Cercetătorii Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) vor prezenta în cadrul Congresului Internațional de Horticultură (IHC-2026-International Horticultural Congress) care va avea loc la Kyoto, în Japonia, șase lucrări științifice care documentează cele mai iuți soiuri de ardei iute obținute, cu concentrații de până la 2.600.000 de unități pe scara Scoville, lucrări despre castravetele amar și Sideritis apreciate în zona medicinală, cercetări privind florile de iris și o colecție de busuioc.
Prima dintre lucrările cu care BRGV Buzău se va prezenta la IHC, în perioada 23-28 august, face referire la patru soiuri de ardei iute, două dintre ele având cele mai ridicate concentrații de capsaicină din colecția aflată în portofoliul instituției.















Cercetarea agricolă românească trebuie să primească recunoașterea strategică în România și recunoașterea științifică de valoare în străinătate. Felicitări pentru realizări!
Felicitari. Sunt Institute de Cercetare cu salarii foarte mari, fara a cerceta ceva, sunt ca un ,,acoperis” pentru rudele si amantele politicienilor.
Buzoienii tin in continuare sus stindardul cercetării românești in domeniul agriculturii! Bravo si mult succes mai departe! Despre conducerea tariiin privința cercetării nu pot spune nimic . Guvernele ce s-au succedat au fost interesate de modul in care sa reușească sa plătească pensiile speciale,ajutoarele sociale ale „puturosilor” in marea lor majoritate( ca or mai fi si amărâți care trebuie ajutați, însă marea masa a acestora trebuie adunați de la oficiile postale si trimiși la munca), salariilor exorbitante pentru nivelul de trai din România ( vezi magistrații,bugetarii din ministere, parlament etc.)!?…
Mult succes in tot ceea ce faceți. Sunteți un adevărat model pentru tânăra generație. Ce bine ar fi sa avem in Romania vreo 1000 de Costel Vînătoru.
Un cercetător de succes susținut Dumnezeu.
Felicitări! Sunteți niște oameni minunați,mă bucur foarte mult că nu renunțați la activitatea de cercetare și faceți lucruri de ispravă!?