Un nou preț record pentru un strugure de viță de vie a fost stabilit vineri, 16 iulie în cadrul unei licitații. Strugurele de soiul Ruby Roman a fost vândut cu prețul record de 1,4 milioane de yeni (12700 de dolari), scrie mainichi.jp.
Prețul ar fi cu 100 de mii de yeni mai mare decât recordul precedent stabilit. De fapt, este al treilea an consecutiv în care strugurii de masă de acest soi se vând la un preț record.
Hsieh Ming-ta, care conduce Yumaowu, un lanț japonez de supermarketuri de lux din Taiwan, a cumpărat strugurii „Ruby Roman” printr-un angrosist din Kanazawa, unde soiul a fost dezvoltat și este cultivat exclusiv.
Vineri, pentru prima licitație din acest sezon, s-au livrat 253 de ciorchini de Ruby Roman.
Soiul Ruby Roman, ale cărui boabe au fiecare dimensiunea unei mingi de ping-pong, este cunoscut pentru conținutul său ridicat de zahăr și aciditatea scăzută. Soiul a fost lansat pe piață în august 2008.