Pagubele produse de buruieni. Cum afectează recolta

Se numesc buruieni speciile sălbatice de plante adaptate să trăiască împreună cu plantele cultivate, pe care le stânjenesc în creștere și uneori le distrug sau le elimină din lan.

Sub numele de buruieni se înţeleg toate plantele străine dintr-o cultură. De exemplu plantele de orz sau secară în grâu, floarea-soarelui în grâu etc. sunt considerate buruieni. Asemenea se numesc buruieni condiţionate.

Diminuarea producţiei agricole ca urmare a gradului ridicat de îmburuienare se situează între 20% și 60%.

Pe culturi aceste diminuări de producţie se prezintă astfel: 40-60% la grâu, 30-70% la porumb și floarea-soarelui, 20-80% la sfecla pentru zahăr și 30-90% la soia.

Pagubele provocate de buruieni se manifestă asupra nivelului producţiei, calităţii recoltelor și costurilor cu aplicarea tehnologiilor respective.

1. Cauzele diminuării recoltelor din cauza buruienilor:

• Buruienile consumă apa, hrana, lumina și căldura plantelor agricole. Făcând o medie, buruienile consumă de 3 ori mai multă apă, de 2 ori mai mult azot, de 1,5 ori mai mult fosfor, de 3 ori mai mult potasiu și de 6 ori mai mult calciu, precum și diferite microelemente.

Așa, de exemplu, pălămida (Cirsium arvense), comparativ cu grâul, consumă de 3 ori mai mult azot, de 1,5 ori mai mult fosfor și de 5 ori mai mult potasiu.

Ea are un sistem radicular foarte dezvoltat, epuizând un volum mare de sol. În anul I rădăcina pătrunde până la 3,5 m, în anul II la 5-5,5 m și în anul III la 7 m.

• Buruienile au postul înalt și umbresc plantele de cultură care primesc mai puţină lumină, stânjenesc procesul de fotosinteză, plantele se etiolează și sunt predispuse la cădere.
• Umbrirea terenului de către buruieni provoacă și o scădere a temperaturii solului cu 2-4°C, stânjenind buna funcţionare a sistemului radicular și a microorganismelor din sol.
• Unele buruieni sunt parazite (Cuscuta, Orobanche) și când invadează culturile provoacă mari diminuări de recoltă și chiar compromiterea culturilor respective.
• Unele buruieni ca turiţa (Galium), volbura (Convolvulus), hrișca (Polygonum), măzărichea (Vicia) ș.a. se înfășoară de plantele agricole, cărora le stânjenesc creșterea și formează o pâslă care provoacă greutăţi la recoltare.
• Alte buruieni sunt gazde pentru boli și dăunători. De exemplu, volbura pentru zabrus, zârna pentru gândacul de Colorado, căpriţa (Chenopodium) pentru nematozi, susaiul pentru rugini etc.

2. Deprecierea calităţii recoltelor produsă de buruieni constă în:

• diminuarea conţinutului în proteină la cereale și leguminoase boabe;
• scăderea conţinutului în ulei la floarea-soarelui și alte oleaginoase;
• diminuarea conţinutului în zahăr la sfeclă și amidon la cartof etc.
• Anumite buruieni consumate de animale dau gust și miros diferit laptelui și preparatelor din lapte (pelinul, ceapa ciorii ș.a.).
• Soia îmburuienată cu zârnă la recoltare – fructele acestei buruieni se sfărâmă și se lipesc de boabele de soia, cărora le dă gust și miros respingător, le măresc umiditatea și concentraţia de alcaloizi.
• Muștarul și ridichea sălbatică dau gust iute făinii și pâinii. Punguţa dă gust amar, iar obsiga înnegrește făina.
• Anumite buruieni sunt otrăvitoare pentru animale – Eqvisetum, Ranunculus, Colchicum, Euphorbia ș.a.

3. Prezenţa buruienilor, în număr mare, duce la creșterea costurilor lucrărilor la culturile îmburuienate. Totodată, crește uzura utilajelor folosite la lucrări cu 30%.

Pe suprafeţele îmburuienate nu se poate aplica sistemul de lucrări minime sau semănatul direct, fără arătură, deoarece pe asemenea suprafeţe sunt necesare lucrări de combatere integrată, din care nu lipsesc lucrările mecanice.

Sunt necesare mai mule prașile, plivit, aplicarea de erbicide, care duc la creșterea cheltuielilor.

Culturile îmburuienate se recoltează greu și la grad de umiditate mai ridicat, care necesită cheltuieli suplimentare pentru condiţionarea și uscarea seminţei.

În același timp, crește și uzura mașinilor de recoltare. Buruienile reprezintă calamitatea principală a agriculturii și din această cauză este necesar să se folosească întreg complexul de măsuri pentru combaterea lor.

Pentru ca aceste măsuri să ducă la rezultatele scontate, este necesar să se dea o atenţie deosebită cunoașterii biologiei buruienilor. Cunoașterea lor permite stabilirea măsurilor de prevenire și combatere a îmburuienării culturilor:

• Buruienile au o mare capacitate de înmulţire: aceasta se realizează fie pe cale seminală, deci printr-un număr foarte mare de seminţe pe care le produc (știrul – 500 000 seminţe/plantă, loboda 100 000, pălămida 22 000), fie pe cale vegetativă prin organe specializate ca: muguri radiculari (pălămidă), stoloni, bulbi ș.a., fie prin ambele căi;
• Unii autori estimează rezerva de seminţe de buruieni pe un hectar, între 540 milioane și 3 miliarde, ceea ce asigură supravieţuirea buruienilor în condiţii de mediu diferite și nefavorabile;
• Germinarea seminţelor de buruieni se face eșalonat, acoperind prin rezerva de seminţe existentă în sol o perioadă îndelungată de timp. Germinarea eșalonată este pusă pe seama menţinerii un timp îndelungat, uneori chiar zeci de ani, a capacităţii de germinare a seminţelor;

• Vitalitatea mare a seminţelor și plantelor. Semințele rezistă foarte bine la temperaturi scăzute iarna, la temperaturi ridicate vara, la anaerobioză, la excesul de umiditate.
• Capacitatea lor de germinare rămâne nealterată în condiţii nefavorabile, fiind cunoscute cazuri când după 60 sau chiar după 90 de ani seminţele au germinat;
• Plasticitatea ecologică a buruienilor (capacitatea acestora de a crește în condiţii foarte variate de mediu) și adaptabilitatea (capacitatea de a convieţui cu anumite plante de cultură) reprezintă particularităţi care stau la baza alegerii metodelor de combatere.

Sursele de îmburuienare sunt:

Solul: datorită scuturării an de an a seminţelor de buruieni pe sol și apoi încorporarea acestora la diferite lucrări, există o imensă rezervă de seminţe, care se reface mereu pe seama buruienilor nedistruse și care reușesc să formeze semințe.

Terenurile necultivate: haturi, margini de tarlale, goluri din semănături, pajiști neîngrijite reprezintă surse de îmburuienare atunci când buruienile nu sunt distruse înainte de fructificare.

Gunoiul de grajd: unele seminţe de buruieni, trecând prin tubul digestiv al animalelor, își păstrează nealterată capacitatea de germinare. Împrăștiat pe teren, acest gunoi contribuie la răspândirea buruienilor.

Sămânţa folosită la semănat, dacă nu este condiţionată, odată cu ea se introduc în sol și seminţe de buruieni.

Concluzie. Buruienile reprezintă calamitatea principală a agriculturii și din această cauză este necesar să se folosească întreg complexul de măsuri pentru combaterea lor.

Iată de ce trebuie luate măsuri radicale pentru reducerea gradului de îmburuienare din toate culturile agricole.

Citiți și despre Pălămida – cum o controlăm eficient în agricultura ecologică.

Bibliografie:

• Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Vol. I, Chişinău, 2021.