Atunci când vorbim de agricultură și grădinărit în armonie cu natura și cu un minim de inputuri achiziționate, devine esențial să acordăm atenție nevoilor de bază ale plantelor.
Pentru ca acestea să aibă un avantaj asupra buruienilor, insectelor și bolilor, trebuie să ne concentrăm asupra detaliilor agro-ecosistemului. Acest lucru poate fi realizat prin:
Crearea condițiilor optime de creștere
Începeți cu elementele de bază: lumina, temperatura și apa. Optimizarea acestor factori de bază, adică adaptarea acestora în funcție de necesitatea fiecărei specii cultivate este cheia pentru a crește cu succes culturile, fără a adăuga mult îngrășământ și fără a utiliza în exces inputuri.
Lumina
Majoritatea culturilor de legume au nevoie de o oarecare umbră când își restabilesc rădăcinile noi după plantare sau în timp ce germinează. Permite plantelor să se concentreze pe creșterea rădăcinilor mai degrabă decât pe creșterea frunzelor și lăstarilor.
Umbra de la culturile înalte adiacente, mulciul viu în mijlocul rândurilor de culturi și/sau acoperirea rândurilor cu plasă de umbrire va ajuta la stabilirea rădăcinilor. Pe de altă parte, prea multă umbră în timpul dezvoltării ulterioare a culturilor iubitoare de soare poate slăbi acele culturi.
Plantele iubitoare de umbră, cum ar fi spre exemplu broccoli sau salata, se vor simți bine într-o zonă umbrită pe parcursul dezvoltării, iar vinetele, castraveții și tomatele, iubitoare de soare, sunt de obicei mai slabe și mai susceptibile la făinare, limacși și afide, dacă sunt crescute la umbră.
Temperatura
Temperatura de creștere greșită pentru o anumită cultură afectează negativ capacitatea sa de a se stabili pe noul teren și de a crește bine. Folosiți mulci și plasă de umbrire pentru reducerea temperaturii.
Primăvara devreme, pot fi utilizate diferite materiale pentru protecția plantelor. Devierile de temperatură au impact negativ asupra acestora. De exemplu, răsadurile de varză afectate de frig sunt mai susceptibile la atacul larvelor, iar kale și broccoli, care iubesc temperaturile mai mici, sunt mai susceptibile la afide atunci când căldura excesivă de vară încetinește creșterea lor.
Acoperirea plantelor tinere după plantarea în câmp sau grădină mediază extremele de căldură și frig și astfel poate ajuta la prevenirea problemelor, cum ar fi atacurile timpurii a unor dăunători.
Umiditatea
Umiditatea aerului, precipitațiile, umiditatea solului și irigarea sau lipsa acestora pot face culturile mai mult sau mai puțin susceptibile la dăunători, în funcție de preferințele lor.
De exemplu, hernia rădăcinilor de varză este încurajată de ploi abundente și sol umed. În mai multe studii, acarienii care se hrănesc cu plante de cultură afectate de secetă au crescut și s-au dezvoltat mai repede decât pe plante neafectate. Daunele cauzate de acarieni au fost semnificativ mai mari pe plantele stresate de secetă.
Echilibrul optim al nutrienților
Conceptul despre o plantă sănătoasă s-a schimbat în ultimele decenii. O plantă sănătoasă este una în care nutrienții principali (cum ar fi azotul, fosforul și potasiul) și micronutrienții sunt toți echilibrați în raport unul cu celălalt.
Niciun nutrient nu ar trebui să fie în afara unui interval sănătos. De exemplu, plantele viguroase fertilizate, cu nivelurile ridicate de azot în țesuturi, nu sunt neapărat plantele mai sănătoase.
De fapt, s-a demonstrat că nivelurile ridicate de azot fac unele culturi mai susceptibile la dăunători precum afide, tripși și acarieni, dar și le fac susceptibile la boli. Concentrațiile mai scăzute de azot solubil par să facă culturile mai puțin susceptibile la daunele cauzate de majoritatea dăunătorilor.
Într-un studiu desfășurat pe parcursul a 2 ani, Brodbeck și colaboratorii săi (2001) au descoperit că populațiile de trips californian (Frankliniella occidentalis) erau semnificativ mai mari pe plantele de tomate care au primit doze mai mari de azot.
În mai multe studii, aplicarea îngrășămintelor care eliberează rapid azot (de obicei sintetice) a dus la creșterea numărului insectelor care se hrănesc cu seva lor. Aplicarea îngrășămintelor în doze mari duc la concentrații înalte de azot foliar care fac plantele mai vulnerabile la atacul dăunătorilor.
Se consideră că îngrășămintele cu azot cu eliberare rapidă adesea determină plantele să-și reducă investițiile în „sistemul imunitar”. Conținutul înalt de azot din solul din jurul rădăcinilor plantelor poate diminua interacțiunea între rădăcinile plantelor și microorganismele care ajută la reducerea impactului insectelor și a bolilor.
Pe de altă parte, îngrășămintele cu un conținut mai mare de carbon și mai puțin azot cresc biomasa și diversitatea microbiană a solului, precum și interacțiunile rădăcină-microorganisme din sol.
Iată principiul ecologic ce se dovedește a fi o rețetă pentru furnizarea unui echilibru optim al nutrienților plantelor:
Concentrați-vă pe îngrășămintele organice ce au conținut mai mare de carbon. Prioritizați îngrășămintele cu carbon pe bază de plante cu eliberare lentă, în locul îngrășămintelor cu azot cu eliberare rapidă.
În general, prin „îngrășăminte cu carbon” se înțeleg reziduurile de plante care au un raport carbon-azot (raport C:N) mai mare.
Culturile necesită diferite niveluri de nutrienți în diferite stadii de creștere. În general, îngrășămintele cu raport C:N mai mic (mai mult azot) funcționează mai bine în stadiile incipiente de creștere (germinare și prima creștere rapidă a frunzelor), iar rapoartele C:N mai mari sunt cele mai bune pentru stadiile ulterioare (formarea fructelor sau maturizarea culturii).
Raportul Carbon/Azot în diferite resturi organice (după Nicolai Bîkov):
Dacă ne gândim doar la nutrienți, în special la cei trei mari – azot, fosfor și potasiu, am putea uita de forța de muncă reprezentată de microorganismele din sol pe care ar trebui să o îngrijim.
Viața solului se dezvoltă pe volume mari de hrană sub formă de resturi de plante – îngrășăminte verzi, mulci, îngrășăminte organice – compost, iar datoria principală a unui cultivator este să fie un furnizor generos.
Această hrană pentru viața solului este adesea cel mai greu și cel mai voluminos material de îngrășământ pe care cultivatorii îl aplică pe câmpurile lor. Este cel mai bine să menținem viața solului „hrănită” în mod egal, pentru a obține o eliberare constantă de nutrienți și o creștere a culturilor.
Humusul este „creierul solului”. Cantitatea recomandată de humus pentru agricultura organică este de minim 2,5%. De obicei, procentul de humus în sol scade până la un anumit prag, după care solul nu mai lucrează bine și planta nu se dezvoltă.
Totodată, nici microorganismele nu pot supraviețui într-un sol fără humus. Azotul trebuie legat de sol cu ajutorul bacteriilor, îngrășămintelor verzi. Spre exemplu, olandezii un an cultivă îngrășăminte verzi, după care în următorii doi ani plantează căpșunul.
Este foarte importantă și prezența sulfului în sol, altfel îngrășămintele cu fosfor nu vor fi asimilate de către plante. În agricultura organică, pot fi utilizate făina de oase, zgura lui Thomas și сenușa pentru fosfor.
V-ar putea plăcea și articolul despre Micoriza – ce este și ce oferă plantelor. Cum sporim ciupercile micorizice în sol.
Bibliografie: Soil fertility management and insect pests: harmonizing soil and plant health in agroecosystems.
