Componenta AGRO IMM INVEST din cadrul IMM Invest Plus – schema de ajutor de stat aprobată prin Decizia Comisiei Europene din 9 septembrie, este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.
Beneficiarii pot solicita instituțiilor finanțatoare credite/linii de credit garantate în numele statului român, prin Ministerul Finanțelor, fie de FNGCIMM fie de FGCR.
Beneficiari Eligibili Agro IMM Invest
Beneficiarul schemei de ajutor de stat AGRO IMM INVEST este operatorul economic care:
- activează în domeniile de activitate eligibile, îndeplinește condițiile prevăzute de Legea 31/1990, OUG 44/2008, Legea 1/2005 sau OUG 6/2011, după caz, fermier
- îndeplinește condițiile de încadrare în categoria întreprinderilor mici și mijlocii (Legea 346/2004)
- îndeplinește condițiile de încadrare în categoria întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie, inclusiv profesioniștii (art. 3 alin. (2) din Legea 287/2009), asociație agricolă (Legea 36/1991/Legea 566/2004).
Cheltuieli eligibile Agro IMM Invest
Pentru componenta AGRO IMM INVEST, cheltuielile eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat sunt similare cu cele prevăzute la IMM INVEST ROMÂNIA, aferente beneficiarilor care își desfășoară activitatea în domeniul agriculturii primare, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.
Valoarea maximă a unei finanţări poate ajunge la 10 milioane lei pentru proiectele de investiţii şi până la 5 milioane pentru capital de lucru, iar garanţia de stat poate acoperi până la 90% din valoarea împrumutului.
Durata maximă a finanţărilor va fi de 72 de luni pentru creditele de investiţii şi de 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.
Ajutoarele de stat pot ajunge până la 500.000 euro/întreprindere/UAT, cu excepţia domeniului producţiei primare de produse agricole unde beneficiarii pot primi până la 62.000 euro/întreprindere sau de 75.000 euro pentru beneficiarii din domeniul acvaculturii şi pescuitului.
Beneficiarii eligibili ai programului IMM Invest Plus se pot înscrie accesând următorul link, începând cu data de 15 septembrie, ora 10:00.