-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFranţa: Ministrul Finanţelor anunţă renegocierea preţurilor cu reprezentanţii industriei alimentare

Franţa: Ministrul Finanţelor anunţă renegocierea preţurilor cu reprezentanţii industriei alimentare

Industria alimentară franceză a acceptat să redeschidă mai devreme negocierile cu retailerii legate de preţuri, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Bruno Le Maire, transmite Reuters.

„Aceasta este o veste foarte bună pentru consumatori, înseamnă că preţurile vor fi renegociate mai devreme, astfel încât vom putea rupe spirala inflaţionistă” le-a declarat jurnaliştilor oficialul francez, după întâlnirea cu reprezentanţii industriei alimentare.

Acesta a adăugat că noile negocieri vor avea loc înainte de finalul lunii, astfel încât, de exemplu, consumatorii ar putea vedea preţuri mai mici la paste în această vară, în urma declinului preţului grâului.

Ministrul Finanţelor ameninţa săptămâna trecută că Executivul ar putea folosi măsuri fiscale pentru recuperarea profiturilor industriei alimentare, dacă nu sunt acceptate discuţiile privind preţurile ridicate.

‹ adv ›

Inflaţia produselor alimentare a atins nivelul record de 15% în ultimele luni, astfel încât Guvernul este furios că preţurile de retail rămân ridicate, în pofida scăderii preţurilor materiilor prime.

În Franţa, a doua cea mai mare economie din zona euro, preţurile alimentelor au crescut după ce retailerii de alimente din Franţa şi furnizorii lor au convenit o creştere medie de 10% a preţurilor în negocierile anuale care au avut loc în martie, ambele părţi susţinând că aceste creşteri sunt necesare pentru a acoperi costurile de producţie mai ridicate.

Dar aceste preţuri ridicate alimentează inflaţia, astfel încât Bruno Le Maire s-a angajat să ia măsuri contra retailerilor de alimente dacă aceştia nu transferă către consumatori preţurile cu ridicata mai scăzute, în condiţiile creşterii costului vieţii.

‹ adv ›

Banca Franţei a estimat că majorările de preţuri la alimente nu vor începe să încetinească decât în a doua jumătate a anului.

Aceasta este cea mai gravă criză a costului vieţii din ultima generaţie şi îi afectează pe consumatori într-un moment în care există proteste de stradă faţă de decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a majora vârsta de pensionare cu doi ani, ceea ce creşte presiunile asupra Guvernului să ia măsuri pentru a calma situaţia.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Egiptul câștigă teren pe piața europeană a îngrășămintelor

Egiptul și-a consolidat poziția pe piața europeană a îngrășămintelor,...
‹ adv ›

Grâul, sub presiunea ofertei globale și a evoluțiilor din regiunea Mării Negre

Cotațiile futures la grâu de la Bursa de Mărfuri din Chicago (CBOT) sunt pe cale să înregistreze a opta...

Danemarca renunță definitiv la creșterea nurcilor. Interdicția europeană intră în vigoare în 2027

Danemarca, fost lider mondial în creșterea nurcilor și exportul de blănuri, va renunța definitiv la această activitate și nu...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole