A-III-a ediție a conferințelor Grain Bags, cunoscute sub denumirea „Cum arată depozitarea de cereale în România”, a avut loc pe 12 ianuarie 2023, la Hotelul Crowne Plaza, din București.
Aceasta s-a bucurat de participarea a peste 60 de invitați – lideri din asociațiile de profil, manageri din agribusiness, mari fermieri, dar și jurnaliști din presa agricolă și financiară. În cadrul evenimentului, a avut loc și lansarea oficială a companiei ProCompost România.
Manifestarea a inclus trei paneluri de discuții pe teme diferite, toate având ca punct comun depozitarea cerealelor. Așadar, primul panel s-a derulat sub tema „Depozitarea de cereale, primul pas spre profit” și i-a avut ca speakeri pe: Nicu Vasile, președinte Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Georgiana Ene, director general Direcția pentru Agricultură Județeană Ilfov, Narcis Ranghiuc, director general Grain Bags și ProCompost România și Alexandru Haită, președinte Cooperativa Agricolă Tinoasa, Teleroman.
Peste 20.000 tone cereale și oleaginoase, stocate în silobag de Cooperativa Tinoasa Teleorman în 2022
Cuvântul de bun venit i-a revenit directorului general, Narcis Ranghiuc, pentru ca apoi invitații să discute despre avantajele, dar și dezavantajele sistemului silobag.
Alexandru Haită a vorbit despre experiența folosirii sistemului silobag, menționând că tot mai mulți fermieri care sunt afiliați la Cooperativa Tinoasa au început să depoziteze în silobag. Chiar și cei care dețin silozuri, pentru că este o variantă rapidă și economică.
La rândul său, Nicu Vasile, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a subliniat faptul că silobag-urile îi ajută fermieri să crească atât capacitatea de recoltare, cât și cea de transport.
Specialiștii Grain Bags propun ca soluții: plasa de protecție, închiderea sacului corespunzător (capcane + pietriș/pământ pe capătul silobag-ului).
Și, Adrian Ţone, fermier care lucrează în Ilfov peste 3.000 de ha a menționat faptul că în ultimii 3 ani, a recoltat cu 5-6 combine, timp de 10 ore pe zi, iar transportatorul nu făcea față tot timpul (40-50 camioane/zi). În aceste condiții, silobag-ul l-a ajutat foarte mult.
O cercetare care a trecut în practică cu succes. Pasta de sorg, depozitată în silobag
În panelul 2, s-a discutat despre „Cum depozitezi eficient furajele”. Așadar, au luat cuvântul pe rând, Costin Telehuz, secretar de stat MADR, Marius Micu, vicepreședinte Copa, Georgiana Ene, director general Direcția pentru Agricultură Județeană Ilfov, fermierul Vasile Lungu și Ioan Oroian, director Stațiunea de Cercertare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Târgu-Mureș.
Cunoscutul fermier ieșean, Vasile Lungu a prezentat situația în care l-a ajutat depozitarea în silobag.
Costin Telehuz, secretar de stat MADR a vorbit despre importanța silobag-urilor pentru fermierii care nu au spații de depozitare, subliniind faptul că acestea reprezintă o soluție facilă și optimă de stocare a cerealelor.
Ioan Oroian, director la Stațiunea de Cercertare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Târgu-Mureș a susținut o prezentare referitoare la tehnologia de conservare a boabelor de sorg sub formă de pastă – care apoi a fost depozitată cu succes în silobag-urile Grain Bags.
Despre conservarea sorgului sub formă de pastă, Ioan Oroian a spus că silobagul este alegerea potrivită.
Ultimul panel a avut ca subiect de discuție „Procesarea cerealelor, împlinirea profitului” și i-a avut ca lectori pe: Emil Bercaru, Warehouse & Silo Logistics Bunge, Ionuț Olteanu, director general Agromad Crops, Ionel Apostu, expert în depozitarea de cereale și Cezar Gheorghe, analist expert și consultant pentru comerțul cu cereale.
Emil Bercaru, reprezentantul companiei Bunge a menționat că depozitarea în silobag este extrem de utilă în depozitarea oleaginoaselor și a explicat condițiile care trebuiesc respectate.
Fermierul Ionuț Olteanu, care lucrează în jur de 14.000 ha de teren, a ținut să precizeze că în contextul actual, silobag-ul este o soluție la îndemâna oricui, dacă ne referim la costuri.
Analist expert și consultant pentru comerțul cu cereale, Cezar Gheorghe a făcut o trecere pe diagonală prin piața cerealelor la nivel mondial. Acesta i-a liniștit pe cei care au stocuri de porumb, în ideea că prețul ar mai putea crește ușor, în următoarea perioadă.
Și prețul la semințele de floarea-soarelui ar urma să crească, începând cu luna februarie 2023, pentru că procesatorii au nevoie de materie primă, însă nu se va mai atinge niciodată un preț de 1.150 dolari pe tonă, cum s-a întâmplat în martie 2022, a declarat acesta.
Ionel Apostu, expert în depozitarea de cereale, a prezentat o paralelă între stocarea în siloz, magazie și silobag.
Compostarea, un nou proiect marca Grain Bags
Punctul culminant al evenimentului l-a reprezentat lansarea oficială a companiei ProCompost România, despre care a vorbit Narcis Ranghiuc, directorul general al acesteia. Iar, în completarea acestuia a venit și Neculae Bâldea, președinte al Asociației pentru o apă curată (APAC).