-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCiucă: Guvernul va intensifica sprijinul acordat fermierilor și producătorilor locali

Ciucă: Guvernul va intensifica sprijinul acordat fermierilor și producătorilor locali

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.

Principala temă de discuție a fost nevoia de a promova mai mult produsele românești în lanțurile comerciale și identificarea unor soluții de creștere a competitivități producătorilor români și dezvoltării durabile, în condiții de siguranță alimentară. 

„Avem nevoie de mai multe depozite frigorifice și de conservare pentru producătorii români, care astfel vor putea asigura continuitate extra-sezonieră în aprovizionarea lanțurilor marilor retaileri cu legume-fructe, mezeluri și produse lactate. Guvernul își va intensifica sprijinul acordat fermierilor și producătorilor locali pentru a crește gradul de procesare, prelucrare și rafinare a produselor agricole în România dar și pentru a crea plus-valoare pe lanț și a echilibra balanța comercială a țării”, a declarat Ciucă.

La sfârșitul întâlnirii, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a spus, într-o scurtă declarație de presă, că prim-ministrul a mai transmis că este nevoie de mai multe depozite frigorifice și de conservare pentru producătorii români. 

„În acest sens, Guvernul își va intensifica sprijinul acordat atât fermierilor, cât și producătorilor locali, pentru a crește gradul de procesare, prelucrare și rafinare a produselor agricole din România. Totodată, și pentru a crea plus valoare pe lanțul comercial și pentru a echilibra balanța comercială a țării noastre, care înregistrează un deficit în acest sector”, a spus Cărbunaru.  

‹ adv ›

La finalul întâlnirii, a fost stabilită o întâlnire în sistem tripartit – Guvern, retaileri, producători/procesatori, pentru a articula o abordare strategică a valorificării produselor agricole și industriei alimentare în interesul consumatorului român.

„Vă pot da asigurări că în cel mai scurt timp, această reuniune va avea loc”, a conchis Dan Cărbunaru. 

Reamintim că premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, săptămâna trecută, la Palatul Victoria, cu ministrul Agriculturii din Iordania, Khalid Al-Hanifat. Discuțiile au vizat și inițiativa României de a înființa un hub pentru produsele românești în portul Aqaba.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Ziua Recoltei 2026 pune femeile fermier în centrul atenției, la o fermă bio din Dâmbovița

Ediția din acest an a Zilei Recoltei, programată pentru 10...
‹ adv ›

Flavescența aurie: cum se confirmă boala, de unde vine materialul infectat și cine răspunde pentru combatere

Cum se confirmă un caz, de unde vin plantele bolnave, ce face autoritatea și ce rămâne în sarcina deținătorului...

Orzul românesc se menține aproape de maximele ultimilor ani. Exporturile ating niveluri record

Prețul de export al orzului românesc a scăzut cu câțiva dolari în perioada 11–18 septembrie, ajungând la o medie de 268...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole