8.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBihor: Direcţia pentru Agricultură a cerut primăriilor să ajute la întocmirea dosarelor...

Bihor: Direcţia pentru Agricultură a cerut primăriilor să ajute la întocmirea dosarelor de despăgubiri la culturi calamitate de secetă

Conducerea Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Bihor a solicitat primăriilor să se implice mai mult în precompletarea datelor din dosarele pentru acordarea de despăgubiri pentru fermierii afectaţi de seceta pedologică.

Directorul DAJ Bihor, Nicolae Hodişan, a declarat, luni, că a cerut săptămâna trecută şi prefectului Dumitru Ţiplea o întâlnire video cu toţi primarii din judeţ pentru a le solicita să urgenteze ritmul verificărilor în teren a pagubelor produse de seceta pedologică asupra culturilor de primăvară.

„Astfel am vorbit cu toţi şi le-am transmis rugămintea ca să ne sprijine, prin reprezentantul UAT-ului, cu precompletarea datelor din procesele verbale de constatare a pagubelor, cu datele de identificare a UAT-urilor, a solicitantului şi a parcelelor afectate. Iar când ajunge comisia în localitatea respectivă – unde noi anunţăm din timp – aceasta să verifice numai gradul de calamitare şi să completăm procentul de afectare al parcelelor respective. Până acum le făceam noi pe toate. Dacă avem datele cu caracter general precompletate, putem verifica într-o zi trei UAT-uri, nu doar una”, a declarat luni, Nicolae Hodişan.

El a explicat că verificările în teren trebuie accelerate în această perioadă, până la finalizarea recoltării culturilor respective – atâta cât a mai rămas, unde, înainte de a pregăti terenul pentru următorul an agricol, fermierul trebuie să păstreze pentru control 5% din suprafaţa calamitată.

„Oamenii ne aşteaptă şi trebuie să acţionăm în termen scurt. Nu putem ţine în loc fermierii mai ales că trebuie menţinut acest procent de 5% din suprafaţa solei până ajunge comisia. Sunt fermieri care îşi închiriază combină pentru recoltat de la o anumită distanţă. Vine şi îi lasă 5% nerecoltat şi apoi mai vine o dată şi pentru acea suprafaţă. Alte cheltuieli. Deci trebuie să verificăm cât mai repede ca să nu încurcăm eliberarea terenului în totalitate”, a spus Hodişan.

‹ adv ›

Potrivit directorului DAJ, notificările venite până la sfârşitul săptămânii trecute de la agricultori arată că sunt calamitate circa 64.000 de hectare cu culturi agricole din totalul de circa 150.000 de hectare cu culturi de primăvară, fiind cele mai extinse suprafeţe calamitate în judeţ de când se face acest tip de monitorizare.

Echipele mixte alcătuite din reprezentanţi de la Direcţia pentru Agricultură Bihor, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bihor şi din unităţile administrativ-teritoriale au verificat în teren, până în prezent, şi au încheiat procesele verbale de control pentru circa 15.000 de hectare.

Cele mai păgubite sunt culturile de porumb şi floarea-soarelui, dar şi fâneţele şi culturile furajere. Cele mai afectate sunt localităţile de câmpie din nordul judeţului. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cezar Gheorghe: Seceta a produs pagube de 10 miliarde de euro în ultimii patru ani

Expertul în agribusiness Cezar Gheorghe (AgriColumn) a calculat pagubele...
‹ adv ›

Barbu: Cred că va fi un an agricol foarte bun; suprafaţa afectată de secetă nu depăşeşte 200.000 hectare din 7 milioane ha însămânţate

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, consideră că 2024 va fi un an agricol „foarte bun” chiar dacă...

Analiză: Timiş, în topul judeţelor cu potenţial agricol ridicat

Judeţul Timiş se află în topul judeţelor cu potenţial agricol ridicat, fiind primul ca suprafaţa agricolă, cu 693.034 hectare,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole