1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMarţi, ultima zi pentru depunerea cererilor pentru susţinerea crescătorilor de bovine

Marţi, ultima zi pentru depunerea cererilor pentru susţinerea crescătorilor de bovine

Marţi este ultima zi în care fermierii mai pot depune cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, potrivit unui comunicat remis vineri de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Beneficiarii acestui ajutor de stat sunt crescătorii care deţin animale din speciile bovine (taurine şi bubaline), respectiv persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane fizice autorizate care au în posesie permanentă animale înscrise în RNE, în calitate de proprietar de animale şi/sau proprietar de exploataţie.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat şi documentele justificative pot fi depuse la centrele APIA judeţene sau locale şi la centrul APIA al municipiului Bucureşti, fie pot fi transmise prin fax, poştă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.

‹ adv ›

În situaţia în care beneficiarii deţin mai multe exploataţii de bovine cu coduri ANSVSA situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale din judeţe diferite, aceştia depun o singură cerere la centrul APIA judeţean/local/al municipiului Bucureşti pe raza căruia au sediul social sau îşi au domiciliul.

Plafonul total alocat acestei scheme de ajutor este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel: 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie anul curent; 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.

APIA calculează cuantumul pe cap de animal prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcţie de numărul de capete de bovine eligibile, la care se poate adăuga şi valoarea calculată în funcţie de cantităţile de lapte, în tone, produse şi valorificate, eligibile până la concurenţa plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă.

Plata ajutorului de stat pentru susţinerea crescătorilor de bovine se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.

Nu se acordă plăţi ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sursa foto: pxhere.com

  • Citește despre ->
  • APIA
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

APIA a autorizat plăți de aproape 975 mln de euro în cadrul Campaniei de plăți în avans 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează...
‹ adv ›

APIA plătește avansuri de peste 854 mln de euro pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16.10. - 11.11.2024, a autorizat la plată...

APIA a autorizat plăți de peste 600 mln de euro pentru 571.110 fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16.10. - 01.11.2024, a autorizat la plată...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole