2.5 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUcraina a livrat 3,33 mln de tone de cereale prin portul Constanţa...

Ucraina a livrat 3,33 mln de tone de cereale prin portul Constanţa în primul trimestru al anului 2023

Ucraina a livrat 3,33 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa în primul trimestru al anului, a informat Autoritatea portuară pentru Reuters.

Pentru întregul an 2022, exportatorii au livrat 8,6 milioane de tone de cereale din Ucraina prin Constanţa, cerealele ajungând în portul de la Marea Neagră pe calea ferată, prin intermediul camioanelor sau prin intermediului barjelor pe Dunăre.

Portul Constanţa, care are o capacitate de stocare de aproximativ două milioane de tone, a intermediat exporturi de cereale în valoare de 24,01 milioane de tone pe ansamblul anului trecut.

‹ adv ›

La rândul său, operatorul feroviar CFR a declarat pentru Reuters că în 2022 a redeschis sau reabilitat 47 de linii de cale ferată care leagă România de Ucraina şi Republica Moldova. Lucrările de reabilitare a liniilor de cale ferată din portul Constanţa sunt în derulare.

Cu toate acestea, milioane de tone de cereale din Ucraina, care sunt mai ieftine decât cele produse în UE, ajung în continuare în ţările vecine din cauza unor blocaje logistice şi a distanţelor mai scurte.

În aceste condiţii au crescut nemulţumirile în rândul fermierilor din Europa Centrală şi de Est cu privire la valul de importuri de cereale ieftine din Ucraina, scutite de taxe vamale până în luna iunie 2024.

Ministrul polonez al Agriculturii a demisionat săptămâna trecută ca urmare a protestelor fermierilor, în timp ce în România mii de fermieri au blocat vineri traficul rutier şi vămile.

Premierii Poloniei, României, Bulgariei, Ungariei şi Slovaciei au cerut recent Comisiei Europene să ia măsuri cu privire la importurile de produse agricole din Ucraina.

Vineri, autorităţile din Polonia au anunţat că vor opri, temporar, importurile de cereale din Ucraina pe piaţa internă, dar vor permite în continuare tranzitul cerealelor ucrainene.

„Pentru mine, oprirea temporară a importurilor este soluţia care, la acest moment, ar putea aduce un anumit confort pentru fermierii din regiune”, a declarat pentru Reuters ministrul Agriculturii din România, Petre Daea, adăugând însă că interzicerea importurilor trebuie să fie aprobată de Comisia Europeană.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Peste 35% din zaharul importat în UE e din Ucraina

Cota de import a zahărului din Ucraina în Uniunea...
‹ adv ›

Ucraina a recoltat 57,2 milioane de tone de cereale și oleaginoase

În Ucraina au fost recoltate 62,2 milioane de tone de culturi noi pe o suprafață de 16,8 milioane de...

Ucraina: Un nou atac asupra portului Odesa

La 7 octombrie, nava OPTIMA, sub pavilionul Palau, a fost ținta unui atac cu rachetă balistică rusească în timp...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole