Mai multe asociaţii de fermieri au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită adoptarea cu rapiditate a unei măsuri care să introducă agricultura în rândul sectoarelor pentru care se aplică recentele prevederi privind plafonarea preţului la energie electrică.
Potrivit acestora, plafonarea se aplică, în prezent, pentru industria alimentară.
Organizaţiile semnatare sunt Federaţia Naţională Pro Agro, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) şi Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine (ACEBOP).
Fermierii avertizează, în context, că majorările de preţ pentru consumatorul final vor fi inevitabile astfel încât acesta nu va mai avea altă opţiune în afara produselor din import, iar piaţa naţională va depinde în întregime de sortimentele şi preţurile impuse de alte pieţe externe.
Mai mult, aceştia arată că nu se ştie, pentru moment, dacă alte ţări care acum exportă produse alimentare vor mai permite exportul unor produse esenţiale precum carnea în eventualitatea unei crize alimentare.
Potrivit comunicatului, cele patru asociaţii asigură peste 80% din producţia naţională de păsări şi porcine.