Clubul Fermierilor Români salută inițiativa ministrului agriculturii, de a ridica problema importurilor de produse agricole ucrainene care afectează piața UE și, în special pe cea din România, în cadrul Consiliului Miniștrilor Agriculturii (AGRI-FISH) din 30 ianuarie, de la Bruxelles.
Șase țări est-europene au susținut demersul (România, Polinia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia) și au solicitat Comisiei Europene soluții pentru a compensa fermierii pentru pierderile suferite și a putea astfel demara campania agricolă de primăvară.
Comisarul European pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat în conferința de presă că își asumă să revină în fața Comisiei Europene și a Consiliului cu propuneri concrete pentru activarea mecanismului de compensare din Fondul de Criză pentru Agricultură al UE.
Importurile masive de produse agricole ucrainene au un impact negativ dovedit asupra fermierilor români, care se confruntă cu prețuri scăzute și o concurență neloială pe piață.
Astfel, cu importuri de porumb, grâu, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina care au totalizat în 2022 circa 3 milioane tone și la prețuri mai mici cu 40-100 euro/tonă, fermierii români nu au mai putut să-și comercializeze produsele, care sunt stocate și determină costuri suplimentare, iar în lipsa vânzării produselor, înregistrează dificultăți mari în finanțarea continuării activității agricole.
Prin urmare, este esențial să se ia măsuri urgente pentru a proteja agricultorii români și pentru a asigura o piață corectă și echitabilă pentru produsele lor.
România, ca principal exportator de cereale din bazinul Mării Negre al UE, a fost afectată puternicde conflictul din Ucraina, care a dus la schimbări semnificative în comerțul cu cereale și a permis ca volume importante de mărfuri să intre în țară fără controale fitosanitare.
În anul 2022 față de anul 2021 s-au înregistrat următoarele importuri de cereale și plante tehnice din Ucraina: 1.020 mii tone porumb, 640 mii tone grâu, 650 mii tone floarea soarelui și 370 mii tone rapiță.
România s-a transformat astfel din exportator în importator de produse agroalimentare. Exporturile românești au fost extrem de reduse, grâul fiind la nivelul de 2,1 mil. tone, porumbul la nivelul de 0,38 mil. tone, rapița și semințele de floarea-soarelui la 0,1 mil. tone fiecare dintre ele.
Clubul Fermierilor Români a fost în strânsă colaborare cu autoritățile pe acest subiect și a susținut poziția Ministerului Agriculturii în luarea de măsuri pentru a proteja fermierii români.
Este important să se ia în considerare interesele agricultorilor și să se garanteze o piață echitabilă pentru produsele lor.
Clubul Fermierilor Romani va continua să militeze activ ca autoritățile să ia în continuare în considerare acest subiect important și să adopte măsuri adecvate pentru a proteja fermierii români și industria agroalimentară locală.
Despre Clubul Fermierilor Români
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.
Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.
Activitatea asociației este organizată pe proiecte, bazate pe nevoile fermierilor, aprobate de Consiliul Director și puse în practică de unitatea executivă a Clubului. Proiectele vizează domeniile legislativ, fiscal, tehnologie și resurse umane și își propun să identifice soluții care să răspundă în mod real, concret, problemelor cu care se confruntă fermierii.
Clubul Fermierilor Români lansează și derulează programe și proiecte concrete pe patru direcții strategice de acțiune: reprezentare, consiliere și consultanță, formare și leadership, informare și comunicare.
la judetul Tulcea cat este pretul la un hectar teren agricol ?