6.3 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePeste 100 de milioane euro, fonduri disponibile pentru infrastructura de acces agricolă

Peste 100 de milioane euro, fonduri disponibile pentru infrastructura de acces agricolă

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanţare pentru infrastructura de acces agricolă, componentă aferentă submăsurii 4.3 Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, sesiunea pentru primirea cererilor de finanţare se desfăşoară online în intervalul 28 octombrie 2021, ora 9:00 – 27 ianuarie 2022, ora 16:00. Alocarea totală disponibilă pentru investiţii în cadrul acestei sesiuni este de aproximativ 105 milioane euro.

„Reamintim că sprijinul financiar este 100% nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile şi nu poate depăşi 1.000.000 de euro pentru un proiect. Trebuie avut în vedere că cheltuielile sunt eligibile până la data de 31 decembrie 2025 conform Regulamentului (UE) 2020/2220. Beneficiarii eligibili în cadrul acestei linii de finanţare sunt unităţile administrativ teritoriale şi/sau asociaţii ale acestora, constituite conform legislaţiei naţionale în vigoare”, se menţionează în comunicat.

Potrivit AFIR, pragul de calitate lunară pentru depunerea proiectelor este de 95 de puncte în perioada 28 octombrie 2021 – 27 noiembrie 2021, ulterior scade la 60 de puncte pentru perioada 28 noiembrie 2021 – 27 decembrie 2021 şi atinge pragul minim de depunere a unei cereri de finanţare de 20 de puncte în intervalul 28 decembrie 2021 – 27 ianuarie 2022.

„Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii se opreşte înainte de termenul limită prevăzut în nota de lansare, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse de la începutul sesiunii având un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective ajunge la 150% din nivelul alocării sesiunii, cu excepţia primelor 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere, când depunerea proiectelor se realizează indiferent de nivelul plafonului”, se mai precizează în comunicat.

‹ adv ›

Reprezentanţii AFIR susţin că una din condiţiile esenţiale de finanţare este că investiţia să fie racordată la un drum existent. Totodată, solicitanţii trebuie să facă dovadă proprietăţii sau a dreptului de administrare a terenului pe care se realizează investiţia.

Prin proiectele depuse se vor finanţa investiţii în construcţia, extinderea şi/sau modernizarea drumurilor de acces agricole către ferme (căi de acces din afara exploataţiilor agricole).

Sursa foto: clm21.es

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

AFIR acordă fonduri nerambursabile de 57,7 mln de euro pentru finanţarea infrastructurii rutiere agricole

Un număr de 59 de proiecte, în valoare de 57,7 milioane de euro, au fost selectate în vederea finanţării...

AFIR: 32 mln de euro, solicitate pentru achiziția de utilaje de sfeclă de zahăr

Sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în cadrul submăsurii 4.1.1 – componenta sfeclă de zahăr s-a...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole