În timp de iarnă mai analizăm probe de ramuri pentru a stabili densitatea dăunătorilor (stadii hibernante) prezenți în livezi. La probele de măr analizate (ramuri) în această perioadă am găsit o încărcătură mare de păduche lânos (Eriosoma lanigerum).
Pe lângă acest dăunător, la acest moment, pe ramuri putem observa cu o lupă sau la stereomicroscop, păduchi din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus, larve sub scut), ouă de Panonichus ulmi (păianjenul roșu al pomilor – ou de iarnă roșu), ouă de afide, ouă de lepidoptere, coconi, păduchi țestoși (Eulecanium sp.) etc.
În timpul controalelor fitosanitare prin livezi, nu pot să nu mă îngrijorez când văd starea fitosanitară precară. Pomii sunt bolnavi, tot mai bolnavi. Mi-am propus să vă aduc în atenție câteva aspecte legate de îngrijirea livezii în timpul repausului vegetativ al pomilor.
Îngrijirea pomilor fructiferi în perioada de repaus
Îngrijirea pomilor fructiferi în perioada de repaus vegetativ este extrem de importantă. Dacă acum acționăm corect, putem scăpa de cel puțin jumătate din problemele pe care le pun organismele dăunătoare în timpul perioadei de vegetație.
Îngrijirea livezii în această perioadă ar trebui să înceapă cu igiena culturală, adică cu scoaterea din livadă a pomilor bolnavi, a lăstarilor și ramurilor uscate sau bolnave, a fructelor care rămân pe pom. Fructele care rămân pe pom putrezesc și atrag dăunătorii și patogenii.
Fructele mumifiate, atacate de Monilia fructigena, trebuie îndepărtate și ele deoarece sunt o importantă sursă de inocul în primăvară, când milioane de spori se vor forma pe ele. Frunzele ar trebui îndepărtate sau îngropate.
Tratamentul realizat după căderea frunzelor
Pe frunze și sub frunze mulți patogeni și dăunători trec peste anotimpul de iarnă [Pscheidt et Ocamb, 1999]. La căderea frunzelor este bine să executați un prim tratament cu o substanță pe bază de cupru. Am constatat că în zilele noastre mulți pomicultori sar peste acest tratament, crezând că nu este important. Ei bine, este important.
Foarte comună este zeama bordeleză, fiind cunoscută de peste 300 de ani, deși ușor căzută în dizgrație. Astăzi există zeama bordeleză gata preparată în pachete, mai ușor de utilizat. Există pe piață formulări de vară și de iarnă (încă mai sunt). Se pare totuși, spun specialiștii, că zeama bordeleză corect preparată înainte de tratament are efect mai bun asupra patogenilor care iernează, fiind net superioară comparativ cu alte substanțe pe bază de cupru.
După cum știți, zeama bordeleză este formată din sulfat de cupru, var stins și apă (varianta clasică). Preparată corect oferă o protecție de lungă durată pomilor fructiferi împotriva patogenilor (fungi și bacterii) – acționează preventiv.
Comparativ cu alte substanțe pe bază de cupru, zeama bordeleză aderă foarte bine pe plante și rezistă la ploile din timpul iernii. Această calitate face ca amestecul Bordeaux să fie o alegere excelentă pentru tratamentele din timpul iernii.
Controlează o gamă largă de patogeni, atât fungi cât și bacterii, dar mai ales bacteriile. Despre bacterii știm că adoră condițiile de vreme răcoroasă, în special bacteriile care produc cancere la pomii fructiferi [Peter A. Kari, 2017].
Pe lângă zeama bordeleză mai pot fi utilizate substanțe pe bază de sulfat de cupru tribazic, sulfat de oxiclorură de cupru, sulfat de hidroxid de cupru. Aceste formulări controlează aceiași patogeni ca și zeama bordeleză. Diferența ar fi că nu rezistă la ploile din timpul iernii comparativ cu amestecul Bordeaux care rezistă [Broome et Donaldson, 2010].
Tratamentul cu zeamă bordeleză trebuie să îmbăieze pomii. Doar așa rezultatele vor fi cele scontate, acoperirea uniformă fiind extrem de importantă. După tratamentul de la căderea frunzelor urmează tratamentul de după efectuarea tăierilor.
Tratamentul de după efectuarea tăierilor
Rolul acestui tratament este să protejeze rănile produse prin tăiere. El poate fi realizat tot cu zeamă bordeleză sau cu o substanță pe bază de cupru. În condiții speciale, când livada este bolnavă se pot face chiar trei tratamente cu produse cuprice în perioada de repaus vegetativ.
Tot prin îmbăiere, în așa fel încât să acoperim trunchiul, ramurile și zonele învecinate. Câteva cuvinte despre amestecul Bordeaux. Poate știți sau nu, zeama bordeleză a fost descoperită accidental și este primul fungicid din lume.
Acest fungicid și-a menținut calitățile terapeutice până în zilele noastre. Dar să vedem când a fost descoperit acest fungicid la care patogenii nu au creat rezistență încă. După cum îi spune și numele, zeama bordeleză a fost creată pentru prima dată în zona Bordeaux în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX – lea.
Pentru ce era ea utilizată la acel moment? Era utilizată pentru a alunga hoții de struguri. Pentru asta, viticultorii stropeau rândurile de viță de vie de pe margini cu acest amestec urât mirositor, care afecta și gustul strugurilor. Acțiunea antifungică a fost observată într-un an cu epidemie de mană, când a fost evident că rândurile stropite erau mult mai sănătoase.
Așa s-a născut amestecul Bordeaux, care în timp a fost îmbunătățit, ajungând ceea ce este în zilele noastre. Acest amestec se utilizează încă și este util în agricultura convențională dar mai ales în agricultura organică [Broome et Donaldson, 2010].
Când se realizează tratamentele în timpul iernii
Indiferent de substanța pe care o alegeți, este bine să nu săriți peste tratamentele de iarnă. În această perioadă, dacă ați finalizat tăierile puteți efectua tratamentul cu produse cuprice în ferestrele din iarnă care permit asta. Nu uitați că temperaturile trebuie să fie mai mari de 5 grade Celsius. De asemenea, urmăriți prognoza vremii și asigurați-vă că nu urmează zile cu îngheț.
Este important. Tot în această perioadă, după efectuarea tratamentelor cu fungicide, puteți face tratamente împotriva stadiilor hibernante ale dăunătorilor. Tratamentul împotriva dăunătorilor trebuie efectuat la sfârșitul iernii, nu mai devreme și niciodată înaintea tratamentelor cu fungicide.
Substanțele utilizate sunt pe bază de uleiuri, pe piață existând mai multe tipuri de formulări (uleiuri horticole, uleiuri minerale, uleiuri vegetale etc) – Cranshaw, 2013. Pentru rezultate bune, pomii trebuie îmbăiați. Este foarte important ca uleiul să acopere insectele, ouăle, larvele etc.
Moartea lor are loc prin asfixiere în general dar și prin ingestie, mai ales când uleiul este combinat cu un insecticid [Halcomb et Hale, 2012]. În prezent, în fitofarmacii puteți găsi pachete formate din acetamiprid și Toil. Respectați dozele recomandate de producători și măsurile de protecție a mediului înconjurător.
Păduchele lânos al mărului – Eriosoma lanigerum Hausm
În cele ce urmează, pentru că există infestări masive cu Eriosoma lanigerum la măr în Banat, vă aduc în atenție câteva aspecte generale despre biologia, modul de dăunare și controlul acestui dăunător. Sper să vă ajute în activitatea dumneavoastră din fermă.
Eriosoma lanigerum (Hausmann) este o specie originară din estul Americii de Nord, unde a fost descoperită inițial pe ulmul american (Ulmus americana), pe Crataegus spp. și Sorbus spp. (Patch, 1913 citat de Cockfield S. D., Beers E. H.,). Mai târziu acest păduche s-a adaptat pe măr și s-a extins și în alte regiuni unde se cultiva măr.
Din America a fost introdus în Europa, mai precis în Anglia prin anul 1787, odată cu materialul săditor. În acest moment specia este răspândită pe tot globul. În România, păduchele lânos a fost raportat în anul 1936 de către Manolache C., iar în prezent, cu toate măsurile de carantină fitosanitară aplicate, este răspândit în toate regiunile pomicole, dar mai ales în cele premontane caracterizate printr-un regim pluviometric mai bogat (400 – 600 mm/an).
Plante atacate şi modul de dăunare al păduchelui lânos
Păduchele lânos preferă mărul şi numai întâmplător părul, gutuiul şi alte specii de pomi. E. lanigerum este un dăunător cu importanță economică al mărului, cauzând daune grave prin hrănirea directă. Nu este considerat vector al virusurilor mărului.
El infestează atât coroana cât și sistemul radicular al merilor. Deteriorarea rădăcinilor este de obicei mai periculoasă decât daunele de la nivelul coroanei pomilor. De asemenea, daunele de la nivelul sistemului radicular sunt mai greu de detectat și mai greu de controlat.
Păduchele lânos al mărului poate fi o simplă bătaie de cap, poate fi cauza pierderilor de producție, sau chiar o amenințare pentru supraviețuirea pomilor, în funcție de nivelul de infestare și de locul unde coloniile sunt situate.
Multe dintre organele gazdei pot fi atacate, inclusiv tinerii lăstari, scoarța pomilor, și rădăcinile. Din cauza atacului, țesuturile se hipertrofiază, se deformează, luând forma unor tumori. În infestările grave, coloniile de păduchi lânoși pot depune mană pe fructe, care va servi ca substrat pentru ciupercile din genul Capnodium.
Astfel, poate fi afectat aspectul comercial al fructelor (daune cosmetice) prin apariția simptomului de ”fumagină”. De asemenea, insectele pot infesta direct fructele prin caliciul. Așadar, soiurile cu caliciu deschis sunt deosebit de sensibile.
Prezența insectelor, fie în sau pe fructe poate prezenta o problemă pentru protocoalele fitosanitare de import/export pentru unele țări (Roșca et al., 2011; Essig 1942, Madsen et al. 1954).
Riscul cel mai mare îl prezintă atacul din pepiniere asupra tinerilor puieți și asupra puieților proaspăt plantați, la care mortalitatea poate fi substanțială (Sherbakoff și McClintock 1935).
Datorită faptului că se hrănesc din floem, aceste insecte au capacitatea de a reduce vigoarea pomilor prin eliminarea carbohidraților în timpul transportului către celulele de creștere (Madsen și Bailey 1958).
Saliva injectată în organele plantei gazdă pentru alimentarea păduchilor lânoși provoacă daune suplimentare pentru țesuturile plantei. Lăstarii dezvoltă reacție la atac, în mai puțin de opt săptămâni.
Rănile de pe trunchi și tulpini cauzate de colonii de păduchi sau de alți factori servesc drept hrană și loc de iernare pe termen lung. Infestările masive cu păduchi lânoși pot duce la moartea materialului săditor și, ocazional, pot provoca moartea sau un declin vizibil în cazul pomilor maturi (Klimstra și Rock 1985; Sherbakoff și McClintock 1935; Weber și Brown 1988).
Coloniile edafice de păduchi lânoși de pe rădăcinile mărului pot provoca daune acestora și îi pot debilita în cele din urmă. Galele de pe rădăcini sunt formate în jurul coloniilor în mai puțin de patru săptămâni, și se pot mări în ani (Weber și Brown 1988).
Galele proliferate din xylemul nefuncțional, pot reduce foarte mult conductivitatea apei din rădăcini. Astfel, infestările rădăcinii pot reduce rata de creștere a țesuturilor, reducând astfel diametrul trunchiului, mai ales la puieții noi plantați. Chiar și la arborii maturi, creșterea poate fi redusă.
În anii productivi, numărul și greutatea fructelor pe pom poate fi scăzută, ceea ce duce inevitabil la pierderi economice (Brown et al. 1995; Brown și Schmitt 1990; Weber și Brown 1988).Brown et al. (1990) au constatat că galele de pe rădăcini cauzate de E. lanigerum se formează printr-o proliferare anormală a xylemului non-funcțional.
Perturbarea xylemului rădăcinii duce la reducerea absorbției apei și nutrienților, fiind un mecanism prin care E. lanigerum reduce creșterea merilor. Infestările majore pot duce la formarea de umflături și răni care permit intrarea fungilor Nectria ditissima și N. galligena, care produc cancere (Molinari, 1986).
Copacii puternic infestați sunt lipsiți de vigoare, din cauza dereglărilor care apar în nutriție.
Aspecte generale despre biologia păduchelui lânos – Ciclul evolutiv incomplet în Europa
Eriosoma lanigerum Hausm. este considerată una dintre insectele cele mai dăunătoare în plantaţiile de măr din Europa şi din ţara noastră. Acest dăunător este originar din America de Nord. În Europa a ajuns prin comerţul cu material săditor, cu 200 ani în urmă.
În America de Nord, păduchele lânos are ciclu de viață complet pe două specii de plante gazdă (specie dioecică). Gazda primară este ulmul american (Ulmus americana), iar gazda secundară, mărul.
În Europa, deoarece gazda primară lipsește, Eriosoma lanigerum se dezvoltă în exclusivitate numai pe măr, devenind astfel o specie monoecică. De aceea, ciclul evolutiv al păduchelui lânos în Europa este incomplet. Păduchele lânos este polivoltin, având 8 – 12 și chiar 15 generații de virginogene aptere pe măr.
Trece peste anotimpul de iarnă sub formă de virginogene aptere şi larve pe ramuri şi lăstari, sau chiar pe trunchiurile sau rădăcinile merilor. Virginogenele aptere nu se duc întotdeauna pe rădăcini, această migrare având loc numai în plantaţiile de măr de pe nisipuri şi de pe terenuri uscate (Sandanayaka et Bus, 2005).
Virginogenele hibernante se disting de generaţiile estivale, pentru că au corpul acoperit cu mai puţină secreţie ceroasă filamentoasă albă. Ele devin active primăvara la temperaturi de peste 7 grade Celsius (Roșca et al., 2011).Dezvoltându-se numai pe măr, în Europa şi la noi în ţară, păduchele lânos este mult mai dăunător.
În condiții favorabile, insecta se înmulțește masiv, încât păduchii stau unii lângă alţii pe ramuri, lăstari, chiar şi pe trunchiuri, uneori şi pe pedunculii fructelor, însă nu se localizează pe frunze. Păduchele lânos se înmulţeşte pe cale partenogenetică vivipară (Sandanayaka et Bus, 2005).
Cum putem controla dăunătorul Eriosoma lanigerum?
Măsuri profilactice
Atacul de Eriosoma lanigerum poate fi prevenit prin folosirea de material săditor neinfestat, care să provină din pepiniere autorizate. Ramurile și lăstarii cu atac trebuie tăiate și eliminate din plantație (Ioan Roșca et al., 2000, 2001).
O altă metodă foarte bună pentru prevenirea dezvoltării populațiilor subterane de E. lanigerum este folosirea soiurilor rezistente. În ceea ce privește rezistența pomilor la atacul acestui păduche, se poate spune că nu toate soiurile de măr sunt la fel de infestate.
De exemplu, un soi de măr din America de Nord (Northern Spy), a fost considerat ca fiind foarte rezistent, probabil din cauza raportului foarte ridicat de fenoli/aminoacizi în floem. Soiurile de măr cu un anumit grad de rezistență raportate sunt Nord Spry și Golden Delicious.
Cu toate acestea, interes deosebit există pentru seria de portaltoi derivați din Nord Spry Malling Merton (MM). Acești portaltoi nu sunt complet rezistenți la E. lanigerum, dar nivelul de infestare este în mod semnificativ mai mic decât la alți portaltoi, fiind utilizați pe scară largă în programele de combatere a dăunătorilor
Măsuri chimice
Tratamentele chimice ar trebui executate în urma controalelor fitosanitare din livadă. Livada trebuie controlată tot timpul anului. Dacă se constată infestări masive sau depășiri ale pragului economic de dăunare, se va trece la efectuarea tratamentelor. Controlați pomii și în timpul perioadei de repaus vegetativ pentru depistarea larvelor hibernante.
Pragul economic de dăunare (PED) este de 10 – 12 colonii/100 ramuri după înflorit sau/şi prezenţa indivizilor vii inainte de înflorit (Ioan Roșca et al., 2000, 2001).
Păduchele lânos al mărului a dezvoltat de-a lungul timpului rezistență la multe insecticide, inclusiv cele organofosforice. În prezent, pentru tratamentele de vară pot fi utilizate următoarele insecticide: acetamiprid, alfa – cipermetrin, deltametrin, fosmet, tau – fluvalinat, cipermetrin, ulei de parafină în amestec cu un insecticid.
Foarte important este tratamentul din fenofaza de dezmugurire, care trebuie realizat cu un insecticid, prin îmbăierea pomilor. Pe parcursul perioadei de vegetație, tratamentele vor fi efectuate la semnalarea primelor colonii cu unul din produsele menționate mai sus.
Larvele hibernante pot fi combătute în perioada de repaus vegetativ, către sfârșitul iernii, cu uleiuri horticole ce pot fi combinate cu insecticide. În ”Codexul produselor de protecția plantelor omologate pentru utilizare în România” este recomandat insecticidul acetamiprid la pachet cu Toil pentru tratamentele de iarnă împotriva dăunătorilor.
Măsuri biologice de control
În controlul biologic al păduchelui lânos pot fi utilizați paraziți și prădători. Aceștia se găsesc în livezi și în mod natural. În livezile netratate, paraziții reduc considerabil populațiile de Eriosoma lanigerum.
După Roșca et al. (2008), o evaluare a parazitismului în toamnă este recomandată, pentru alegerea unei strategii de combatere pentru primăvara următoare.
Viespea parazit – Aphelinus mali
Dintre viespile parazite, și-a dovedit eficiența în combatere, viespea Aphelinus mali Hald. Aceasta poate distruge coloniile păduchelui lânos, de aceea este esenţială protejarea parazitului printr-o schemă de combatere eficientă.
Marea majoritate a insecticidelor utilizate în pomicultură omoară entomofauna utilă. De aceea, trebuie să alegem cu atenție insecticidele și să le utilizăm pe cele care sunt cât de cât selective. Parazitul Aphelinus mali (Aphelinidae) a fost introdus cu scopul de a controla acest dăunător în multe țări, inclusiv Israel și Cipru (Cohen H. et al., 1996).
Acesta a fost inițial originar din Statele Unite ale Americii, dar încet, încet a fost aclimatizat în Europa, pentru ca ulterior să fie introdus în regiuni unde mărul se cultivă pe suprafețe mari.
S-a constatat că acolo unde infestările supraterane domină, combaterea cu ajutorul acestui parazitoid a fost un succes foarte mare. Nu la fel s-a întâmplat în situațiile în care păduchii se hrăneau la nivelul rădăcinilor, rezultatele fiind mai puțin bune. Mueller et al. (1992), în studiile de laborator efectuate au observat că A. mali a parazitat toate stadiile de dezvoltare ale păduchelui lânos (E. lanigerum), cu preferință pentru stadiul trei nimfal.
În România, Aphelinus mali Halid., a fost introdusă din Franţa şi din C.S.I., între anii 1925 – 1931, fiind aclimatizat la condiţiile ţării noastre. Viespea depune câte un ou în fiecare păduche tânăr. În medie, o femelă poate depune aproximativ 60 de ouă. Când larva se transformă în pupă, păduchele moare. Aphelinus mali are 6 – 7 generaţii succesive pe an.
Prădătorii Coccinellidaele
Ultima generaţie iernează în stadiul de larvă în corpul păduchelui lânos (Ungureanu, 2006). În multe țări se fac lansări de viespi împreună cu prădători în cadrul programelor de control biologic al păduchelui lânos. Dintre prădători, foarte cunoscute sunt Coccinellidaele.
Exochomus quadripustulatus este cel mai comun și mai răspândit coccinelid în livezile de măr, care contribuie la controlul păduchilor lânoși alături de A. mali în primăvară. În Europa, specia Forficula auricularia ar putea fi utilizată în combaterea biologică a păduchelui lânos (Mueller et al., 1992).
Din păcate, prădătorii nu sunt eficienți împotriva populațiilor de păduchi lânoși subterani. Utilizarea nematozilor entomopatogeni pentru a controla populațiile de păduchi care se hrănesc pe rădăcini a fost descrisă de Brown et al. (1995).
Cercetările arată că populațiile subterane de păduchi lânoși pot fi infectate de ciuperci entomopatogene din sol.
