Cantitatea de îngrășăminte asigurate de resturile de la culturile agricole

Oportunităţile de piaţa pentru întreprinderile producătoare de îngrăşăminte organice sunt semnificative.

În prezent, numai 5% din biodeşeuri sunt reciclate. Conform estimărilor, dacă s-ar recicla mai multe biodeşeuri, ele ar putea înlocui până la 30% din îngrășămintele neecologice.

UE importă circa 6 milioane de tone de fosfaţi pe an, însă ar putea înlocui până la 30% din această cantitate prin extracţii din deşeurile biodegradabile, din gunoiul de graj, din nămolul de epurare sau din făina de carne şi de oase.

La noi în țară cresc cantităţile de deşeuri depozitate, apar sute de depozite neautorizate, cu suprafeţe de zeci de ha.

Depozitarea deşeurilor menajere solide în ultimi ani s-a realizat în 1099 depozite cu suprafaţa de 1103,1 ha, au fost depistate 4110 gunoişti neautorizate cu suprafaţa de 452,2 ha.

Cantitatea de deşeuri menajere solide a constituit 3090249 m3, sau cu 1,5 ori mai mult faţă de anul 2009.

Aş vrea să mă opresc la caracteristica comparativă a resturilor vеgеtаle (biomasei) ca potențial fertilizator, care la noi uneori sunt arse.

Resturile vegetale reprezintă partea neutilizabilă din plantele cultivate (miriştea, rădăcinile), care inevitabil rămân în sol după recoltare.

Rolul resturilor vegetale în completarea şi menţinerea fertilităţi solului este enorm.

După suprafaţa tratată, regularitatea depunerii în sol, masa totală de materie organică şi elementele nutritive atrase în circuitul agricol, resturile vegetale sunt cea mai importantă sursă de refacere şi perpetuare a fertilităţii solurilor agricole.

Cu ele solul se completează anual şi pe întreaga suprafaţă. Spre deosebire de îngrășăminte, resturile vegetale sunt uniform şi perfect distribuite în masa solului şi în acest sens nu necesită cheltuieli pentru încărcare, transportare, distribuire şi încorporare.

Fiind resturi de plante, ele conţin toate elementele nutritive şi aproximativ în proporţiile de care acestea au nevoie.                                                                      

Cantitatea de resturi vegetale depinde de specia plantei cultivate, de starea de fertilitate a solului şi condiţiile meteorologice ale anului respectiv.

În dependenţă de specificul morfologic al culturii şi de partea valorificată, plantele cultivate lasă în sol după recoltare cantităţi diferite de resturi vegetale. 

Masa resturilor vegetale este mai mare, faţă de productia principală de 1,3 – 5,8 ori la culturile unde aceasta din urmă se formează sau se produce în formă de materie uscată (păioasele, porumbul pentru boabe, floarea soarelui, tutunul, fânul).

La culturile cu partea utilizabilă suculentă, cantitatea relativă de resturi vegetale este mai mică şi variază între 14% la sfecla furajeră şi 47% la producţia de iarbă.

Resturile vegetale de la culturile leguminoase (mazărea, soia, fasolea) benefic acţionează asupra bilanţului de humus şi azot din sol, dar mai cu seamă cele perene (lucerna, sparceta).

Cu resturile vegetale de la aceste culturi se creează un bilanţ excedentar al azotului în sol de peste 40 kg/ha/an.

Iar în sol se aduce cam tot atât humus cât şi mineralizarea sub aceste culturi, stabilindu-se un bilanţ echilibrat al humusului. 

În scopul contrabalansării parţiale a pierderilor anuale de humus se mai recomandă de a folosi şi producţia secundară excedentară a unor culturi.

În acest sens pot fi menţionate, în primul rând, tulpinile de floarea soarelui şi surplusurile de paie.

Anual, se acumulează 370 mii tone/an de tulpini de floarea soarelui, dintre acestea, 7-10 mii tone/an se utilizează ca sursă de încălzire, dar restul se recomandă să se utilizeze ca îngrăşământ.

Pentru aceasta ele se mărunţesc cu discurile grele.  Tulpinele de floarea soarelui au un conţinut înalt de azot (1,56%), de fosfor (0,76%) şi foarte înalt de potasiu (5,25%). Raportul C:N (31:1) este favorabil prelucrării lor microbiologice active în sol, nesolicitând completări cu azot.

Toate resturile vegetale  pot fi grupate în următoarele categorii:

• rădăcinile tuturor plantelor care reprezintă cca 1,5 t/ha s.u (substanţă uscată);
• vrejii de leguminoase, de cartofi ş.a. totalizează cca 3-4 t/ha s.u.
• miriştea rămasă după recoltare care reprezintă 80 kg/ha pentru fiecare 1 cm înălţime (20 cm x 80 kg = 1,6 t/ha s.u.);
• paiele culturilor de cereale ce pot ajunge la 4-6 t/ha s.u.
• tulpinile de porumb, tulpinile şi calatidiile de floarea-soarelui – 4-6 t/ha.
• coletele şi frunzele de sfeclă pentru zahăr 5-6 t/ha s.u.
• masa mare de buruieni care în verile ploioase poate ajunge la 30-40 t/ha masă vegetală. Este important ca ele să fie tăiate înainte de a produce sămânţă.

Conţinutul în azot, fosfor şi potasiu (NPK) al resturilor vegetale (%)

Cantitatea de humus obţinut de la resturile vegetale

• grâu – rădăcini + mirişte = 600 kg/ha;
• paie încorporate = 1.000 kg/ha;
• porumb – rădăcini + mirişte = 800 kg/ha;
• tulpini + frunze = 1.000 kg/ha
• rapiţă – rădăcini + tulpini = 2.000 kg/ha

Aportul de elemente nutritive din resturile vegetale, (kg/t)

Condiţiile de descompunere şi mineralizare a materiei organice:

• să fie tocată la dimensiunile de 5-6 cm;
• să fie încorporată în sol până la adâncimea de 12-15 cm pentru a beneficia de activitatea aerobă a microorganismelor;
• să existe temperaturi pozitive. Intensitatea mineralizării creşte cu temperatura, între 10-20°C se dublează şi încă o nouă dublare între 20-30°C, după care scade;
• solul să aibă umiditate corespunzătoare.

Rata de descompunere a resturilor vegetale depinde de raportul carbon/azot (C/N):

• când raportul C/N este mai mic de 15 – descompunerea este foarte intensă.
• când raportul C/N este cuprins între 15-30, intensitatea e medie;
• când raportul C/N este mai mare de 30, intensitatea este redusă şi aceasta se întâlneşte la paie care au raportul C/N cuprins între 50-100, motiv pentru care este necesar să se adauge îngrăşăminte minerale cu azot, 20 kg la fiecare tonă resturi vegetale uscate, pentru a preveni aşa-numita „foame de azot“ a microorganismelor.

Distribuţia resturilor vegetale pe stratul de sol 0-10 cm în funcţie de sistemul de lucrare a solului:

• în sistemul convenţional, pe stratul 0-10 cm, 17%;
• în sistemul de lucrări minime, 75%.
• în sistemul de semănat direct, fără arătură, 90%.

În ultima perioadă, au apărut metode moderne de valorificare mai eficientă a resturilor vegetale:

• Aplicarea unui extract lichid de humus de râmă (50 l/ha) asigură o degradare rapidă şi sporeşte aportul de humus de 30 ori faţă de cele netratate.
• Tratarea miriştii cu o cultură bacteriană (de exemplu Bacto fil B10) ajută la descompunerea rapidă a resturilor vegetale, transformându-le în compuşi uşor asimilabili. Prin aceasta dozele de azot se pot reduce cu 30-50%. 

În concluzie, putem spune că rеsturilе vеgеtаlе, ca îngrăşământ organic, pot аducе un аport importаnt lа îmbunătăţirеа fеrtilităţii solului.