23 C
București
sâmbătă, 30 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleValoarea exporturilor de petrol ale Norvegiei a atins un maxim istoric în...

Valoarea exporturilor de petrol ale Norvegiei a atins un maxim istoric în luna martie

Valoarea exporturilor de ţiţei ale Norvegiei a crescut în luna martie până la un nivel record, în contextul izbucnirii războiului din Orientul Mijlociu, ceea ce a dus excedentul comercial al ţării la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, transmite Bloomberg.

Valoarea exporturilor de ţiţei a crescut cu 68% în ritm anual în luna martie, ajungând la 57,4 miliarde de coroane (6,1 miliarde de dolari), în contextul în care Norvegia a vândut în străinătate 56,6 milioane de barili de petrol, a transmis institutul naţional de statistică într-un comunicat publicat miercuri.

„Închiderea Strâmtorii Ormuz a provocat un şoc semnificativ al ofertei pe piaţa petrolului, ceea ce a contribuit la preţurile ridicate ale petrolului în martie şi, prin urmare, la cea mai mare valoare a exporturilor înregistrată vreodată”, a declarat Jan Olav Rorhus, consilier în cadrul institutului de statistică.

‹ adv ›

Norvegia, cel mai mare exportator de energie din Europa de Vest, a fost ajutată şi de creşterea preţurilor la gazele naturale, pe măsură ce războiul din Iran a afectat aprovizionarea.

Creşterea veniturilor combinate din petrol şi gaze a ridicat surplusul comercial al Norvegiei la 97,5 miliarde de coroane, cel mai ridicat nivel de după ianuarie 2023.

Aceste date statistice vin în contextul în care preşedintele american Donald Trump a declarat marţi, într-o postare pe platforma sa Truth Social, că „Europa are nevoie disperată de energie” şi „Norvegia îşi vinde petrolul din Marea Nordului către Marea Britanie la un preţ dublu. Fac o avere”.

Cu toate acestea, luna trecută, ministrul norvegian al Finanţelor, Jens Stoltenberg, fost şef al NATO, a respins afirmaţiile conform cărora ţara sa profită de războiul din Orientul Mijlociu.

‹ adv ›

Impactul conflictului asupra pieţelor bursiere este mai important pentru norvegieni, via fondul suveran de investiţii care deţine active cu o valoare de 2.200 miliarde de dolari, decât creşterea preţurilor la energie, a susţinut Stoltenberg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Agenda evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Preţurile petrolului cresc pe fondul escaladării tensiunilor între SUA şi Iran

Preţurile petrolului au crescut luni dimineaţă, după ce preşedintele...
‹ adv ›

Cotaţia barilului de petrol Brent a trecut de 126 de dolari

Preţul petrolului a crescut, din nou, joi, după ce în presă au apărut informaţii referitoare la o blocare prelungită...

Preţul petrolului se apropie de 117 dolari pe baril

Preţul petrolului a crescut luni, la începutul celei de-a cincea săptămâni de tranzacţionare de la izbucnirea războiului din Orientul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole