12.7 C
București
luni, 19 mai, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCod galben de ploi cu vânt puternic până joi seara

Cod galben de ploi cu vânt puternic până joi seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare meteo Cod galben de intensificări ale vântului pentru zona montană şi Oltenia (local), valabilă până joi dimineaţa, şi o informare de ploi pentru restul ţării, ce va fi în vigoare şi pe parcursul zilei următoare.

Potrivit ANMpână joi la ora 10:00, în zona montană vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze de 60 – 80 km/h, iar pe creste, în special ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, temporar rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h.

‹ adv ›

Local, în Oltenia vor fi perioade în care rafalele vântului vor avea viteze în general de 60 – 65 km/h, în special pe parcursul zilei.

„Intensificări locale şi temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar pe parcursul zilei de joi (2 septembrie), intensificările de vânt se menţin în zona înaltă de munte, iar în estul şi sud-estul ţării vor fi rafale de peste 65 – 70 km/h”, precizează meteorologii.

Totodată, până joi la ora 23:00, în zonele de deal şi de munte, în regiunile nordice, centrale şi local în cele vestice temporar va ploua şi vor fi posibile descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp şi mai ales în zonele de munte izolat 30 – 40 l/mp.

„Averse şi descărcări electrice se vor semnala pe arii restrânse şi în regiunile estice”, mai notează ANM.

Sursa foto: blog.f64.ro

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgroMeteo: Ritm lent de creștere a culturilor în zonele depresionare

Ritmurile de vegetaţie la speciile de câmp şi pomi-viticole...
‹ adv ›

AgroMeteo: Ritmurile vegetative ale culturilor vor evolua normal în cea mai mare parte a zonelor agricole

Rezerva de umiditate în ogor se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai...

Temperaturile negative din ultimele zile au afectat culturile agricole și pomii fructiferi

Temperaturile negative din ultimele zile au afectat culturile agricole și pomii fructiferi din județul Dolj, în proporție de 10...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole