-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANSVSA: Controale la depozitele de legume şi fructe din Ilfov şi Dâmboviţa;...

ANSVSA: Controale la depozitele de legume şi fructe din Ilfov şi Dâmboviţa; amenzile depăşesc 121.000 lei

Inspectorii sanitari-veterinari au verificat, marţi, 13 unităţi de depozitare şi comercializare legume-fructe din judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, iar pentru neconformităţile constatate au fost aplicate 9 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 121.000 de lei, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

În plus, au fost emise două ordonanţe de suspendare a activităţii şi o ordonanţă de interzicere a activităţii, fiind reţinută oficial o cantitate de peste 20,6 de tone de lămâi şi ceapă, care a fost dirijată pentru neutralizare la o unitate autorizată.

Potrivit sursei citate, în timpul controalelor s-au prelevat probe din morcovi, ardei gras, ardei kapia, roşii ciorchine, dovlecei, banane, piersici, lămâi, salată iceberg, roşii pentru determinarea prezenţei sau a depăşirii limitelor admise pentru reziduurile de pesticide. Probele prelevate vor fi analizate în laboratoarele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Bucureşti şi Constanţa.

‹ adv ›

De asemenea, a fost verificată şi procedura de rechemare a produselor de la beneficiari, în situaţiile în care există produse neconforme.

Printre principalele deficienţele constatate în timpul controlului se află:

  • igiena necorespunzătoare a spaţiilor de depozitare şi ambalare;
  • depozitarea necorespunzătoare (paleţi cu produse alterate lângă cei cu produse corespunzătoare);
  • legume şi fructe alterate şi ambalaje deteriorate prezente în spaţiul de depozitare;
  • trasabilitatea şi etichetarea necorespunzătoare a legumelor şi fructelor;
  • lipsa programului de autocontrol la produsele de origine non-animală;
  • non-existenţa procedurii de rechemare a produselor neconforme;
  • absenţa fişelor care atestă sănătatea personalului.

La această acţiune au participat 12 echipe de control formate din inspectori din Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Bucureşti, Constanţa, Ialomiţa şi Ilfov, coordonate de reprezentanţi ai ANSVSA.

‹ adv ›

Au fost verificate trasabilitatea, siguranţa şi igiena produselor alimentare.

„Acest tip de acţiuni realizate împreună cu alte instituţii ale statului vor continua în direcţia unei protecţii cât mai eficiente a sănătăţii publice”, precizează ANSVSA.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

‹ adv ›

Amenzi de peste 1,55 milioane de lei, aplicate de ANSVSA în industria alimentară în luna septembrie

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat amenzi în valoare totală de 1.553.600 de lei şi 142...

Produsele românești ar putea ajunge pe noi piețe din India. Ce discută autoritățile

România și India discută accelerarea procedurilor pentru semnarea certificatelor sanitar-veterinare necesare schimburilor comerciale dintre cele două țări. Subiectul a...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole