6.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRomânia a înregistrat anul trecut un declin al efectivelor de porcine şi...

România a înregistrat anul trecut un declin al efectivelor de porcine şi bovine; numărul oilor, caprelor şi cel al păsarilor a fost în creştere

România a înregistrat anul trecut un declin al efectivelor de porcine şi bovine, faţă de 2021, cu 7,8%, respectiv 0,7%, în timp ce numărul ovinelor şi caprinelor a consemnat o creştere de 1%, iar cel al păsărilor un plus de 1,5%, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, numărul total de bovine şi efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducţie) la 1 decembrie 2022 faţă de 1 decembrie 2021 au scăzut cu 0,7%. La 1 decembrie 2022, România număra 1,814 milioane capete bovine, faţă de 1,826 milioane cu un an în urmă.

Efectivele de bovine au scăzut continuu din anul 2006 până în anul 2011, ajungând la 1,988 milioane capete, iar din anul 2011 până în anul 2022, acestea s-au menţinut la un nivel relativ constant, reprezentând 61,8% în anul 2022 faţă de anul 2006, conform evoluţiei efectivelor de animale în perioada 2006 – 2022.

‹ adv ›

Potrivit datelor INS, la efectivele de bovine, România s-a situat pe locul zece în Uniunea Europeană, după Franţa, Germania, Irlanda, Spania, Polonia, Italia, Olanda, Belgia şi Austria. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră s-a aflat pe locul 21, fiind urmată de Bulgaria.

În ceea ce priveşte numărul total de porcine şi efectivul matcă (scroafe de prăsilă), acesta a scăzut cu 7,8%, respectiv cu 4,9%. La 1 decembrie 2022 erau în total 3,338 milioane de porci (3,619 milioane capete cu un an în urmă), din care efectivul matcă era de 284.000, faţă de 298.500 capete la 1 decembrie 2021.

Datele statistice arată o scădere continuă a efectivelor de porci, ajungând la 49% în anul 2022 faţă de anul 2006.

România s-a situat pe locul nouă în Uniunea Europeană, după Spania, Germania, Franţa, Danemarca, Olanda, Polonia, Italia şi Belgia, la efectivele de porcine, iar în ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră s-a aflat pe locul 19, fiind urmată de Slovacia, Lituania şi Bulgaria.

Pe de altă parte, numărul total de ovine şi caprine cât şi efectivul matcă (oi, mioare şi capre) au crescut cu 1%, respectiv cu 1,2%, în perioada analizată. Efectivele de ovine şi caprine au avut un trend oscilant, atingând în anul 2022 un nivel de 11,692 milioane de capete, respectiv cu 39,1% mai mult faţă de anul 2006.

La efectivele de ovine şi caprine, România s-a situat pe locul doi în rândul statelor membre, după Spania. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră s-a aflat pe locul doi după Grecia.

În ceea ce priveşte numărul total de păsări, acesta a crescut cu 1,5% în 2022, faţă de 2021, în timp ce numărul de păsări ouătoare adulte a scăzut cu 0,5%.

La 1 decembrie 2022, România avea peste 78,268 milioane de păsări (77,148 milioane la 1 decembrie 2021), dintre care păsări ouătoare adulte 41,831 milioane (42,037 milioane capete la 1 decembrie 2021).

  • Citește despre ->
  • INS
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

INS: Producția de lapte din România crește, dar importurile sunt pe un trend ascendent

Unităţile de procesare din România au colectat, în primele...
‹ adv ›

Importul de lapte brut a crescut cu 47,6% în primele opt luni ale acestui an

Importul de lapte brut realizat de unităţile procesatoare a crescut cu 47,6% în primele opt luni ale acestui an,...

INS: Valoarea producţiei agricole a ajuns la aproape 110 miliarde de lei, în 2023

Valoarea producţiei agricole a crescut anul trecut cu 0,6%, comparativ cu anul precedent, totalizând 109,89 miliarde de lei preţuri...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole