-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFranța vine în sprijinul fermierilor: ajutoare de peste 1 miliard de euro...

Franța vine în sprijinul fermierilor: ajutoare de peste 1 miliard de euro după secetă

Guvernul francez a anunţat vineri un ajutor de peste un miliard de euro pentru fermieri, după ce valurile de căldură şi seceta au provocat pagube majore culturilor, păşunilor şi rezervelor de apă, transmite Reuters.

Acest sprijin vine în contextul în care guvernul lucrează la un buget periculos din punct de vedere politic pentru anul viitor, Parisul încercând să ţină sub control deficitul înaintea alegerilor prezidenţiale din 2027.

„Un miliard de euro reprezintă un efort semnificativ, având în vedere contextul bugetar actual”, a declarat reporterilor ministrul francez al Agriculturii, Annie Genevard.

Aproximativ jumătate din pachetul total, 520 de milioane de euro, va fi utilizată pentru a oferi fermierilor plăţi rapide după daunele provocate de intemperii, a spus Genevard.

‹ adv ›

De asemenea, planul de ajutor prevede înfiinţarea unui fond de redresare, pentru a ajuta fermele să cumpere seminţe, plante şi hrană pentru animale după ce secetele au uscat terenurile agricole. Alte măsuri includ scutiri de impozite funciare, ajutor pentru plata asigurărilor sociale şi subvenţii pentru combustibil.

Principalul sindicat al fermierilor din Franţa, FNSEA, susţine că pierderile de producţie agricolă din această vară vor depăşi 10 miliarde de euro, fiind estimate deja la peste cinci miliarde de euro atât, pentru sectorul zootehnic, cât şi pentru producţia vegetală.

Un alt val de căldură este aşteptat săptămâna aceasta în Franţa, cel mai mare producător agricol din Uniunea Europeană.

‹ adv ›

Miercuri, Ministerul francez al Economiei şi Finanţelor a estimat că valurile de căldură şi seceta care au lovit Franţa în acest an vor diminua Produsul Intern Brut cu 0,1 puncte procentuale, în principal ca urmare a scăderii producţiei agricole.

a

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

România pregătește o schemă de asigurare împotriva secetei, cu acoperire de până la 90% din risc

Ministerul Agriculturii din România lucrează împreună cu Banca Mondială...
‹ adv ›

Seceta compromite culturile de rapiță în vestul României. Fermierii întorc 1.500 de hectare și seamănă grâu și orz

Seceta severă a compromis mii de hectare de rapiță în vestul României, iar fermierii sunt nevoiți să întoarcă terenurile...

Producția de lapte din UE ar putea scădea pe fondul scumpirii furajelor

Creșterea costurilor furajelor și reducerea producției de lapte în Uniunea Europeană ar putea deschide noi oportunități pentru exporturile ucrainene...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole