Moscova poate înlocui cerealele ucrainene destinate Africii, a declarat luni preşedintele rus Vladimir Putin pe fondul apropierii summitului Rusia-Africa, preconizat să se desfăşoare joi la Sankt-Petersburg, după ce Kremlinul s-a retras din acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, crucial pentru aprovizionarea cu alimente la nivel mondial, relatează AFP.
Semnat în iulie 2022 la Istanbul şi prelungit de două ori, acordul privind transportul de cereale ucrainene, care a permis exporturile agricole ucrainene prin Marea Neagră în pofida ofensivei ruse, a expirat săptămâna trecută.
Timp de un an, acest pact a făcut posibil ca aproape 33 de milioane de cereale ucrainene să poată părăsi porturile ucrainene de la Marea Neagră, în principal porumb şi grâu, contribuind la stabilizarea preţului la alimente pe plan mondial, evitând astfel riscul unor penurii.
Moscova a refuzat prelungirea acordului, care a expirat la 17 iulie, deplângând livrări insuficiente de cereale către ţările sărace şi obstrucţionarea propriilor exporturi de produse agricole şi îngrăşăminte.
Uniunea Africană (UA) şi-a exprimat regretul marţea trecută cu privire la neprelungirea respectivului acord.
Moscova a declarat vineri că „înţelege” preocupările ţărilor africane, promiţând să continue livrările spre ţările care au nevoie.
Rusia a afirmat săptămâna trecută că va considera navele care se îndreaptă spre porturi ucrainene la Marea Neagră drept vase cu încărcături militare, deci potenţiale ţinte militare. Un avertisment similar a urmat apoi din partea Ucrainei la adresa navelor care s-ar îndrepta spre porturile ruse de la Marea Neagră, ceea ce a acutizat şi mai mult tensiunile, pe fondul războiului dus de Moscova în Ucraina.