Pesta porcină clasică mai este numită și holera porcului, este o boală infecțioasă a porcinelor foarte contagioasă, produsă de un Pestivirus din familia Flaviviridae.
Pesta porcină clasică este specifică suinelor domestice și sălbatice, cu evoluție acută caracterizată clinic prin febră însoțită de tulburări cardiovasculare, digestive, respiratorii și nervoase, iar morfologic prin diateza hemoragică și infiltrații exsudativ-proliferative în diferite țesuturi și organe.
Rezistența în mediul extern este relativ scăzută, virusul este inactivat în 10 minute la 60⁰C, în o oră la 56⁰C, este sensibil la cloroform, eter și proteaze, rezistă la pH cuprins între 4-10.
Carcasele și carnea în congelator pot rămâne virulente timp de mai multe luni. Sărarea sau afumarea nu acționează practic asupra virusului.
În șuncă afumată, pesta porcină rezistă 188 de zile. Dintre dezinfectante, hidroxidul de sodiu este cel mai eficace.
Epidemiologic, în condiții naturale sunt receptivi numai porcii domestici și sălbatici, indiferent de vârstă.
Animalele tinere și cele de rase perfecționiste sunt în general cele mai sensibile și fac forme mai grave de boală. Această boală se poate replica la oi și bovine, dar nu produce semne de boală.
Transmiterea pestei porcine
Transmiterea bolii se realizează direct, prin contactul strâns între animalele bolnave sau purtătoare și eliminatoare de virus și cele sănătoase și indirect, prin diverși vectori animați și neanimați.
Infecția se realizează obișnuit pe cale bucală, nazală, dar sunt posibile și alte porți de intrare ale virusului în organism, cum ar fi: mucoasa conjunctivă, plăgile cutanate, transplacentar, etc.
Perioada de incubație variază între 4-27 de zile, fiind în medie de 6-10 zile.
Pesta porcină clasică se poate prezenta sub 3 forme clinice:
- Forma supraacută, este în general rară, apare la debutul bolii într-un efectiv de animale cu receptivitate maximă și se manifestă prin hipertermie (41-42⁰C), tulburări generale grave, uneori hiperexcitabilitate și moarte în 24-48 ore.
- Forma acută, este cea mai frecventă, se caracterizează prin hipertermie (40,5 – 42⁰C) adesea nesesizată în primele 2 zile de debut, după care se constată abatere, anorexie, vaccilațiuni ale trenului posterior, rinită mucopurulentă.
Simptome pestei porcine
La un procent destul de ridicat din porcii bolnavi, se constată tulburări digestive, exprimate prin vomizări și constipație la început, apoi diaree cu materii fecale lichide, galben verzui, urât mirositoare, uneori cu strii de sânge.
La porcii de 4-6 luni, se constată manifestări nervoase, convulsii, ataxie, pierderea echilibrului, accese epileptiforme, somnolență urmată de paralizie la 2-3 zile.
Adesea se constată avorturi. În faza terminală tulburările se accentuează, animalele intră în comă, iar moartea survine în 6-20 de zile de evoluție în 80-90% din cazuri.
- Forma subacută se întâlnește în focarele mai vechi de boală și îndeosebi la animalele adulte. Debutul și evoluția simptomelor sunt asemănătoare cu cele din forma acută, dar după 8-10 zile, însă, ele se modifică datorită localizării secundare care depind de natura agentului bacterian.
Tratamentul pestei porcine clasice
Serul antipestos (2ml/kg) aplicat în faza inițială a bolii da rezultate bune, dar la ora actuală este interzis, deoarece animalele vindecate rămân purtătoare și eliminatoare de virus.
Profilaxia și combaterea pestei porcine
În țările libere de boală se urmărește prevenirea introducerii virusului pestei porcine pe teritoriul respectiv, scop în care se interzice importul de porci, carne de porc insuficient tratată termic, precum și a supraproduselor acestora, provenind din țările în care evoluează pesta.
Imunizarea activă poate fi efectuată cu ajutorul vaccinurilor inactive sau atenuate. Vaccinurile inactive, cu cristal violet sau formol și absorbite, s-au aplicat pe scară largă, având o inocuitate absolută, dar prin faptul că imunitatea se instala târziu (după 12 zile), era relativ de scurtă durată.
În prezent, se folosesc vaccinuri vii obținute din diferite sușe de virus atenuate prin pasaje pe iepure sau pe culturi celulare.
Vârsta de vaccinare a porcilor contra pestei porcine clasice
În scop profilactic, pe larg sunt folosite vaccinurile vii (Rompestivac și Pestivac), constituite din suspensie de culturi celulare renale de purcel, infectate cu virusul pestei porcine clasice atenuat.
Rompestivacul se folosește în prevenirea și combaterea bolii începând cu vârsta de 8 săptămâni, în doză de 1 ml, pe cale subcutanat sau intramuscular. Durata imunității este de 6 luni.
Pestivacul se folosește în scop preventiv astfel: în ferme și unități, la tineret la vârsta de 60 de zile, cu rapel la vârsta de 120 de zile, iar la vieri, vieruși, scroafe și scrofițe, de 2 ori pe an.
Doza vaccinală este de 1 ml intramuscular. Vaccinarea antipestoasă poate fi făcută simultan cu vaccinarea antirujetică (în puncte separate) la porcine în vârstă de 90 de zile, folosind vaccinul PestruVac (vaccin mixt contra pestei porcine clasice și a rujetului), care se administrează pe cale intramusculară in doză de 1 ml în aceleași condiții ca Pestivacul.