11 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvCEC Bank a acordat o finanţare de 9,5 milioane de euro Lăptăriei...

CEC Bank a acordat o finanţare de 9,5 milioane de euro Lăptăriei cu Caimac

CEC Bank a acordat o finanţare de 9,5 milioane de euro producătorului agricol Agroserv Măriuţa, deţinător al brandului Lăptăria cu Caimac, informează banca.

Finanţarea include facilităţi atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, fiind destinată refinanţării portofoliului de credite al companiei de la Exim Banca Românească şi ProCredit Bank.

„Finanţarea agriculturii a fost şi este mereu o prioritate pentru CEC Bank. Ne bucurăm să începem o nouă colaborare în acest domeniu cu un jucător important, deţinător al întregului lanţ de producţie – de la ferma vegetală şi ferma zootehnică la fabrica de produse lactate premium. Proprietarii Lăptăriei cu Caimac au astfel avantajul unui business integrat, care permite controlul activ al calităţii pe întreg lanţul de aprovizionare iar noi, prin această nouă finanţare, continuăm să susţinem prosperitatea afacerilor locale”, a declarat Laura Mihai, director Direcţia Clienţi Mari CEC Bank.

Cornel Dănilă, director general Lăptăria cu Caimac, a subliniat că această colaborare cu CEC Bank oferă companiei o eficienţă ridicată în gestionarea costurilor financiare şi deschide calea pentru finanţarea proiectelor imediate.

„Compania noastră este una integrată, acoperind întregul proces de producţie, de la cultura de câmp, la ferma de vaci şi până la producţia lactatelor Lăptăria cu Caimac. Strategia Agroserv Măriuţa pentru următorii ani se concentrează pe o dezvoltare atât pe orizontală, cât şi pe verticală, având drept obiectiv principal diferenţierea pe piaţa din România, prin furnizarea de bunuri şi servicii de calitate superioară.

Colaborarea cu CEC Bank este pentru noi un real ajutor, deoarece ne oferă o eficienţă ridicată în gestionarea costurilor financiare curente şi reprezintă o validare a viabilităţii planurilor noastre de dezvoltare pe termen lung, deschizând calea pentru finanţarea proiectelor noastre imediate, precum staţia de biogaz şi sistemul de spălare a ambalajelor”, a spus Cornel Dănilă.

Agroserv Măriuţa a fost asistată pentru această refinanţare, cât şi pentru demararea finanţării bancare pentru proiectele de investiţii privind staţia de biogaz şi sistemul de spălare a ambalajelor, de către EY România.

Producătorul agricol este listat pe piaţa AeRO a Bursei de valori Bucureşti începând cu 21 mai 2021, iar în prezent are o capitalizare de piaţă de aproximativ 62 de milioane de lei.

Agroserv Măriuţa desfăşoară o activitate agricolă mixtă de cultură vegetală combinată cu creşterea animalelor. Începând cu anul 2018, compania şi-a adăugat o nouă arie de business şi anume procesarea laptelui de vacă, respectiv obţinerea de produse lactate – lapte integral ambalat la sticlă, brânzeturi maturate, produse acidofile.

Din dorinţa de a extinde afacerea de familie precum şi identificarea unei nevoi de piaţă, respectiv de a găsi pe rafturile magazinelor produse lactate de calitate, sigure, nutritive şi fără adaosuri, compania a lansat brandul „Lăptăria cu Caimac”.

În prezent, Lăptaria cu Caimac produce şi comercializează o gamă extinsă de lactate 100% naturale: lapte integral, iaurturi, smântână, brânză, caşcaval şi derivate, dezvoltând permanent gama oferită. Cele mai recente lansări ale companiei sunt: gama de Kefir ce conţine două produse obţinute prin dublă fermentaţie – culturi lactice şi drojdii şi gama de caşcavaluri feliate.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 61,7 miliarde lei, la sfârşitul lui 2022.

Banca oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM şi POS, internet banking (CEConline), mobile banking (CEC app) şi magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse şi servicii bancare 100% online.

CEC Bank
CEC Bankhttps://www.cec.ro
La CEC Bank găsești soluții de finanțare complete în domeniul agricol: vegetal, zootehnic, al acvaculturii sau al pisciculturii.

1 COMENTARIU

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bayer și Orbia Netafim extind colaborarea cu noi produse pentru sectorul horticol

Divizia de Agricultură de Precizie a Orbia, Netafim, și...

Agritechnica 2025: Înregistrări deschise pentru expozanți

Agritechnica 2025, cel mai mare târg mondial de utilaje agricole, se va desfășura între 9 și 15 noiembrie, la centrul...

Soluții avansate post-recoltă: Creșterea profitabilității prin gestionarea precisă a depozitării la rece

În pomicultura modernă, gestionarea optimă post-recoltă este de o importanță crucială. Practicile post-recoltă, în special depozitarea la rece, joacă...

Purcari Wineries a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 43,37 mln lei, în scădere cu 1%

Producătorul de vinuri Purcari Wineries a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 43,374 milioane lei, în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole