Compania internațională de cercetare și dezvoltare agricolă, Corteva Agriscience continuă proiectul „Crame Românești” prin lansarea celui de-al doilea episod al seriei. Prin acest proiect compania încearcă să promoveze cramele de pe teritoriul României pe parcursul anului 2023.
De această dată, proiectul face cunoscută calitatea vinurilor Cramei Viilor Budureasca, iar video-ul este disponibil pe pagina de youtube Corteva.
Prezentă în inima podgoriei Dealului Mare, un loc străvechi, cu rădăcini adânci în istoria și cultura vinului, Crama Viile Budureasca, inaugurată în primăvara anului 2013, se întinde pe o suprafață de 2500 mp, fiind una dintre cele mai noi și mai mari crame din regiune.
Produsele Corteva aplicate culturii de viță-de-vie, precum Talendo® Extra – un fungicid folosit în combaterea făinării la vița-de-vie și Karathane™ Gold 350 EC – un fungicid de contact, reușesc an de an să ofere un plus în procesul de vinificare și să ajute fermierii să prezinte publicului vinuri românești de cea mai bună calitate.
Prezența la Cramele Viile Budureasca a produselor menționate și îndrumările specialiștilor au contribuit la obținerea recoltelor sănatoase și, implicit, a unor vinuri sigure, apreciate de juriile concursurilor internaționale de profil.
Corteva Agriscience România este lider în soluții inovatoare și durabile pentru partenerii lor din întreaga țară. De-a lungul anilor, angajamentul colectiv de a crea un sistem alimentar mai puternic și mai productiv a ajutat compania să livreze fermierilor tehnologii de top și produse de protecție a plantelor, care să contribuie la o reziliență și un sistem alimentar global durabil.