Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Autorităţile sanitar-veterinare bulgare au raportat un focar de pestă porcină africană la o fermă industrială cu 13.000 de porci din centrul ţării, în satul Apriltsi, transmite Reuters.
În acest sens, autorităţile de la Sofia au anunţat că vor fi sacrificaţi toţi porcii care au intrat în contact cu animalele infectate şi a fost stabilită o zonă de carantină de trei kilometri în jurul fermei, pentru a stopa răspândirea pestei.
De asemenea, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) a iniţiat o campanie, destinată în principal fermierilor din România, Bulgaria, Republica Cehă, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia, Estonia şi Ungaria, pentru a opri răspândirea pestei porcine africane, a informat Comisia Europeană.
Campania are ca scop informarea şi eradicarea pestei porcine africane, dar şi sprijinirea ţărilor învecinate cu regiunile afectate. Această iniţiativă completează eforturile continue ale forului european şi a altor organizaţii internaţionale care vizează eradicarea bolii în Europa.
Uniunea Europeană (UE) este cel mai mare exportator de porci şi produse din carne de porc din lume, cu peste cinci milioane de tone exportate anual. Cu toate acestea, sectorul creşterii porcinelor se confruntă cu o ameninţare serioasă care ar putea duce la daune economice semnificative la nivel naţional şi european: pesta porcină africană.
Pesta porcină africană este o boală virală, care afectează porcii domestici şi porcii mistreţi. Virusul nu afectează oamenii, însă a provocat pagube economice semnificative în multe ţări.
Nu există vaccinuri şi niciun tratament eficient, aşadar un focar poate presupune uciderea unui număr mare de porci crescuţi în fermele din zonele afectate.
Sursa foto: macrosuin.ro