-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFonduri nerambursabile pentru investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice

Fonduri nerambursabile pentru investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă publicarea în consultare a Ghidului pentru intervenţia DR-18 „Investiţii în floricultură, plante medicinale şi aromatice”, în vederea lansării primei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, valoarea finanţării disponibile în cadrul acestei intervenţii va fi de maximum 100.000 de euro/proiect, sprijinul nerambursabil acordat fiind de cel mult 85%, raportat la costurile eligibile în funcţie de dimensiunea economică a exploataţiei.

„Prin intervenţia DR-18 sunt eligibile cheltuielile pentru înfiinţarea, extinderea şi modernizarea exploataţiilor specializate în cultura de flori, plante ornamentale, plante medicinale şi plante aromatice, pentru culturile în câmp şi pentru culturile în spaţii protejate.

Totodată, fermierii pot obţine finanţare pentru dotarea tehnică a fermelor cu utilaje agricole, remorci şi semiremorci tehnologice (specializate pentru activitatea agricolă) specifice floriculturii, plantelor aromatice, medicinale şi ornamentale.

Fermierii pot solicita fonduri nerambursabile şi pentru înfiinţarea, extinderea şi modernizarea unităţilor de condiţionare şi depozitare, precum şi a unităţilor de procesare de la nivelul fermei.

Ca o componentă secundară a investiţiei se pot finanţa inclusiv dotările necesare, la fel ca şi echipamentele pentru irigaţii în cadrul fermei, inclusiv facilităţi de stocare a apei la nivel de fermă”, precizează AFIR.

Beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanţare sunt fermierii constituiţi şi organizaţi din punct de vedere juridic conform legislaţiei naţionale, cu excepţia persoanelor fizice, cooperativele agricole şi societăţile cooperative care deservesc interesele membrilor fermieri, precum şi grupurile şi organizaţiile de producători constituite în baza legislaţiei naţionale în vigoare şi recunoscute de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care deservesc interesele membrilor.

‹ adv ›

Intervenţia DR-18 „Investiţii în floricultură, plante medicinale şi aromatice” este finanţată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 cu fonduri alocate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi cofinanţat de la Bugetul de Stat, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Ghidul solicitantului pentru DR-18 este în dezbatere publică, pe site-ul AFIR, pentru o perioadă de zece zile, iar propunerile de modificare sau observaţiile pot fi transmise până la data de 6 aprilie 2026.

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

AFIR deschide sesiunea de finanțare pentru producerea și stocarea energiei regenerabile de către entitățile publice

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide, începând cu 28...
‹ adv ›

Finanţare de până la 200.000 de euro pentru exploataţiile tinerilor fermieri

Tinerii fermieri pot beneficia de finanţare nerambursabilă de până la 200.000 de euro/proiect pentru investiţii în consolidarea exploataţiilor agricole,...

AFIR lansează 9 milioane de euro pentru fermele de ovine și caprine. Sprijin de până la 50.000 de euro

AFIR a publicat pentru consultare publică Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-21 „Investiții pentru prevenirea răspândirii epizootiilor în exploatațiile zootehnice”. Noua...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole