cenușa (infuzie de o zi sau chiar un macerat, 1-2 căni la 10 litri de apă, consum – 0,5 litri per plantă).

Îngrășămintele minerale pot fi amestecate cu solul (în timpul afânării), iar mai recomandat ar fi fertilizarea sub formă lichidă, după dizolvarea în apă a îngrășămintelor, conform recomandărilor de pe ambalaj.

Tratamente la căpșun după recoltare

După recoltare sunt recomandate tratamente pe bază de cupru pentru a preveni dezvoltarea bolilor. Deseori, în aceste scopuri se folosește Zeama bordeleză de 1% sau alte fungicide ce conțin cupru.

Totodată, dăunători importanți pentru cultura căpșunului pot ierna pe plantă. De exemplu, acarianul căpșunului (Tarsonemus fragariae) iernează la baza rozetei frunzei. Astfel, în funcție de situația în anul curent, se ia în calcul și îngrijirea plantei în contextul combaterii acarienilor.

Mulcirea și acoperirea căpșunului pentru sezonul rece

Cel mai bun mod de a pregăti plantele de căpșuni pentru iarnă se consideră mulcirea. Ca mulci, puteți folosi așternut de conifere, rumeguș, fân sau materiale special concepute în acest sens.

Necesitatea acoperirii căpșunilor pentru iarnă reiese din faptul, că iernile fără zăpadă înregistrate în multe zone, dar cu temperaturi reduse, pot afecta negativ starea plantelor. Pentru a evita afectarea căpșunilor de înghețuri, trebuie să le acoperiți.

În perioada înghețurilor plantele pot fi acoperite cu agrofibră sau alte materiale de protecție, de exemplu, spunbond. Înainte de a acoperi căpșunii, puteți instala arcuri pentru suport, iar apoi să întindeți materialul de acoperire peste acestea.

Citiți mai multe despre Mulcirea la căpșuni – 10 materiale folosite și avantajele acestora.

Imediat ce temperaturile sunt în creștere, materialul de acoperire se înlătură, pentru a evita îmbolnăvirea plantelor.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Antracnoza la căpșuni – sfaturi pentru control

Antracnoza la căpșuni este o boală importantă a culturii,...
‹ adv ›

Plantarea de toamnă a căpșunului – sfaturi

Plantarea de toamnă a căpșunului poate fi realizată pe o perioadă mai îndelungată, în lunile august, septembrie și până...

Soiuri de căpșun – tipuri, particularități

Crearea diferitor soiuri de căpșun are loc continuu, iar pe piață, an de an, apar noi varietăți menite să...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole